Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Navală Română, contract de aproape 200.000 de lei cu o firmă din Constanța (DOCUMENT)

ro

16 Aug, 2022 15:12 1367 Marime text

 
  • Potrivit Confidas, societatea câștigătoare (înființată în 2008) a încheiat în total, cu diverse autorități contractante, 63 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 192.384,83 lei.
 
Autoritatea Navală Română a atribuit contractul „furnizare documente nefalsificabile“, tipul de procedură fiind negociere fără publicare prealabilă.
 
Potrivit e-licitatie.ro, data contractului este 27 iulie a.c., câștigător a fost declarat ofertantul SC Celebris 2008 SRL, iar valoarea contractului e de 835.550 lei.
 
Datele oficiale arată că documentele nefalsificabile despre care este vorba în contract sunt cele care pot fi emise doar de către Autoritatea Navală Română, precum acte de pavilion, brevete, certificate de capacitate, atestate sau carnete de marinar, dar și cele privind înmatricularea ambarcațiunilor, documente care au un regim special, potrivit Ministerului Transporturilor.

Conform Confidas.ro, platformă consultată la data de 16 august 2022, firma Celebris 2008 a fost înființată în anul 2008, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a soietății este „Alte activităţi de tipărire n.c.a.“.
 
Date financiare
 
După cum se arată pe Confidas.ro, în 2021 Celebris 2008 a avut o cifră de afaceri de 386.721 lei, un profit net de 88.461 lei și un angajat. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 406.080 lei, un profit net de 93.419 lei și un angajat.
 
Asociat unic al firmei este Alexandru Petraru, iar administrator - Elena Petraru. Alexandru Petraru mai apare în firma Golden Age Production SRL (în funcțiune) - asociat (5%), iar Elena Petraru - în Navtex Consulting SRL (radiată) - asociat, administrator (50%), Miceli Trade SRL (radiată) - asociat, administrator (50%), Petraru Gh Elena Persoană Fizică Autorizată (radiată) - acționar și în Golden Age Production SRL (în funcțiune) - asociat (80%).    
 
Tot potrivit Confidas, Celebris 2008 a încheiat 63 contracte de achiziții publice in valoare totală de 192.384,83 lei, printre autoritățile contractante, în afară de Autoritatea Navală Română, numărându-se și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Biblioteca Județeană IN Roman Constanța, Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, Clubul Sportiv Nautic Motorsport, Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Liceul Teoretic Emil Racoviță Techirghiol, Municipiul Constanța, MUzeul Național al Marinei Române sau Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ Constanța achiziționează hârtie pentru copiatoare și xerografrică (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii