Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fifty-fifty! Jumătate dintre primarii PSD fac performanţă! Campania pentru prezidenţiale, testul pentru primarii care mai vor un mandat!

ro

28 Sep, 2019 00:00 1761 Marime text
Întrebat dacă este mulţumit de activitatea depusă de primarii PSD din judeţul Constanţa, Felix Stroe a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că este mulţumit pe jumătate de primarii PSD și nemulţumit de cealaltă jumătate.
„Sunt mulţumit de jumătate dintre primari şi mai puţin mulţumit de cealaltă jumătate. Ne străduim să-i ajutăm”, a spus Stroe.
 
Cu toate că nu a reuşit să convingă, preşedintele PSD Constanţa a afirmat că primarul Constanţei, Decebal Făgădau, intră în jumătatea celor de care este mulţumit şi are convingerea că acesta va câştiga alegerile locale anul viitor.
 
În ceea ce priveşte celelalte municipii şi oraşe, PSD nu şi-a desemnat oficial candidaţii pentru alegerile locale, însă, în principiu, la Medgidia, PSD va merge şi anul viitor tot pe mâna Luminiţei Vlădescu. La Cernavodă, cele mai mari şanse să devină candidat le are Nicolae Emilian, iar la Mangalia, Nicolae Tănase.
 
În principiu, conducerea PSD şi-ar dori să-i păstreze drept candidaţi pe toţi primarii PSD în funcţie, însă un criteriu important în nominalizarea acestora vor fi alegerile prezidenţiale, a explicat Felix Stroe.
 
„Vreau să păstrăm toţi primarii, cu condiţia să obţină măcar un 7 în campania pentru prezidenţiale. Dacă nu este îndeplinit acest criteriu, vom face un sondaj, să vedem dacă există o problemă în localitate sau primarul PSD nu s-a implicat suficient”, a explicat liderul PSD Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii