Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe tronsonul Cernavodă - Medgidia se circulă CNADNR continuă însă exproprierile

ro

18 Jan, 2013 21:28 3586 Marime text
autostrada-LucrariautostradaMedgidiaCernavoda2.jpgUltimul tronson din Autostrada Soarelui Medgidia-Cernavodă, a fost inaugurat pe 29 noiembrie 2012, de către premierul Victor Ponta. Şoferii deja circulă pe ambele benzi de sens pe sectorul dintre Cernavodă şi Medgidia.

Cu toate acestea, pe 18 ianuarie 2012, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a atribuit cel de-al patrulea act adiţional la contractul „Prestări servicii de expropriere a imobilelor necesare construcţiei Autostrăzii Cernavodă-Constanţa, tronsonul Medgidia-Constanţa nr. 92/19371/30.04.2010", Societăţii Profesionale cu răspundere limitată Boştină & Asociaţii din Bucureşti. Contractul a fost atribuit prin negocie directă, fără anunţ de participare, datorită serviciilor suplimentare oferite. Valoarea contractului este de 310.000 de lei. „Încheierea actului adiţional a fost necesară, deoarece procesul procedurilor de expropriere nu este încheiat definitiv, lucru care este normal", a precizat Ovidiu Constantinescu, managerul Societăţii Profesionale cu răspundere limitată Boştină & Asociaţii din Bucureşti. Reamintim că iniţial contractul privind „Prestări servicii de expropriere a imobilelor necesare construcţiei Autostrăzii Cernavodă - Constanţa, tronsonul Medgidia - Constanţa, judeţul Constanţa" fusese acordat pe data de 26 mai 2010, Societăţii Profesionale cu răspundere limitată Boştină şi Asociaţii, din Bucureşti. Valoarea contractului a fost de 914.500 lei fără TVA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii