Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt cei doi de la Corp Control care au speriat CN APMC - ul Strategia de apărare Lucian Băluţ - Decebal Şerban

ro

26 Jul, 2013 00:00 6118 Marime text
Între 27 mai şi 11 iunie 2013,  Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a efectuat un control în vederea verificării activităţii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa din perioada ianuarie 2010 până în iunie 2013. În acea perioadă, ministerul era condus de Relu Fenechiu, iar conducerea companiei era asigurata de Lucian Băluţ - director general, Decebal Şerban - director general adjunct, Daniela Şerban - director direcţia economică. Raportul a fost transmis Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Echipa Corpului de Control consideră că deficienţele constatate au implicaţii financiare asupra bugetului de stat şi asupra fondurilor europene. Potrivit raportului Corpului de Control, persoanele responsabile pentru deficienţele constatate sunt Lucian Băluţ, actual director general, Decebal Şerban, fost director general şi actual director general adjunct, Daniela Şerban, director economic, Ambroziu Duma, director exploatare, George Vişan, director comercial, Ghiulentan Encioiu, şeful serviciului juridic şi contencios, şi Mihaela Alina Staetu, şef serviciu dezvoltare achiziţii publice.
 
Laur Nechita şi Andrei-Gabriel Diaconu au semnat raportul
 
Raportul a fost întocmit de Laur Nechita, consilier superior, şi Andrei-Gabriel Diaconu, consilier principal. Laur Nechita a fost comisarul Gărzii Gări Financiare Botoşani. Din luna februarie, face pare din corpul de control al Ministerului Transporturilor. După plecarea sa de la şefia Gărzii Financiare, în 2010, Laur Nechita a trecut în corpul de rezervă al funcţionarilor publici. La începutul lunii februarie, Nechita a cerut transferul de la Garda Financiară Botoşani la Ministerul Transporturilor. Cât despre Andrei-Gabriel Diaconu nu am reuşit să găsim nici o informaţie. Nici pe siteul Ministerului Transporturilor, nici pe portalul declaraţiilor de avere.
 
Ce spun reprezentanţii CNAPMC?

Ieri, directorul CN APMC, Lucian Băluţ, în cadrul unei conferinţe de presă, a declarat CN APM SA Constanţa a contestat raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor. „Am solicitat revocarea raportului şi reanalizarea acestuia”, susţin reprezentanţii CNAPMC.
Comentând declaraţiile lui Ponta potrivit cărora va sesiza DNA, Lucian Băluţ, directorul CN APM SA Constanţa, a declarat: „Mi se pare firesc din partea primului ministru să sesizeze DNA atunci când constată o neregulă într-o instituţie”. Tot acesta a mai spus că se aşteaptă la repercusiuni după conferinţa de ieri, deoarece a încălcat ordinul ministrului Transporturilor, şi anume acela de a nu face declaraţii. „Am cerut în această dimineaţă (ieri – n.r.) permisiunea de a organiza conferinţa de presă, dar nu am primit niciun răspuns”, a adăugat Lucian Băluţ. La rândul său, Decebal Şerban a precizat că se va adresa organelor competente. „Mă voi adresa organelor competente, care vor stabili care este adevărul. Nu pot lăsa să planeze o undă de îndoială asupra mea”, a precizat Decebal Şerban. Reamintim că pe 1 februarie 2013, Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) a încheiat două contracte privind investiţia „Prelungirea digului de larg din Portul Constanţa”, potrivit unui raport realizat de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor. Un contract în valoare de 420,4 milioane de lei, fără TVA, a fost încheiat cu firma olandeza Van Oord Dredging and Marine Contractors pentru realizarea lucrărilor, iar al doilea, tot cu o firma olandeză, Royal Haskoning, pentru servicii de consultanţă. Potrivit Corpului de Control, ambele acorduri contractuale au fost modificate după adjudecare, în favoarea firmelor olandeze şi în dauna statului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii