Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:59 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cu bucurie ii voi da niste bani lui Mazare, prin intermediul lui Feri"

ro

11 Dec, 2008 02:40 2139 Marime text
renate_weber.jpgMircea Toma dezaprobă deciziile instanţei din Constanţa în procesul de calomnie intentat de edilul Constanţei împotriva lui Feri Predescu. În acest sens, preşedintele Asociaţiei de Monitorizare a Presei a realizat petiţia online „Sprijin pentru un jurnalist care trebuie să îi plătească 15.000 de euro primarului Mazăre", pe care au semnat-o sute de jurnalişti şi nume sonore din toată ţara.

Constantin_Cumpana.jpg„Chiar dacă din punct de vedere juridic afirmaţia respectivă (despre care am citit doar relatări, nu am văzut-o ca atare, pentru a o putea analiza) ar fi putut fi considerată neacoperită de toate dovezile necesare, sancţiunea este în mod vădit disproporţionată în raport cu rolul pe care presa TREBUIE să-l joace într-o societate democratică", este punctul de vedere al lui Renate Weber, fostul consilier al lui Traian Băsescu. Într-o situaţie similară cu cea a lui Feri Predescu se află şi jurnalistul Florin Soare, de la cotidianul Informaţia de Alba, care a semnat petiţia în semn de solidaritate. „În calitatea efemeră de redactor şef al acestei publicaţii, târât în câteva procese de mai bine de un an, înţeleg perfect situaţia jurnalistei Feri Predescu şi mă solidarizez cu acest caz, mai ales că, din câte am înţeles, ea doar a folosit ceea ce alţi colegi din jurnalismul de investigaţii descoperiseră", punctează acesta. Steven V. Bonica, redactor şef la Romanian Tribune, o felicită pe Feri pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Mai mult, el spune că „amenda" pe care i-a aplicat-o edilul Constanţei jurnalistei nu este altceva decât „o medalie, o încununare a luptei pentru adevăr într-o justiţie încă coruptă şi mizerabilă". Ciprian Stoianovici, reprezentant al Asociaţiei Jurnaliştilor din România, se numără printre cei care o sprijină pe ziaristă. „Cu bucurie, semnez. Şi tot cu bucurie îi voi da nişte bani lui Mazăre, prin intermediul lui Feri. Îl rog pe această cale pe domnul politician ca, atunci când mai are nevoie de ceva mălai, să ne zică. O să-i dăm din ce avem, că doar nu banii ne-au făcut pe (unii dintre) noi", spune Stoianovici. De asemenea, Constantin Cumpănă, fost coleg de redacţie cu actualul primar la Constanţei, şi inculpat alături de Mazăre într-o speţă asemănătoare cu cea în care a fost condamnată ziarista Feri Predescu, a semnat atât petiţia împotriva magistraţilor, iniţiată de cotidianul Ziua de Constanţa, cât şi cea realizată de Mircea Toma. Petiţia on line poate fi vizualizată şi semnată accesând  http://www.petitieonline.ro/... .

„O să semneze oare şi jurnalista Mihaela Rădulescu?"

Printre ziariştii din ţară care solidarizează cu Feri se numără: Dan Carp, Cristina Hurdubaia, Anca Aldea, Sorin Comănescu, Doru Cobuz, Andrei Velea, Laurenţiu Mihu, Tia Şerbănescu. Laurenţiu Mironescu, fost deputat PD-L, era, până ieri, singurul politician constănţean care semnase petiţia realizată în sprijinul jurnalistei ce trebuie să-i dea lui Mazăre 15.000 euro. Exemplul celorlalţi jurnalişti l-a urmat şi Dana Pava, de la postul TV Realitatea, care întreabă dacă „şi jurnalista Mihaela Rădulescu, prietena de H2O a domnului primar", li se va alătura în acest demers.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • indignare 11 Dec, 2008 16:20 Ce are a face Mihaela Radulescu??? E prietena lui Mazare? Pai cred ca singura calitate a ei e aceea de a fi fost sau a fi "prietena" cu astfel de personaje, pentru ca altfel nu inteleg cum ar fi putut ea promova pe ecrane. Ultima oara cand am vazut-o era goala pe niste afise si de fapt e singurul loc care i se potriveste. Tara asta e plina de vedete aparute din senin, dar le putem oare atribui meserii? Daca blonda de la concursuri televizate ne saluta la sfarsit cu "ciao" inseamna ca e traducatoare? Daca Andreea Marin ne-a imbolnavit atatia ani ochii pe ecrane inseamna ca e jurnalista? Idem pentru Mihaela Radulescu, prietena sau nu a lui Mazare.