Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La incident a fost prezent și un copil Scandal în Lumina! Motivul pentru care o femeie a avut nevoie de ajutorul Poliției

ro

05 Jan, 2023 09:49 3875 Marime text

Astăzi, în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina., informează IPJ Constanța. 

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență.

Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital. 
 

Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. , a mai precizat sursa citată. 


Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a asistat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii