Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:41 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legendele Dobrogei antice (I) - „Pontul Stâng“, colonizarea greacă şi povestea prinţesei Helle (galerie foto)

ro

15 Apr, 2019 00:00 1315 Marime text
Marea Neagră şi ţărmurile sale au reprezentat în antichitate un adevărat magnet pentru temerarii greci, navigatori dornici să descopere pământuri necunoscute, să întemeieze noi colonii şi să facă profitabile acte de negoţ cu neamurile indigene întâlnite.
 

 
Aceşti vechi elini au creat primele oraşe în sudul mării încă din sec. VIII î.H (Sesamus - Amastris, Sinope, Amisos, Trapezus - Trapezunt), iar începând din a doua jumătate a sec. VII î.H. au întemeiat numeroase colonii şi pe malurile nordice (Olbia, Tyras etc.) şi vestice ale Pontului Euxin.
 
În opera "Ifigenia în Taurida", Euripide, referindu-se la Marea Neagră, ne prezintă termenul Pontos Axeinos. S-a spus că, la început, grecii au numit probabil marea aceasta ca Pontos Axeinos (Pont Neospitalier), întrucât ar fi fost speriaţi de furtunile neaşteptate care apăreau aici, în timpul primelor lor călătorii.
 
Nu e tocmai aşa. De fapt, acest prim nume nu era altceva decât o interpretare fonetică a vechiului nume pus mării de către sciţi, care o botezaseră cu secole bune înaintea elenilor, Axaina, adică Neagră (datorită culorii întunecate pe care Marea o are uneori).
 
De aceea, după ce au numit-o iniţial Marea Neospitalieră (Axeinos), grecii - făcând aici afaceri înfloritoare şi stabilindu-şi colonii - i-au schimbat numele în Euxeinos (Ospitalieră), rezultând astfel numele de Pontul Euxin...
               
Aşadar, începând cu secolul VII a.Chr., grecii ionieni şi dorieni colonizează vestul Mării Negre, pe care îl numeau Pontul Stâng, pentru că ei veneau din sud, treceau de strâmtorile Hellespont ("Marea lui Helle", azi strâmtoarea Dardanele) şi Bosphorus ("Vadul Vacii", azi Bosfor) şi odată intraţi în bazinul pontic aveau litoralul Micii Sciţii (Mikra Scythia în greacă - Dobrogea antică), în partea stângă.
 
Strabon ne arată cel mai bine cât de importantă era Marea Neagră pentru vechii greci:

"... Cei de pe atunci, pe vremea lui Homer (n.a. sec.VIII î.H) socoteau Marea Pontului un al doilea Ocean şi erau de părere că oamenii care veneau în corăbii până acolo călătoreau tot atât de departe ca şi acei care depăşeau Coloanele lui Heracles (n.a. strâmtoarea Gibraltar). Căci dintre mările cunoscute azi, Pontul Euxin era socotit cea mai mare şi de aceea îi dădeau prin excelenţă numele de Pont (în sensul de Mare Adâncă)..."

 
Tot Strabon ne vorbeşte despre colonii greceşti create la Pontul Stâng, amintindu-le pe cele mai importante: Histria, Tomis, Callatis, Dionisopolis (Balcic), Odessos (Varna), Mesambria sau Mesembria (Nesebar) şi Apollonia Pontica (Sozopol). Descrierile sale au fost traduse astfel:

"La o depărtare de cinci sute de stadii de la "gura sacră" a Istrului, mergând neîncetat de-a lungul ţărmului mării - în aşa fel ca să îl ai în dreapta - se află oraşul Istros (n.a. Histria), colonie a milesienilor...

Vine apoi Tomis, altă cetate - tot mică - la o depărtare de două sute cincizeci de stadii de cealaltă. Apoi, la un interval de două sute optzeci de stadii de la Tomis, ni se înfăţişează oraşul Callatis, care este o colonie a Heracleiei
(n.a. Heracleea Pontica, azi Karadeniz Eregli, Turcia)...

Apoi, la o mie trei sute de stadii, găsim Apollonia, colonie a milesienilor...

Între Callatis şi Apollonia întâlnim Bizone
(Kavarna), din care o mare parte s-a scufundat în urma cutremurelor, Crunoi (Dionisopolis - azi Balcic), Odessos (azi Varna).... apoi Mesembria, colonie a megarienilor, numită mai înainte Menebria - cum ar fi oraşul lui Mena, deoarece întmemeitorul său purta numele de Mensa iar cetate se zice în limba tracă bria..."

 
Un stadiu din antichitate este echivalent, aproximativ, cu 157 de metri lungime, cel puţin atunci când se vorbeşte de măsurarea distanţelor de călătorie, cum este cazul în descrierea lui Strabon (sursă - lungime stadiu: Letronne 1816).
 
Histria a fost primul oraş grecesc întemeiat la Pontul Stâng (n.a. nu luăm în considerare Orgame, viitorul Argamum roman de la Cap Doloşman, aşezare mai timpurie, dar nu oraş colonie). Pseudo-Skymnos, care preia datele dintr-o lucrare pierdută a lui Demetrios din Callatis, spune că fondarea oraşului Histria a fost simultană cu invazia sciţilor în Asia, eveniment plasat prin 630 a.Chr. sau chiar mai devreme:
"Milesienii l-au întemeiat, pe vremea când armata sciţilor barbari a trecut în Asia, urmărindu-i pe cimerienii din Bosfor."

Eusebiu din Cesareea dă altă datare la întemeierea Histriei, şi anume 657/656 a.Chr., în timpul celei de a 33-a Olimpiade.
 
Am menţionat deja în repetate rânduri oraşul grecesc Milet şi miletienii, aceştia din urmă fiind "principalii vinovaţi" pentru colonizarea vest-pontică. Descrierea aventurii lor antice ne va aduce şi prima legendă din cadrul acestei serii de materiale legate de Pontul Euxin.
 
Astfel, ca să ajungă din Milet la Tomis sau la Histria, ei trebuiau să parcurgă un drum lung şi plin de primejdii. După ce treceau Marea Egee (n.a. marea Regelui Egeu), ajungeau în strâmtoarea numită Hellespontos (Dardanele), apoi în marea interioară Propontis (Marmara), treceau mai departe prin strâmtoarea Bosphorus iar de acolo, ajungeau, în sfârşit, în Pontul Euxin...
 
Să vorbim însă despre Hellespontos... Locul acesta, unde pe vremuri s-au prăpădit atâtea corăbii, îşi are o legendă străveche de pe timpul în care, se spune, zeii umblau pe pământ şi se amestecau adesea cu oamenii...
 
Potrivit mitului, în regatul Beoţiei (în centrul Greciei, cu capitala la Teba) a trăit odată un puternic rege pe nume Atamas. Pe când era tânăr, el s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă numită Nephele, zeiţă a ospitalităţii. Aceasta i-a dăruit doi copii, o fată pe nume Helle şi un băiat pe nume Phryxus. Nephele însă nu a putut să se îngrijească de familia sa, căci marele Zeus i-a poruncit să vină pe Muntele Olimp. Aşa au rămas copiii în grija tatălui şi a bunicii lor, Ino. Au crescut mari şi frumoşi, iubiţi de întregul popor.
 
Într-un an însă, peste regatul Beoţiei s-a abătut o foamete îngrozitoare. Oamenii şi animalele mureau pe capete. Îngrozită, regina-mamă Ino a cerut ajutor unui oracol, iar răspunsul preotesei a fost: foametea va înceta doar dacă doi copii de sânge regesc vor fi sacrificaţi!
 
Auzind acestea, Ino s-a pregătit să îşi omoare nepoţii. Din fericire însă, nimfa Nephele a aflat la timp ce li se urzea copiilor săi. Cu ajutorul lui Zeus, a trimis pe pământ un berbec înaripat, cu lâna şi coarnele de aur, numit Chrysomallos. Cei doi prinţi s-au urcat în spinarea acestuia, iar berbecul fermecat şi-a luat zborul, spre un tărâm necunoscut.
 
Pe drum însă, Helle, fermecată poate de dansul norilor din jurul lor, de albastrul minunat al cerului, poate orbită de razele Zeului Soare, a scăpat din mână mănunchiul de lână strălucitoare. S-a prăbuşit şi a pierit în apele ce astăzi îi poartă numele de Marea lui Helle, Hellespont...
 
Povestea nu s-a încheiat odată cu moartea Hellei. Berbecul de aur a continuat să zboare, ducându-l pe prinţul Phrixus tocmai într-un regat din răsăritul Pontului Euxin, în Colchida (regat mitic identificat în Georgia de azi).
 
Acolo, tânărul Phryxus a fost găzduit de un rege numit Aetes (Uliul), care i-a dat-o lui Phrixus în căsătorie pe cea mai frumoasă dintre fetele sale. Drept mulţumire, Phrixus a sacrificat Berbecul, iar lâna de aur i-a dăruit-o lui Aetes. Acesta a aşezat-o la loc de mare cinste, într-un copac sfânt şi a pus drept paznic un monstru îngrozitor, un dragon.
 
Aşa s-a încheiat povestea lui Helle şi a lui Phryxus, dar cea a lânii de aur era abia la început...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Enciclopedia Arheologică vol. I, II şi III (A-C 1994, D-L 1996, M-Q 2000), coordonator Constantin Preda Edit. Enciclopedică, Bucureşti
FONTES I - "Izvoare privind istoria României, vol.I - De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus", Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1964
Remus Mihai Feraru - "Cultura în cetăţile greceşti de pe ţărmul vestic al M.Negre", Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, 2006
Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală, Edit. Albatros, Bucureşti, 1995
 
Surse foto:
Foto 1:  Imaginea reprezintă o ilustraţie din lucrarea „Tomi - Constanţa“ , de colonelul Marin Ionescu Dobrogianu, carte disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
Imaginile din galeria foto:
- Fontes I („Izvoare istorice privind istoria României“, vol I), pag 217
- ZIUA de Constanța
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Marea Neagră şi Dobrogea în cronicile bizantine (II) - Mircea cel Bătrân şi războiul civil otoman


 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii