Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:10 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

ro

30 Mar, 2023 12:29 509 Marime text
BULETIN DE PRESĂ
30 martie 2023
 
❗1.126 persoane asistate medical
❗98 de incendii
 
Ieri, 29 martie a.c., a fost o zi solicitantă pentru echipajele operative din întreaga țară, pompierii salvatori au gestionat 1.443 situații de urgență, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Prahova, Argeș, Mureș, Cluj, Iași și Dâmbovița.
 
De asemenea, la nivel național, echipajele SMURD au asistat medical 1.126 persoane, iar pompierii salvatori au acționat pentru localizarea și stingerea a 98 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 203 misiuni pentru protecția comunităților.
 
Din totalul celor 98 incendii care au avut loc în ultimele 24 de ore la nivel național, 39 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 183 ha de teren.
 
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 9 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
 
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 10 persoane aflate în dificultate.
 
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
 
❗O intervenție care a presupus efort susținut din partea echipajelor de stingere din județul Mureș a avut loc ieri, în localitatea Luduș. Pompierii militari au fost solicitați printr-un apel la numărul de urgență 112 să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o hală de depozitare de mase plastice. Ajunse la fața locului, echipajele operative au constatat că arderea se manifesta cu flacăra deschisă. Salvatorii au lichidat incendiul, fără a fi înregistrate victime.
 
❗O altă misiune de stingere a avut loc ieri, în județul Mureș, unde echipajele operative au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Sărmașu. Pompierii, ajunși la locul intervenției, au constatat că arderea se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Pe timpul acțiunii de stingere, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată.
 
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 254 pompieri salvatori și 158 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
 
De asemenea, la nivel național, pe parcursul zilei de ieri, ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urs), în județul Mureș.
 
Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii