Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:58 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stăpânirea lui Mircea cel Bătrân în Dobrogea (I)

ro

14 May, 2018 00:00 1851 Marime text

Cu toţii am învăţat la şcoală că, înainte de a fi ocupată de Imperiul Otoman, Dobrogea s-a aflat sub stăpânirea marelui voievod al Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386 - 1418). Cuvintele sale „...domn... până la Marea cea Mare“ au rămas adânc întipărite în conştientul colectiv al românilor şi în special al dobrogenilor, contribuind decisiv la ideea apartenenţei naţionale.
 
Ce ştim însă cu adevărat despre această stăpânire a Marelui Mircea? În primul rând, că ea a durat timp de 30 de ani (1388-1418), până la moartea voievodului. Fiul şi urmaşul său la tron, Mihail, a mai ţinut Dobrogea doi ani, apoi teritoriul a fost pierdut definitiv, chiar dacă în următoarele decenii au mai existat campanii militare valahe şi încercări de recuperare a sa (ex. Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul etc).
 
Ce s-a întâmplat cu Dobrogea în aceste trei decenii sub Mircea? Care au fost principalele evenimente petrecute în această perioadă? Ce ne spun cronicile medievale sau hrisoavele domneşti care fac referire la stăpânirea lui Mircea şi care ne vorbesc despre Dobrogea, cea de la sfârşit de veac XIV şi început de XV? Cum arăta în acele timpuri ţinutul dintre Dunăre şi Mare, care erau principalele sale oraşe şi cetăţi?
 
Toate acestea sunt întrebări la care vom încerca să dăm răspunsurile, folosind bogata bibliografie de specialitate din domeniu...
 
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Bizanţul pierdea teren în faţa noii mari puteri apărute, Imperiul Otoman, care începuse să îşi extindă hegemonia în teritoriile care altădată aparţinuseră romeilor. Dobrogea şi sud-estul Bulgariei de astăzi făceau însă parte dintr-un despotat independent, condus de cei din dinastia Terter. În 1388, acest ţinut (Ţara Cărvunei) era condus de Ivanco, fiul celebrului Dobrotici.
 
Pentru a supravieţui, Ivanco şi ţarul Bulgariei - Ivan Şişman se recunoscuseră vasali ai otomanilor. După ce fusese învins la Locknik (1387) de o armată sârbo-bosniacă, sultanul Murad I le cere celor doi vasali ajutor armat pentru o nouă campanie militară. Ivanco şi Şişman refuză, aşa că Murad decide să îi pedepsească...
 
În 1388, marele vizir Candarli Ali Paşa este trimis la sud de Dunăre în fruntea unei armate de 30.000 de oameni. Turcii cuceresc Silistra, care era locuită de o majoritate vlahă. Au loc mai multe confruntări armate, iar din acest an, Ivanco, despotul Cărvunei şi al Dobrogei, nu mai apare în documente. Cel mai probabil, el a fost ucis într-una dintre aceste lupte contra turcilor. Şişman se predă şi va mai trăi încă cinci ani la Târnovo, până în 1393, când dispare din izvoarele vremii, fiind executat de turci.
 
Despre Ţarul Şişman s-a scris că ar fi fost şi el măcar pe jumătate vlah. Potrivit lui Nicolae Iorga, Ivanco (Ioan) al Dobrogei făcea parte, de asemenea, dintr-o familie cu origini vlahe. În acea perioadă, între curţile voievodale de la sud şi nord de Dunăre existau strânse legături, adesea formate şi prin căsătorii, astfel că, de multe ori, conducătorii acestor state învecinate erau legaţi între ei prin rudenie.
 
În 1388, Mircea cel Bătrân (fiul lui Radu I şi frate vitreg cu Dan I) era, de doi ani, domnitor al Ţării Româneşti. Unii specialişti au scris că el era înrudit cu Ivanco şi că acesta i-a cerut ajutorul şi l-ar fi numit chiar moştenitor al Ţării Cărvunei. Este o ipoteză plauzibilă.
 
Ceea ce se ştie cu certitudine este că, în 1388, după dispariţia lui Ivanco, Mircea intervine imediat, îi atacă şi îi respinge pe turci şi uneşte Dobrogea (fosta Sciţie Minor) cu Ţara Românească.
 
Voievodul valah începe să apară în documente drept stăpân al Podunaviei, acesta fiind un termen slav („de lângă Dunava“ - de lângă Dunăre), derivat din termenele bizantine Paristrion şi Paradunavon şi care semnifică, practic, Dobrogea medievală.
 
Odată cu acest Paradunavon, în textele medievale (hrisoave domneşti, scrisori şi cronici) îl regăsim pe Mircea ca „despot al ţărilor lui Dobrotici“ - „terrarium Dobroticii despotus“.
 
Mircea a ocupat Dobrogea şi se implică activ în lupta contra otomanilor, ajutându-i şi pe bulgari, la sud de Dunăre. În 1390, generalul Feiruz Bei atacă oraşul Vidin, unde domnea ţarul Ivan Stratsmir, fratele lui Ivan Şişman, despre care am amintit anterior. Mircea intervine imediat, îi bate pe turci şi reuşeşte să salveze Vidinul, cel puţin pentru moment.
 
În 1393, turcii reuşesc să distrugă ţaratul sud-dunărean, iar Bulgaria de Est este transformată în paşalâc. Silistra (fostă Durostorum, devenită Dârstor sau Distra) aparţine însă Ţării Româneşti iar Mircea cel Bătrân continuă să stăpânească Dobrogea.
 
Stăpânirea Dobrogei de către Mircea este atestată şi confirmată de numeroase hrisoave domneşti. Între 1386 şi 1388, pe când Ivanco al Cărvunei încă trăia, Mircea nu apare în documente decât ca domn al Ţării Româneşti. Situaţia se schimbă însă radical în următorii ani, iar dovezi sunt multe în acest sens.
 
Astfel, în 1390, pe 4 septembrie (după alte surse anul este 1388), în hrisovul de la Râmnic, Mircea dăruieşte ctitoriei sale Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Cozia un loc din satul Jiblea, iar pe acest pergament apare titulatura „domn a toată ţara Ungrovlahiei, al laturilor Dunărei şi al părţilor de peste munţi“.
 
Într-o altă danie pentru Cozia (numită Nucet în izvor), dar din 1392-1394, voievodul dăruieşte Mănăstirii „Sfânta Treime“ o gârlă şi o scuteşte de dări. În acest act, titulatura este următoarea: „Io Mircea, marele voevod şi domn, cu mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind toată ţara Ungrovlahiei şi cele de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti, şi Amlaşul şi Făgăraşului Herţeg, şi domn al Banatului de Severin, şi de ambele laturi pe toată Dunărea şi până la Marea cea Mare, şi cetăţii Dârstorului stăpânitor...“
 
De menţionat că „părţile tătăreşti“ nu sunt altceva decât nordul gurilor Dunării şi Dobrogea de nord în general, pentru că în aceste zone este semnalată prezenţa tătarilor, în acele vremuri. Pe acest document s-a găsit scris, ulterior redactării, anul 1387, dar, potrivit specialiştilor, acesta este greşit, pentru că în 1387 Ivanco trăia şi avea încă Dobrogea, fapt atestat de alte izvoare medievale.
 
Mircea apare ca domn „pe amândouă părţile de peste toată Dunărea“, „până la Marea cea Mare“ şi „cetăţii Dârstorului stăpânitor“ şi în alte acte (din 23 noiembrie 1406, 11 mai 1409). Într-un alt document, din 10 iunie 1415, el păstrează aceste titulaturi, dar nu mai menţionează posesiunile Amlaşului şi Făgăraşului.
 
Mircea deţine după 1400 şi Gurile Dunării, „părţile tătăreşti“, cum apare în hrisoave, pentru că le primeşte de la domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, pe care l-a ajutat să obţină tronul.
 
Voievodul Ţării Româneşti reuşeşte să îi ţină ani buni la respect pe otomani. După 1393, când este desfiinţat ţaratul bulgar, turcii ajung efectiv la sud de Dunăre şi ameninţă Ţara Românească.
 
Urmaşul lui Murad I, sultanul Baiazid Ildirim (Fulgerul) vine asupra lui Mircea şi cele două tabere se confruntă în sângeroasa şi deja celebra bătălie de la Rovine (rovină - loc mlăştinos). Există două variante privind datarea, pentru că specialiştii se contrazic în acest sens. Astfel, după unii, bătălia s-a purtat pe 10 octombrie 1394, după alţii, pe 17 mai 1395.
Locul este, de asemenea, dezbătut, după unii bătălia desfăşurându-se pe Argeş, după alţii, pe Jiu. Mircea a câştigat confruntarea, dar succesul a fost de moment, el fiind obligat să se retragă pentru că armata otomană se întărise şi mai mult.
 
 
Mircea este forţat să se retragă spre Transilvania, în timp ce otomanii îl numesc domn pe Vlad Uzurpatorul. Mircea însă încheie un tratat de alianţă la Braşov cu Sigismund al Ungariei şi cu ajutorul acestuia revine în 1396 şi îşi recuperează tronul, alungându-l pe Vlad Uzurpatorul.
 
În 1396 ştim că voievodul fortifică cetăţile Isaccea, Enisala (Yeni Sale), Caliacra şi Silistra. Toate aceste patru cetăţi erau puncte strategice de mare importanţă, de existenţa lor depinzând practic Dobrogea...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
- Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare - Dobrogea, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976; p. 180-183
- FONTES, Izvoarele Istoriei României vol IV - Scriitori şi acte bizantine sec. IV-XV, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1982; citate din cronicarul Laonic Chalcocondil şi din manualul de diplomaţie Ekthesis Nea
- P.P. Panaitescu - Mircea cel Bătrân, Ed.Corint, Bucureşti, 2000, ed a II-a
- St. Nicolaescu - Documente inedite dela Mircea cel Bătrân 1386-1418, Atelierele Adevărul, Bucureşti, 1936
- Enciclopedia României
- R.J Cramton - A concise history of Bulgaria, Cambridge University
- John V.A. Fine Jr. - The Late Medieval Balkans, A Critical Survey From Twelfth to the Ottoman Conquest, University of michigan Press, 1987
 
Sursa foto: Wikipedia. Atribuire: „De la Alex: D - Detail of Image: MirceacelBatran.jpg, Domeniu public“, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=2178731
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Dobrogea medievală Conducători militari şi formaţiuni statale din sec. XIV. Balica, marele despot Dobrotici şi Ivanco
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii