Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 15 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânără agresată de un individ pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu din municipiul Constanța! Suspectul a ajuns după gratii

ro

15 Jun, 2026 09:26 170 Marime text
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 49 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat, ar fi agresat fizic, pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu din municipiul Constanța, o femeie, de 27 de ani, ulterior părăsind zona într-o direcție necunoscută.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificat, la scurt timp, un bărbat, de 49 de ani.

Conform prevederilor legale, persoanei vătămate i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.

La aceeași dată, în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore“ - au transmis polițiștii IPJ Constanța


Ulterior, la data de 14 iunie a.c., acesta a fost prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.  
 
Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Activitățile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale. 

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii