Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:22 18 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (I)

ro

13 Aug, 2018 00:00 4855 Marime text
Staţiunea Costineşti nu mai are nevoie de vreo prezentare, fiind bine-cunoscută de către toţi românii care în fiecare vară vin pe litoralul bătrânului Pont Euxin, pentru a se bucura de „băile de soare şi de mare“, pentru a parafraza un termen foarte folosit în reclamele ziarelor interbelice.
 

 
Deşi la Costineşti ajung anual zeci de mii de turişti, puţini dintre aceştia cunosc cu adevărat povestea locului. Puţini ştiu, de asemenea, numele purtate de această aşezare, de-a lungul timpului, şi mai ales poveştile din spatele acestor nume, legende acum aproape uitate.
 
Astfel, trebuie spus că vechiul nume al aşezării este Mangea Punar, un toponim turcesc, deloc surprinzător având în vedere că Dobrogea s-a aflat sub stăpânire otomană timp de peste patru veacuri şi jumătate. Mangea Punar se traduce ca „Ospăţul Puţului“ sau „Mâncarea Puţului“ (potrivit lui N.T. Negulescu, citat de sursa Miu/Cristea).
 
Legenda spune că, undeva pe la sfârşitul sec. XVIII, în timpul unuia dintre sângeroasele războaie ruso-turce, Dobrogea era un ţinut devastat, fiind mai degrabă un câmp de bătălie şi teatru de operaţiuni militare, decât un ţinut în care să poţi trăi liniştit. În timpul unui astfel de conflict, un trib de tătari, alungaţi din cătunul lor din sudul provinciei, s-au pornit spre nord-est, cu gândul de a ajunge la Enisala (Yeni Sale), unde aveau neamuri.
 
Era o vară toridă, iar zilele de arşiţă speriau orice drumeţ temerar. Tătarii au mers cât au mers, până când au rămas fără provizii şi mai ales, fără apă, căci fântânile de pe drum erau secate, iar ochiurile de apă întâlnite deveniseră mai degrabă mlaştini cu apă sălcie şi nesănătoasă.
 
Călătorii ajunseseră la disperare şi aveau nevoie de o minune. Iar aceasta s-a întâmplat... Au ajuns într-o seară pe malul mării, dar mai ales lângă un lac cu apă dulce. Şi-au potolit setea, au vânat multe păsări aflate în zonă, au mâncat pe săturate şi şi-au au făcut tabără peste noapte pentru a se întrema după un drum atât de lung şi de obositor.
 
Popasul a fost salvarea tribului de tătari. Drept mulţumire, au numit lacul Mangea Punar, în amintirea acelui adevărat ospăţ pe care l-au avut după atâtea zile de drum şi de lipsuri. Povestea nu ne mai spune dacă a doua zi şi-au mai continuat drumul spre Enisala. Mai degrabă s-au hotărât să rămână pe acele locuri şi să întemeieze un sat.
 
Ce se ştie cu certitudine este că, la începutul sec. XIX, Mangea Punar exista şi era un sat locuit de tătari. De fapt, s-au format două mici cătune, cu acelaşi nume, despărţite doar de un drum: Buyuk Mangea Punar (Mangea Punarul Mare - azi Costineşti) şi Kucuk Mangea Punar (Mangea Punarul Mic - azi Schitu).
 
Viaţa tătarilor din Mangea Punar nu era însă prea uşoară, pentru că Dobrogea continua să fie câmp de bătălie pentru Imperiul Otoman şi Imperiul Rus. Din cauza războiului, pe la 1877, Mangea Punar s-a risipit, locuitorii săi căutându-şi liniştea prin alte locuri.
 
Imediat după Războiul de Independenţă, odată ce în Dobrogea a fost instalată administraţia românească (noiembrie 1878), terenurile din zona Mangea Punar au fost cumpărate de familia Kogălniceanu. Vasile Kogălniceanu (fiul lui Mihail Kogălniceanu) a vândut însă aceste pământuri (câteva sute de hectare) generalului Emil Costinescu, politician şi economist de marcă, unul dintre întemeietorii Băncii Naţionale a României şi la un moment dat, ministru de finanţe.
 
Emil Costinescu a reînfiinţat Mangea Punarul aducând în satul părăsit, între 1886 şi 1891, câteva zeci de familii de colonişti germani... Mangea Punar nu mai era un sat de musulmani, ci unul locuit de germani dobrogeni. Numele se schimba şi el...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Petrică Miu, Traian Cristea - Comunitatea germană din Costineşti (Mangea Punar), articol publicat în "Germanii dobrogeni - Istorie şi civilizaţie", ediţia a II-a, Ex Ponto 2014
Ioan Georgescu - Coloniile germane din Dobrogea, Analele Dobrogei an VII, serie veche, Cernăuţi 1926
Ştefania Manea - Costineşti, frânturi ale timpului, site-merg.în/costineşti, publicat pe 26 aug.2015
  
Imaginile care însoțesc acest articol reprezintă ilustrații din cartea „Dobrogea. Cincizeci de ani de vieaţă românească“, pe care o puteţi citi accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Cum arăta Constanța în perioada 1880-1895? Populația, vechile străzi și clădirile publice (II)
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii