Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:27 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANR Cea de-a 24 reuniune Comitetului PSC al Memorandumului de Înțelegere de la Marea Neagră privind Controlul Statului Portului

ro

29 Mar, 2024 14:45 544 Marime text
Sursă foto. ANR
 
  • Evenimentul a fost prezidat de Directorul General al Autorității Navale Române, Cosmin-Laurențiu Dumitrache, în calitate de președinte al Comitetului PSC al Memorandumului de Înțelegere de la Marea Neagră privind Controlul Statului Portului (BS MoU).
     
Ieri la Batumi, Georgia, s-a încheiat cea de-a 24-a reuniune a Comitetului PSC al Memorandumului de Înțelegere de la Marea Neagră privind Controlul Statului Portului (BS MoU), după trei zile intense de dezbateri esențiale. Subiectele discutate au inclus procedurile tehnice PSC, sistemul de inspecții, sistemul de informații privind inspecțiile, analizele statistice, evaluarea performanțelor BS MoU, precum și activitățile de cooperare tehnică regională și interregională, transmite un comunicat din partea Autorității Vamale Române.
 
Evenimentul a fost prezidat de Directorul General al Autorității Navale Române, Cosmin-Laurențiu Dumitrache, în calitate de președinte al Comitetului PSC al Memorandumului de Înțelegere de la Marea Neagră privind Controlul Statului Portului (BS MoU).
 
În cadrul reuniunii s-au examinat și au fost aprobate propunerile de modificări legislative în grupurile de evaluare tehnică, formulate în cadrul întâlnirilor precedente, pentru a fi implementate în legislația aplicabilă inspecțiilor PSC din statele membre BS MoU.
 
Participarea la această reuniune s-a impus în virtutea necesității armonizării procedurilor naționale în domeniul siguranței transportului maritim și al Controlului Statului Portului cu standardele internaționale, acestea fiind priorități ale Autorității Navale Române și deopotrivă ale Ministerului Transporturilor.
 
Memorandumul de Înțelegere al Mării Negre privind Controlul Statului Portului (BS MOU) a fost încheiat în data de 7 aprilie 2000 și a intrat în vigoare la 19 decembrie 2000, după prima reuniune pregătitoare din Varna din anul 1999. BS MoU are ca membri  autoritățile maritime din cele șase state riverane Mării Negre, și anume: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina.
 
Sunt asociate ca și observatori: Autoritatea Maritimă din Republica Azerbaijan, Garda de Coastă a Statelor Unite (USCG), Organizația Maritimă Internațională (IMO), Organizația Internațională a Muncii (ILO), Memorandumul de Înțelegere de la Paris privind controlul statului portului (Paris MoU), Memorandumul de Înțelegere al Mării Mediterane privind controlul statului portului (MedMoU), Memorandumul de Înțelegere al Africii Centrale și de Vest privind controlul statului portului ABUJA MoU și Memorandumul de Înțelegere Riyadh privind Controlul Statului Portului precum și Comisia de Protecție a Marii Negre Împotriva Poluării (BS Comision).
 
Principalul obiectiv al Memorandumului de Înțelegere privind Controlul Statului Portului în regiunea Marii Negre este stabilirea unui regim eficient PSC, prin cooperarea și armonizarea activităților autorităților membre, în scopul eliminării navelor sub-standard, al promovării siguranței maritime, al creșterii protecției mediul marin și a asigurării condițiilor optime de munca și de viață la bordul navelor, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Oficial: Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii