Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul celor zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța vândute „la prețuri diminuate“, amânat pentru la anul

ro

05 Nov, 2021 00:00 1280 Marime text

 
  • Nou termen a fost stabilit pentru data de 12 ianuarie 2022, pentru a se răspunde cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţi, aceștia fiind Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, și Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța.
 
Judecătorul Lucian Lică, preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, a amânat, pentru anul viitor, cercetarea judecătorească în faza camerei preliminare a dosarului privind zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța vândute, potrivit DNA, „la prețuri diminuate“
 
Nou termen a fost stabilit pentru data de 12 ianuarie 2022, pentru a se răspunde cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţi, aceștia fiind Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, și Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.
 
În dosar, Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 
„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în ancheta șefului DNA Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise, respectiv portalul instanțelor de judecată, dna.ro și termene.ro
 
Citește și
 
Înalta Curte se va pronunța azi într-unul dintre cele mai importante dosare penale pentru Constanța. Cine sunt judecătorii
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii