Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:59 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stăpânirea lui Mircea cel Bătrân în Dobrogea (II)

ro

15 May, 2018 00:00 1423 Marime text

Mircea cel Bătrân
îşi recuperează tronul în 1396, când îl alungă pe Vlad Uzurpatorul. Aliat cu Sigismund al Ungariei, care îi dăruieşte cetăţile Amlaşului şi Făgăraşului, Mircea este văzut în vest ca un mare apărător al creştinătăţii şi un element de bază în lupta anti-otomană.
 
Cronicarul german Johannes Leunclavius (Lewenklav) scria, în sec. XVI, într-o istorie a Imperiului Otoman, că voievodul Ţării Româneşti era „bărbatul cel mai puternic şi mai viteaz dintre creştini“. Tot el scrie că războiul din 1394, dintre Baiazid şi Mircea, fusese o „campanie pontică“.
 
În 1396, Mircea participă la o adevărată cruciadă împotriva lui Baiazid. Din armata creştină fac parte armate ale Ungariei, Franţei, Republicii Veneţiene sau din principatele germane, plus nobili din Boemia, Polonia sau Navarra. Amiralul Franţei, Jean de Vienne, şi regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, conduc marea oaste a Crucii.
 
Pe 25 septembrie 1396, la Nicopole, din cauza unei strategii defectuoase, creştinii sunt învinşi. Amiralul Franţei moare în luptă, iar Sigismund abia scapă cu viaţă. Baiazid execută fără milă 3.000 de prizonieri creştini.
 
În ciuda eşecului, Mircea rezistă şi continuă să fie un mare obstacol de netrecut în faţa expansiunii otomane către apus. Este lăudat de toţi cronicarii vremii, fie aceştia bizantini, fie otomani sau de alte naţii.
 
Un istoric bizantin, Laonic Chalcocondil, a scris atât de luptele dintre Baiazid Ildirim şi Mircea, cât şi despre poporul valah, căruia îi face o amplă caracterizare. De asemenea, el îl indică pe voievod al Ţării Româneşti ca stăpân al Dobrogei.
 
Astfel, Chalcocondil menţionează: „Mai târziu, totuşi, (Baiazid) trimiţând armata în Peonia (Ungaria) şi Peonodacia (Transilvania) jefuia ţările acestea. După ce a mai trecut un timp, a pornit cu război asupra dacilor şi a lui Mircea, domnul Daciei, învinuindu-l că el a început războiul şi că a luptat alături de peoni (unguri) împotriva lui. Sunt aceşti daci un neam viteaz în lupte şi nu prea civilizat, locuiesc în sate şi se îndeletnicesc mai mult cu păstoritul. Ţara lor se întinde din Ardeal, Dacia peonilor, de unde începe şi până la Pontul Euxin. Întinzându-se spre mare, are de-a dreapta fluviul Istru iar de partea stângă ţara numită Bogdania (Moldova)...
Dacii vorbesc o limbă apropiată de a italienilor dar într-atât de stricată şi de deosebită, încât italienii cu greu înţeleg ceva... Pe de altă parte, ei se aseamănă cu italienii şi în celelalte privinţe, şi în felul de viaţă obişnuit şi folosesc încă şi astăzi aceleaşi arme şi aceleaşi veştminte ca romanii...“.
 
Un alt document bizantin, manualul de diplomaţie Ekthesis Nea, le recomanda ambasadorilor vremii ca lui Mircea să i se adreseze cu următoarea titulatură: „preaînalte, preaviteazule mare voievod al Ungrovlahiei, preadestoinicule...“.
 
În 1402, Imperiul Otoman suferă o grea lovitură: Baiazid Fulgerul este învins la Ankara de mongolul Timur Lenk şi devine prizonierul acestuia, murind în captivitate. Între fiii săi izbucneşte o sângeroasă luptă pentru tron.
 
Mircea profită de acest lucru şi devine un adevărat arbitru al luptei. Îl sprijină pe tânărul Musa Celebi (Cel Frumos) şi îl ajută pe acesta să îl învingă pe fratele său Soliman. Musa va fi însă la rândul său învins de al treilea frate, Mahomed I.
 
În 1408, otomanii îl atacă direct pe Mircea, încearcă să cucerească Silistra, dar fără succes, valahii consemnând mai multe victorii.
 
Încercând să îşi protejeze ţara, Mircea îl sprijină apoi pe Mustafa, un fiu nelegitim al lui Baiazid, dar Mahomed I îl va învinge şi pe acesta. Rămas singur stăpânitor din 1413, Mahomed I încearcă să cucerească Dobrogea şi reuşeşte pentru un scurt timp. Ajutaţi însă de Mircea, foştii generali ai lui Musa Celebi se revoltă împotriva sultanului, iar parte din acţiunile lor se desfăşoară în ţinutul dintre Dunăre şi Mare.
 
Dobrogea rămâne sub stăpânire valahă până în 1417, an în care turcii reuşesc să cucerească parţial teritoriul, luând cetăţile Isaccea şi Enisala.
 
Mircea cel Bătrân moare în 1418, iar la tron îl urmează fiul Mihail (1418-1420). Acesta continuă lupta tatălui său şi reuşeşte un timp să ţină Dobrogea. Dovadă în acest sens este titulatura pe care o foloseşte într-un document din 10 iulie 1418: „Mihail voievod, domn al Ţării Româneşti şi al munţilor, către ţara tătărească şi amândouă părţile de dincoace şi de peste Dunăre şi până la Porţile de Fier şi până la Marea Neagră“.
 
Un alt act, din 18 martie 1419, arată că Mihail are aceleaşi atribute domneşti precum cele ale tatălui său.
 
După moartea lui Mihail, otomanii ocupă aproape întreaga Dobrogea, iar trupele turceşti pradă întreg ţinutul. Teritoriul va continua să fie câmp de bătălie în următorii ani, căci urmaşii lui Mircea vor încerca să îl recupereze.
 
Dobrogea a fost mereu un teritoriu locuit de majoritari vlahi, urmaşii băştinaşilor geţi. Pe linia Dunării au existat mereu zeci de sate româneşti, extrem de populate şi asta chiar şi în vremurile în care Dobrogea avea să fie o provincie a Imperiului Otoman. La fel, în nordul vechii Sciţii Mici şi în bălţi trăiau numeroşi păstori valahi. Faptul că era un pământ străvechi românesc explică de ce domnitorii Ţării Româneşti şi-au dorit mereu să îl recupereze.
 
Un alt aspect extrem de important este cel economic. Ieşirea la mare însemna pentru Ţara Românească un prilej extraordinar de a se dezvolta din punct de vedere economic.
 
P.P. Panaitescu arăta că, pentru Mircea, Dobrogea a fost o pavăză a comerţului dunărean. Dacă însă în antichitate importante fuseseră cetăţile greceşti Histria, Tomis sau Callatis, în Evul Mediu, pe timpul lui Mircea, centrul politic şi comercial al provinciei a fost cel din regiunea Silistra - Cavarna - Caliacra. Nu trebuie însă uitată importanţa Gurilor Dunării, o zonă atât de bogată, vânată de bizantini, genovezi şi otomani.
 
Dobrogea în timpul lui Mircea s-a dezvoltat economic, mai ales în anii în care acesta a reuşit să îi asigure pacea. Există numeroase dovezi ale tranzacţiilor comerciale şi mai ales avem dovezi numismatice ce atestă aceste schimburi şi traficul de mărfuri.
 
Pe teritoriul Dobrogei au fost descoperite numeroase monede din vremea marelui voievod valah. Un exemplu elocvent este Tezaurul de la Văcăreni, sat în comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea. Aici s-a descoperit în 1971 un tezaur de monede medievale, din care s-au recuperat 241 de piese (alte surse 238 sau 244).
 
Această comoară era compusă din 186 de ducaţi emişi de domnitor în perioada 1386-1396, 39 erau ducaţi din timpul lui Vlad Uzurpatorul, 11 erau groşi emişi de ţarul bulgar Stratsimir, 4 erau aspri emişi de sultanul Baiazid, iar o monedă era un dirham al hoardei de Aur.
 
Pe toată zona Dobrogei s-au descoperit monede din timpul lui Mircea. Aceste monede sunt de diverse feluri şi din diverse perioade. Astfel, la începutul domniei, voievodul a emis ducaţi de argint cu legende în latină sau în slavonă. Pe avers apărea un scut, iar pe revers, o acvilă aşezată pe un ciof şi care ţinea crucea în cioc. După o reformă monetară din 1397, ducaţii lui Mircea sunt tot de argint, dar mai grei. Acum, pe monedă apar voievodul şi Iisus, Mircea fiind astfel reprezentat ca un apărător al creştinătăţii.
 
Iconografia numismatică este variată. Uneori, el ţine în mâini o lance şi un glob crucifer. Este reprezentat fie în costume bizantine, fie în ţinută de cavaler apusean.
 
În Dobrogea s-au emis şi monede mici de bronz sau cupru, iar acestea circulau mai ales în teritoriul istro-pontic. Erau monede de stil bizantin sau genovez (de tip follari), de care bătuseră în trecut şi Dobrotici, şi ceilalţi despoţi din Ţara Cărvunei.
 
După 1421, Dobrogea intra într-o altă etapă a existenţei sale, devenind provincie a Imperiului Otoman. Valahii de peste Dunăre nu renunţaseră însă la visul lor de a se reuni cu fraţii lor şi de a ajunge, iar, la Marea cea Mare...
 

Bibliografie

 
- Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare - Dobrogea, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976; p. 180-183
- FONTES, Izvoarele Istoriei României vol IV - Scriitori şi acte bizantine sec. IV-XV, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1982; citate din cronicarul Laonic Chalcocondil şi din manualul de diplomaţie Ekthesis Nea
- Costin C.Kiriţescu - Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, vol.1; p.63-79
- Octavian Iliescu - Cu privire la tezaurul de la Văcăreni - Buletinul Societăţii Numismatice Româneşti, nr.134-139, Ed. Acad. Rom, Bucureşti, 1992
- P.P. Panaitescu - Mircea cel Bătrân, Ed. Corint, Bucureşti, 2000, ed. a II-a
- R.J. Cramton - A concise history of Bulgaria, Cambridge University
 
Sursa foto: Wikipedia. Atribuire: „De la Necunoscut - Old iconographic depiction from Cozia Monastery, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=2179479“.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Stăpânirea lui Mircea cel Bătrân în Dobrogea (I)

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii