Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:50 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dacă mişcă în „front”, cad în dizgraţie Cine sunt parlamentarii PSD pe care Mazăre a pus „tunurile”

ro

15 Apr, 2013 00:00 1650 Marime text
Remus Cernea este cel de-al treilea deputat care, pentru că a „îndrăznit” să „sufle” sub conducerea lui Radu Mazăre, este pus la zid de PSD Constanţa. Parlamentarii care fie iniţiază proiecte de lege fără a avea girul lui Mazăre, fie întreprind diverse acţiuni înainte de a-l consulta pe mai marele social democrat, riscă să devină ţinta unor critici extrem de virulente şi a unor ironii de o calitate îndoielnică venite din partea primarului. Acesta din urmă le reproşează atât faptul că nu s-au consultat cu Organizaţia PSD Constanţa înainte de a iniţia respectivele proiecte, cât şi proiectele în sine.

„Jitie trădătoare”

Cel dintâi parlamentar care a căzut în dizgraţie este fostul deputat Matei Brătianu. Candidat pe lista PSD Constanţa la alegerile generale din noiembrie 2008, însă „paraşutat” de la Centru, Matei Brătianu şi-a negociat, în 2010, trecerea la PDL, partid aflat atunci la guvernare.  Fostul deputat  solicitase, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poşta Română, păstrarea tuturor directorilor adjuncţi apolitici în cadrul instituţiei, precum şi rectificarea bugetului Poştei. Pentru acest demers, despre care Brătianu a vorbit public în contextul alegerilor pentru conducerea Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa din vara lui 2010, fostul parlamentar a fost numit „jitie trădătoare” de către primarul Radu Mazăre, liderul social democrat constănţean.

„Doamna Mitrea s-a lăsat de fumat acum două săptămâni”

Cel de-al doilea parlamentar de Constanţa care a fost criticat public de Mazăre este deputatul Manuela Mitrea. Edilul şef al Constanţei s-a opus iniţiativei legislative privind interzicerea fumatului în spaţiile publice pe care Manuela Mitrea a iniţiat-o în urmă cu mai bine de doi ani. „Suntem total împotriva iniţiativei doamnei Mitrea de interzicere a fumatului în totalitate în România, din mai multe motive. Cred că legea, aşa cum este în România, este printre cele mai bune din Europa şi din lume, în sensul că spaţiile trebuie să aibă două locuri clar definite, pentru fumători sau nefumători. Nu cred că este bine să facem o discriminare la adresa fumătorilor. Doamna Mitrea s-a lăsat de fumat acum două săptămâni, şi ea şi soţul ei. Cât timp au fumat, nimeni nu le-a spus nimic, dar după ce s-au lăsat de fumat ar trebui să ne lăsăm toţi românii de fumat”, declara Radu Mazăre la momentul respectiv. Preşedintele PSD Constanţa i-a reproşat atunci Manuelei Mitrea că nu s-a consultat cu el înainte de depunerea iniţiativei legislative.
La rândul său, deputatul Colegiului 8, Manuela Mitrea, explica în urmă cu doi ani că niciun parlamentar din nicio ţară nu trebuie să ceară voie pentru a elabora o iniţiativă legislativă.

„E tâmpită rău”

Cel mai recent caz este cel al deputatului Remus Cernea. Parlamentar al Partidului Verde, dar impus de Bucureşti pe lista USL Constanţa la cele mai recente alegeri generale, Cernea a anunţat, recent, că va susţine un proiect de lege care vizează o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat. Pentru că, susţine Mazăre, Organizaţia PSD Constanţa nu a fost consultată pe marginea acestei iniţiative legislative, primarul l-a atacat dur pe deputat, solicitându-i să-şi ceară scuze atât Bisericii, cât şi social democraţilor constănţeni. Mai mult, acest lucru a fost votat de PSD Constanţa printr-o rezoluţie. În situaţia în care deputatul de Constanţa nu îşi va prezenta public scuze, Mazăre a avertizat că îi va rupe picioarele: „Dacă Remus Cernea nu-şi cere scuze, îi rup picioarele, dacă îl mai prind la Constanţa”.
În contextul acestui scandal, preşedintele social democrat constănţean nu a ezitat să-l catalogheze pe Remus Cernea „tâmpit”. Vineri, însă, după ce deputatul a susţinut, la Constanţa, o conferinţă de presă în care a anunţat că are în vedere o iniţiativă legislativă privind parteneriatul civil atât între persoanele heterosexuale, cât şi între homosexuali, Mazăre a revenit şi a afirmat că Cernea este... „tâmpită rău”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii