Marea Neagră şi Dobrogea în cronicile bizantine (I)

Istoria ţinutului dintre Dunăre şi Mare poate fi reconstituită şi graţie izvoarelor scrise bizantine, care s-au păstrat până în zilele noastre. Acestea conţin informaţii extrem de interesante legate de Scythia Minor (numele antic al Dobrogei) şi de Pontul Euxin, Marea Neagră. În acelaşi timp, cronicarii Imperiului Bizantin ne oferă date privind istoria voievodatelor Țara Românească şi Moldova, în această serie de materiale fiind alese în principal informaţiile care au legătură, directă sau indirectă, cu ţărmul vest-pontic.
 
Scriitorii bizantini ne oferă detalii inedite, iar cronicile lor, chiar dacă uneori conţin şi erori, ne ajută să reconstituim povestea Dobrogei, milenarul tărâm vest-pontic atât de bogat graţie istoriei sale tumultoase. Izvoarele prezentate în această serie datează începând din ultimele secole ale antichităţii (sec. IV-VII d.H) şi până în sec. XV. Cronicile din această perioadă sunt numite bizantine, în condiţiile în care, după cum se ştie, Imperiul Bizantin şi-a încetat oficial existenţa în anul 1453, odată cu cucerirea capitalei Constantinopole de către otomanii conduşi de Mahomed al II-lea Cuceritorul (Fatih).
 
Un prim izvor este "Cronica anonimă din Monemvasia" (Chronicon Monembasiae), scrisă în veacul al XII-lea şi unde întâlnim date interesante legate de istoria Dobrogei din sec.VI d.H. Necunoscutul cronicar relatează despre venirea în provinciile Imperiului Roman de Răsărit (Bizanţul) a migratorilor avari. Aceşti nomazi forţează graniţele imperiului chiar în timpul împăratului Iustinian (527-565 d.H). În această perioadă, Scythia Minor este încă provincie romano-bizantină, dar se confruntă tot mai des cu devastatoare atacuri ale triburilor migratoare.
 
Iată ce menţionează cronicarul anonim: "În anul 6014 de la facerea lumii (n.a.559 d.H), adică în anul al 32-lea din domnia lui Iustinian cel Mare au venit la Constantinopol soli din partea unui neam ciudat, numit al avarilor... Purtau plete lungi de tot, împletite şi legate în smocuri, iar îmbrăcămintea lor era la fel ca a celorlalţi huni... Au trimis soli la Iustinian, cerând să fie primiţi în imperiu. Împăratul i-a întâmpinat cu omenie şi le-a îngăduit să locuiască în Moesia (n.a. Moesia Inferior, compusă din Dobrogea şi N-E Bulgariei), în cetatea Durostolon, numită astăzi Dristra (n.a. Silistra de azi)".
 
Aceşti avari erau nomazi ce trăiau în căruţe şi care până în prima jumătate a sec.VI locuiseră în câmpiile de dincolo de Caucaz. Ei plecaseră de acolo, alungaţi de neamuri turcice, ajungând astfel în Europa şi la graniţele Imperiului Romano-Bizantin.
 
Primiţi de Iustinian în imperiu şi aşezaţi la Durostolon (Silistra), avarilor le merge foarte bine, dar ei nu sunt obişnuiţi cu viaţa sedentară şi cu pacea. Aşa se face că ei declanşează acţiuni de jaf chiar în provinciile pe care se juraseră să le protejeze. Ei pustiesc pământurile Dobrogei antice, cuceresc cetăţi şi sunt imposibil de oprit, fiind mai numeroşi decât soldaţii imperiului.
 
Romano-bizantinii sunt obligaţi aşadar să încheie o pace ruşinoasă cu ei, obligându-se să le dea avarilor un tribut anual de 80.000 de monede de aur, pentru a nu mai face acte de război. Avarii nu se vor mulţumi cu atât: în timpul împăratului Mauricius (582-602), ei vor cere şi vor primi (timp de doi ani la rând) un tribut anual de 100.000 de monede de aur. În cele din urmă, Bizanţul nu va mai plăti tribut avarilor, ale căror cerinţe deveneau tot mai exagerate.
 
Avarii au făcut ravagii în Dobrogea sec.VI. După ce au fost refăcute în timpul lui Iustinian, cetăţile vest-pontice au avut apoi multe de îndurat de pe urma migratorilor. Au suferit astfel distrugeri avaro-slave cetăţi precum Tropaeum, Ulmetum, Callatis, Histria iar Tomisul a fost la rândul său scena unor atacuri şi a unor bătălii importante.
 
Cronicile bizantine ne oferă informaţii interesante legate şi de geografia vest-pontică. Ioannes Zonaras, de exemplu, ne vorbeşte într-un lexicon despre insula pe care astăzi o cunoaştem ca şi Insula Șerpilor. Din antichitate ea însă apare în izvoare ca Leuce (Insula Albă). Scrie Zonaras: "Leuce este numele unei insule din Pont. E numită Leuce pentru că în ea trăiesc o mulţime de păsări albe" (n.a. probabil pescăruşi).
 
Interesant este că Zonaras şi toţi ceilalţi cronicari bizantini ce fac referire la Leuce nu scriu niciodată nimic despre aşa-zişii şerpi care ar bântui insula. Numele de Insula Șerpilor a apărut mai ales în epoca modernă. Până atunci, Leuce (Leuke) a fost cunoscută mai mult drept Insula lui Ahile, pentru că potrivit legendei, aici şi-ar trăi nemurirea marele erou al războiului troian.
 
O referire extrem de interesantă legată de Deltă îi aparţine lui Nicephoros Blemmydes, monah, geograf şi istoric bizantin ce a trăit în sec.XIII: "Lângă fluviul Rin izvorăşte marele Istru, care se îndreaptă spre răsărit spre Pontul Euxin. El se numeşte şi Danubis (n.a. Danubius) iar unde îşi varsă toate apele înconjoară cu fel de fel insula Peuce". Această Peuke, "frumoasă" insulă a fost menţionată şi în antichitate de scriitori precum Apollonios din Rhodos sau Strabon şi era, cel mai probabil, un grind uriaş aflat între braţele Sfântul Gheorghe şi Sulina.
 
Potrivit legendelor, Peuce şi Leuce au fost două dintre cele trei insule pe care zeul Poseidon le-a dăruit nimfei Thetis, amam eroului troian Ahile. De asemenea, izvoarele istorice menţionează insula Peuce ca posibil loc de naştere a războinicului got Alaric, cel care a cucerit Roma în anul 410 d.H.
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
FONTES, Izvoarele Istoriei României, vol. III, Scriitori bizantini sec.XI-XIV, Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1975, publicate de Alexandru Elian şi Nicolae Șerban Tanaşoca
  
FONTES, Izvoarele Istoriei României, vol. IV, Scriitori bizantini sec.IV-XIV, Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1982, publicate de Haralambie Mihăescu, Radu Lăzărescu, Nicolae Șerban Tanaşoca şi Tudor Teoteoi

Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Dobrogea. Gurile Dunării și Insula Șerpilor“, de Remulus Seișanu, lucrare disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Kurgan Vizir, misterioasa movilă de la Isaccea - legende şi adevăr istoric