Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, întrevedere cu ministrul de externe ucrainean

ro

22 Apr, 2022 18:34 1311 Marime text
Ministrul Vasile Dîncu. foto: ZIUA de Constanţa
Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a avut vineri, 22 aprilie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o întâlnire oficială cu ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, aflat în vizită oficială în România.

Potrivit MApN, discuţiile au vizat situaţia de securitate determinată de războiul declanşat de Federaţia Rusă asupra Ucrainei în data de 24 februarie.

Cei doi oficiali au trecut în revistă ultimele evoluţii în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, ministrul român subliniind curajul şi determinarea militarilor ucraineni în a lupta pentru ţara lor.

„Vasile Dîncu a reiterat solidaritatea românilor cu poporul ucrainean şi susţinerea totală şi necondiţionată a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel internaţional.

Ministrul român a condamnat în termeni duri atrocităţile comise de armata rusă în Bucha şi în alte oraşe ucrainene, subliniind importanţa ca responsabilii pentru aceste crime de război să fie traşi la răspundere în conformitate cu dreptul internaţional umanitar“ - au precizat reprezentanţii MApN.


În context, ministrul român a prezentat oficialului ucrainean eforturile autorităţilor române cu privire la gestionarea managementului fluxului de refugiaţi şi acţiunile umanitare aflate în derulare, un element important fiind operaţionalizarea, la Suceava, a unui hub umanitar, care funcţionează ca un centru logistic de stocare şi distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenţei umanitare către Ucraina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii