Aniversări românești 90 de ani de la fondarea Academiei de Științe

Prof.dr. C. Angelescu: „Academia de Științe a luat naştere din puterea împrejurărilor, ca o poruncă a timpului, ca o etapă naturală în evoluţia mişcării ştiinţifice din ţara noastră”

După cum este cunoscut, forul academic istoric și suprem – recunoscut ca atare de întreaga comunitate științifică din țara noastră –, este Academia Română (cu activitate neîntreruptă din 1866).  
Așa cum s-a mai arătat, în perioada interbelică, pe măsura dezvoltării ramurilor științifice (mai ales cele non-umaniste, respectiv tehnice și medicale), s-a resimțit nevoia – inclusiv de către membri ai Academiei Române – a fondării și a altor foruri științifice academice (care au recunoscut, firește, încă de la început, preeminența istorică a AR); cercetarea științifică națională sporea, astfel, în eficiență, iar lumea academică instituțională românească se alinia celei europene, ce avea de mai multă vreme un mediu instituțional academic diversificat. 
Astfel, în martie-aprilie 1935, sunt fondate, în Capitală, Academia de Științe din România (numită în 1956, după câțiva ani de inactivitate, Asociația Oamenilor de Știință, iar din 1996 Academia Oamenilor de Știință din România /AOȘR/); respectiv Academia de Științe Medicale – suspendată în 1948, reînființată prin Decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, în 1969); în mai 1941, Academia de Agricultură din România, urmașă a SocietăţiiNaţionale de Agricultură, și predecesoare a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (A.S.A.S.), înființată și ea prin Decret al Consiliului de Stat (în octombrie 1969); acestor trei li se adaugă, în octombrie 1997, Academia de Științe Tehnice din România (ASTR).  
Tuspatru constituie, astăzi – alături și în frunte, firește, cu Academia Română – , osatura științifică instituțional-academică a României.
 
            Prin câteva materiale de epocă, avem a pune în temă, succint, pe concetățenii noștri de azi – iubitori ai istoriei naționale, inclusiv politicieni și alți factori de răspundere în societate –, cu împrejurările și motivațiile național-științifice care au stat la baza fondării, în urmă cu 90 de ani, a Academiei de Științe din România (actuala Academia Oamenilor de Știință din România).
 
 
Academia de ştiinţe din România
            Duminică, s’a întrunit la facultatea de ştiinţe din Bucureşti, un număr de personalităţi proeminente din lumea ştiinţifică din ţară, spre a pune bazele unei înalte instituţiuni ide cultură ştiinţifică, subt numele de „Academia de ştiinţe din Bucureşti”. Adunarea a fost prezidată de d.dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii. S’a dat citire şis’a aprobat expunerea următoare, care motivează înfiinţareaasociaţiei, fixând şi liniile mari ale activităţii ei:
            Cultura modernă, este caracterizată prin locul precumpănitor pe care’l ocupăştiinţa. Noţiuneaştiinţă are un înţeles foarte larg şi extrem de variat. Câmpul pe care se întinde investigaţiaştiinţifică cuprinde numeroase specialităţi, adeseori fără altă legătură între ele decât preocuparea comună a aflării adevărului. La fel de variat ca şi materia acesor cercetări este felul lor şi metodele de lucru ce întrebuinţează.

            Desvoltareaînvăţământului universitar şi special a avut de efect ca şi în ţara noastră, activitatea ştiinţifică să câştige un joc onorabil şi să ia un îmbucurător avânt. Facultăţile de ştiinţeşi medicină precum şişcoalele speciale sunt organizate şi utilate, nu numai cu intenţia de a propaga cultura şi a produce specialişti necesari în diferite ramuri de activitate, dar sunt şi centre de cercetare ştiinţifică, menite să sporească cu contribuţia muncii româneşti patrimoniul ştiinţei universale şi să pună în valoarespecificul aspectelor naturii şi al bogăţiilornaţionaleromâneşti, sub diferitele lor feluri de a fi. Munca ştiinţifică nu mai poate fi astăzi produsul cercetătorilor izolaţi, legăturile rapide de comunicaţie, publicaţiile, emulaţia, stabilesc înlăuntrul statelor ca şi peste hotare colaborări între institute, laboratoare şi cercetători.
            Ca şi în ţările străine, şispecialiştii, cari în ţara noastră lucrează în diferite ramuri, s’au constituit în numeroase asociaţiuniştiinţifice al căror rol este de a înlesni colaborarea cercetătorilor din fiecare specialitate, a controla rezultatele lor şi a incita la munca ştiinţifică.
            O astfel de activitate are însă nevoe de un organ superior sau central care să asigure o coordonare a eforturilor făcute pe terenuri atât de variate. Problema a fost luată în consideraţieși de cercetătorii cari lucrează pe alte terenuri ştiinţifice. Astfel, reprezentanţiiştiinţei medicale, cuprinzând şi ramurile auxiliare şi înrudite: farmacie, medicină veterinară,
ș.a., au elaborat proiectul unei academii de medicină, organizată ca un corp independent, în alcătuirea căreia să fie reprezentate necesităţile proprii ale marilor specialităţi medicale, precum şi preocupările de organizare sanitară a ţării.
            În domeniul activităţiiştiinţifice propriu zise, specialităţileştiinţifice– pure şi aplicate –alcătuesc laolaltă un grup cucontururi precise şi cu un câmp a de acţiune bine determinat, destul de individualizat spre a constitui o unitate de acţiune, destul de omogen spre a asigura o colaborare eficace.
            Coordonarea lucrărilor acestui grup, în scopul îndrumării şi promovării lor, trebue să revină unei asociaţii, numită Academie de ştiinţe, alcătuită din personalităţile cele mai reprezentative şi cu relief din toate ramurile de ştiinţe. Academia va fi constituită pe secţiuni, pe specialităţi, matematici, ştiinţe fizice şi chimice, biologie, geografie şi geologie, tectonică, biologie aplicată, geniu militar ş. a. care vor lucra atât separat cât şi plenar. Cu oastfel de organizaţie, secţiunile vor putea ţine contact mai strâns cu cercetătorii din specialitatea respectivă, răspândiţi prin instituţiileştiinţifice de pe tot cuprinsul ţării; vor putea cunoaştenecesităţile, aspiraţiile lor; vor putea coordona eforturile lor; le vor putea dadirective, fixa probleme de urmărit şiţeluri de atins; le va putea servi ca organ de expresiune şi de legătură cu autorităţile de stat; îi vor putea pune în relaţiuni de colaborare cu alţi cercetători izolaţi sau cu asociaţiile din ţarăşi mai ales din străinătate; va putea să-i ajute cu mijloace de studii, de publicaţieşi de răspândire a lucrărilor.
            Metoda cercetării ştiinţifice implică pentru cea mai mare parte a specialităţilor ei, existenţa unui mediu material indispensabil: laboratorul. De existenţa, dotarea şiîntreţinerea laboratoarelor, depinde progresul ştiinţific. Această grijetrebues’oaibe,în afară de izolatele străduinţe ale universităţilor, şi noua instituţie. Cunoscând chestiunea atât în ansamblul cât şi în părţile ei componente, ea e indicată să fie un organ de consultare, în care statul şiiniţiativele private să găsească sfatul cel mai competent, obiectiv şi cu autoritate.
            În acalaş timp, Academia de ştiinţe va trebui să se intereseze şi de chestiunea răspândirii ştiinţei. Punerea în valoare a ştiinţei atârnă de măsura în care lucrările ei vor fi bine organizate, iar cuceririle ei vor ajunge să fie cunoscute, răspândite şi aplicate. O secţiune specială a Academiei se va ocupa deci cu mijloacele de propagandă şi vulgarizare a ştiinţei, cu metodele de organizare şi de învăţământ; ele alcătuesc la un loc cadrul în care se asigură desvoltareaştiinţeişifolosinţa ei de public.
            Activitatea de secţiuni a Academiei se complectează cu cea plenară. Aceasta va căuta să coordoneze eforturile făcute pe terenurile de specialitate ale singuratecelor secţiuni, în scopul distribuţieiraţionale a mijloacelor ce vor fi destinate de stat pentru promovarea ştiinţei, pentru seriarea intereselor legate de problemele ştiinţifice de diverse naturi şi pentru chestiunile comune, legate de progresele ştiinţeişi răspândirea ei, în afara specializărilor.

            Din expunerea făcută mai sus, se va înţelege că rolul Academiei de ştiinţe nu este atât de a creea, ci mai mult de a ajuta creaţiuneaştiinţifică, a o încuraja, a o îndruma. Deaceeaexistenţa ei nu exclude, ci dimpotrivă, implică existenţaasociaţiilor pe specialităţi. Tot aşa, coexistenţa ei cu Academia Română nu constitue nici o piedică pentru vreuna din cele două instituţiuni. Secţiuneaştiinţifică a Academiei Românie, alcătuită dintr’un restrâns de membri va putea continua şi mai departe rolul ei de a coordona activitatea ştiinţifică cu aceea care se desfăşoară pe terenul literar şi istoric, în cadrul general al sforţărilor de cultură naţională a neamului românesc. Rolul Academiei de ştiinţe, mai restrâns din punct de vedere al culturii generale, mult mai vast şi mai specializat din punct de vedere ştiinţific, va fi acela de a se menţine în legătură directă şi imediată cu diversele specialităţiştiinţifice, stimulând şi organizând munca creatoare în toate ramurile de ştiinţă pură şi aplicată.
            Academia de ştiinţe din România va avea următoarele secţiuni:
            1. Matematică.
            2. Fizică.
            3. Chimie.
            4. Zoologie, paleontologie şi fiziologie animală.
            5. Botanică şi fiziologie vegetală.
            6. Biologie aplicată.
            7. Geniu militar cu aplicaţiuni la apărarea naţională.
            8. Geologie, mineralogie şi geografie.
            9.Organizaţie, învăţământşi popularitate.
            10.Technică.
            Expunerea a fost adoptată cu aclamaţii, după care d. ministru dr. Angelescu a proclamat înfiinţată Academia de ştiinţe din România. Au fost aleşi: d. prof.dr.C. Angelescu preşedinte, şid.prof. Chr. Musceleanu, secretar general al Academiei.
În urmă, a fost aleasă o comisie, compusă din d-nii profesori: Dragomir Hurmuzescu, Chr. Musceleanu, A. Davidoglu, A. Popovici-Bâznoşeanuşi Constant. Kiriţescu, ca să pună la punct statutul Academiei, care urmează a fi înscrisă chiar în cursul acestei săptămâni ca persoană morală şi juridică.
D. ministru al instrucţiunii a acordat Academiei un fond de 100.000 lei, pentru preîntâmpinarea primelor cheltueli de instalaţie („Universul”, 6 martie 1935).

 
Întemeerea Academiei de ştiinţe
Autentificarea statutelor.- Banchetul de constituire
 
Eris’a autentificat la tribunalul de Notariat Ilfov actul constitutiv şi statutele Academiei de ştiinţe din România. Motivele cari au determinat crearea acestui for superior de cultură sunt multiple. Desvoltareaînvăţământului universitar şi special a avut ca efect ca, şi în România, activitatea ştiinţifică să capete o desvoltare amplă şi variată, cu un câmp de investigaţii care cuprinde numeroase specialităţi. După cum e şi normal, într-un asemenea stadiu de cercetări şi eforturi pentru aflarea adevărului, manifestările acestea ştiinţifice sunt de domenii diferite, o centrare, o organizare unitară şi utilă a acestor studii se impune imperios în viaţa noastră ştiinţifică. Numai astfel ştiinţa românească va putea propăşi în conformitate cu nevoile timpului.
Munca ştiinţifică nu mai poate fi, în momentul de faţă, produsul unor cercetători izolaţi, legăturile rapide de comunicaţie, publicaţiile de specialitate, emulaţia stabilesc, înlăuntrul statelor ca, şi peste hotare, colaborări între institute, laboratorii şiînvăţaţi. O astfel de activitate are însă nevoe, pentru a-şi putea atinge scopul, de un organ superior sau central care să asigure o coordonare a eforturilor făcute în domenii atât de variate. Aceasta i-a determinat pe reprezentanţiiştiinţei medicale cuprinzând şi ramurile auxiliare şi înrudite, farmacie, medicină etc. să elaboreze proectul unei Academii de medicină organizată ca un corp de sine stătător. Pe de altă parte, în domeniul specialităţilorştiinţifice, pure şi aplicate, s-a simţit deopotrivă nevoia unei coordonări a diferitelor lucrări într’oasociaţie numită Academia de ştiinţă, constituită pe secţiuni: matematici, ştiinţe fizice şi chimice, biologie, geografie şi geologie, tehnică, geologie aplicată geniu militar etc. Academia de ştiinţe e chemată să fie un organ de consultare şi de contrai al tuturor cercetătorilor din ţară. Organul acesta va trebui să se ocupe îndeaproape şi de răspândirea ştiinţei in România. Având o secţiune specială care se va ocupa de mijloacele de propagandă şi aplicare a ultimelor izbânzi ştiinţifice. Rolul Academiei de ştiinţe nu va fi atât de a crea, cât de a ajuta creaţiuneaştiinţifică, a încuraja şi îndruma.
            Academia de ştiinţe din România va avea următoarele secţiuni: matematici şi astronomie, fizică, chimie, zoologie, paleontologie şi fiziologie animală, botanică şi fiziologie vegetală, biologie aplicată, geniu militar cu aplicaţiuni la apărarea naţională, geologie, mineralogie şi geografie, organizaţie, învăţământşi popularizare, technica.
            Pentru a sărbători evenimentul membrii fondatori ai noueiinstituţiis’au întrunit aseară, împreună cu doamnele, la un banchet la Athénée Palace.
            D.dr. Angelescu, ministrul instrucţiuniişipreşedintele Academiei de ştiinţe a ţinut primul toast închinând in sănătatea regelui, înaltul protector al culturii.
            D.prof. Chr. Musceleanu, secretarul general al Academiei, a arătat marea asemănare între felul cum s’a creat Academia Franceză, acum 300 ani, cu cel de azi al Academiei de ştiinţe din România. Arată pe scurt scopul acestei nouă creaţiunişi elogiază activitatea d-lui ministru Angelescu pe tărâmul cultural.
            D.prof. Dragomir Hurmuzescu a vorbit despre menirea Academiei, în preocuparea ei pentru promovarea ştiinţei, în legătură cu nouile probleme născute din întregirea neamului.
            D. Costin Stoicescu aduce urări de propășire din partea Băncii Naționale. Marele așezământ financiar, care și-a făcut un punct de progam din ajutarea instituţiilorştiinţifice, donează Academiei de ştiinţe o primă contribuţie de 200.000 lei, regretând că marea criză economică nu-i permite a da deocamdată mai mult. Speră însă că, în curând, Banca Naţionalăîşi va face tot ceea ce consideră de a sa datorie. Face şi în numele d-sale personal urarea pentru propăşireaştiinţificăşi materială a Academiei.
            Mai vorbesc d-nii profesori Borcea, Borza, St. Minovici, P. Voiteşti, dr. Mihăilescu, făcând urări pentru noua instituţieşi elogiind activitatea culturală a d-lui Const. Angelescu.
            D. general-adjutant N. Condeescu evidenţiază rolul culturii şiştiinţeiîn desvoltareaşi pregătirea apărării naţionaleşi exprimă credinţa în contribuţia pe care Academia de ştiinţe o va aduce în aceasta direcţie.
            Seria toasturilor este încheiată de preşedintele Academiei, d. ministru Angelescu, care mulţumeşte vorbitorilor pentru elogiile ce i s’au adus şi se exprimă în termeni entuziaşti despre viitorul Academiei. D-sa arată că şişcoala se găseşteîn primul plan al pregătirii sufletului unei naţiuni, al bogăţieişi a apărării ei, de aceia consideră ca o mare greşală campania ce se duce de unii pentru micşorareaşcoalei. Promite tot sprijinul ministerului.
            Banchetul a luat sfârşit la ora 12(„Dimineața”, 16 martie 1935).
 

 
Solemnitatea delaAcademia de ştiinţe
Şedinţa de constituire
            Eri, la ora 5 d.a., s’aţinut la fundaţia universitară Carol I, într’o atmosferă sărbătorească, şedinţa plenară a Academiei de ştiinţe din România, întrunită în adunare generală extraordinară pentru constituirea ei cu toate secţiunile. Au asistat, membrii de onoare, titulari şicorespondenţi ai Academiei, precum şi un mare număr de personalităţi din lumea ştiinţifică a ţării, printre care d-nii: prof.dr. Angelescu, ministrul instrucţiunii, mareşalPrezan, arhiepiscopul Cizar, prof. Hurmuzescu, prof. Coculescu, gen. Condeescu, prof. Buţureanu, prof. Danielopol, Bacaloglu, Zaharia, David Emanoel, prof. Kiriţescu, Popovici Băsnoşianu, Davidogiu, Călugăreanu, Ștefan Ion, Popescu-Voiteşti, amiral Rizea,St. Şoimescu, prof.Antonescu, rectorul Academieide arhitectură, prof. Aurel Angelescu, prof.dr. N. Minovici,M. Dragomirescu, ing. Osiceanu, prof. Costeanu, Radian,Borza, Ștefan Bogdan, Apostolescu, Ionescu-Matiu, Udriski,Craifereanu, Sterian, Arghirescu, Drăcea, Ghica, Chirnoagă,g-ral Alevra, g-ral I. Antonescu, g-ral Costandache, g-ralRădulescu, dr. Voiculescu, col. Paul Teodorescu, Bădărău, ing.Teodorescu, rectorul politechniceiTimişoara, Stătescu, Jornescu, Mărculescu, Cândea, prof.dr. Lalu, Grinţescu, Bianu, Chr.Musceleanu etc. etc.
            Şedinţa a fost deschisă de d.prof.dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiiunii publice şipreşedinţele Academiei de ştiinţe.
 

Cuvântarea d-lui ministru dr. C. Angelescu
            Deschizând adunarea generală extraordinară a Academiei de ştiinţe din România, constituită cu toate organele sate, primul nostru gând trebue să se îndrepte către Suveranul ţării, Înaltul protector al culturii româneşti. În clipa în care Academia de ştiinţe din România îşi începe munca ştiinţifică, depunem înaintea tronului Majestăţii Sale omagiul nostru, respectuos, cu încredinţarea că oamenii de ştiinţă, grupaţi în această înaltă instituţie de cultură, se vor călăuzi în activitatea lor de aceste trei idei fundamentale: ţara, neamul şi Regele.
            Academia de ştiinţe din România a luat naştere ca un imperativ al timpului în care trăim. România a dobândit de scurtă vreme dreptul de a fi numărată printre ţările de cultură ştiinţifică. Greutăţile întemeierii şi consolidării ţârii noastre ca stat naţional, au îndreptat preocupările fruntaşilor ei în primul rând, în direcţiunea organizării instituţiilor de stat. Chiar atunci când s’auînfiinţatinstituţiunii de cultură, grija lor de căpetenie a trebuit să fie cercetarea şi darea la lumină a acelor documente şi tezaure, care atestă fiinţa noastră etnică, originile neamului, istoria şi limba noastră. Cultura românească a trebuit deci să se desvolte la începuturile cu într’um cadru naţional.
            Cultură modernă a omenirii este însă caracterizată prin marea desvoltare pe care le-au luat ştiinţele exacte, ştiinţele de observaţieşi de experimentare. Prosperitatea şi puterea statelor, sunt o urmare firească a desvoltării acestei ramuri de cultură.
            În marea luptă de concurenţă a popoarelor, o naţiune valorează atât cât este partea de contribuţie pe care ea o aduce la progresul ştiinței, la desvoltareacivilizaţiuniişi a umanităţii. România nu putea să nu urmeze ţările mai vechi şi să nu-şi organizeze un aparat de învăţământşi de cercetări ştiinţifice. De aceia, a creiatuniversităţile, cari sunt focarele acestei activităţi.
            Știinţa însă este prin esenţa ei universală. Bunurile ei devin, imediat ce se descoperă, un avut comun. Chiar când obiectul cercetărilor este în raport cu aspectele şi cu bogăţiile ei, rezultatele nu rămân limitate la interesul local, ci ele sunt chemate să îmbogăţească tezaurul întregeiumanităţi.
            De aceia, savanţii, ca şiinstituţiunile de cercetări, caută să întreţinăşi să cultive relaţiunile cele mai strânse. Progresul civilizaţieiomeneşti este astăzi întemeiat pe cuceririle realizate de ştiinţă, iar aceste cuceriri se obţin prin colaborarea cercetătorilor din toate ţările. Condiţiaesenţială a progresului ştiinţific este deci colaborarea, dela om la om, delainstituţie la instituţie, delaţară la ţară.
            România modernă a dat ştiinţeiatenţia pe care ea o merită.
            Universităţileşişcoalele superioare technice cultivă nu numai ca învăţământ, dar şiîn vederea creaţiuniiştiinţifice. Laboratoarele învăţământului nostru superior, cuprind astăzi o regiune de cercetători, cari, în condiţiuni nu totdeauna favorabile, muncesc cu râvnă și cu foc sacru la înălţareaştiinţeiromâneşti.
            Contribuţia adusă ştiinţei universale în toate domeniile de munca românească, este astăzi considerabilă şi bine preţuită. Nu este câmp de activitate ştiinţifică, nu este specialitate, în care să nu se citeze nume de savanţi români, aducând partea lor de colaborare la lărgirea acelui domeniu al cunoscutului, luminător de perspective şi focare fecund în rezultate practice.
            Aproape nu există instituţie, nu există revistă ştiinţifică de oarecare însemnătate, care să nu numere printre cei care-i dau viaţă, numele unui colaborator român.
            A ţine strâns contactul cu cercetătorii răspândiţi prin institute şi laboratoare, a coordona activitatea lor, a o ajuta, a o îndruma, a o pune în valoare, acesta este scopul pe care şi l-a propus academia de ştiinţă din România. Ea a luat naştere din puterea împrejurărilor, ca o poruncă a timpului, ca o etapă naturală în evoluţiamişcăriiştiinţifice din ţara noastră. Academia de ştiinţe din România n’a fost înfiinţată pentru nimeni şi împotriva nimănuia. Ea nu vrea să fie piedestal pentru ridicarea nimănuia şi nici nu doreştesădisloce pe cineva. Ea a găsit unloc gol pe care l-a ocupat şiotrebuinţă pe care e datoare s’oîmplinească. Academia de ştiinţe din România se închină la o singură divinitate: „ştiinţa”; n’are nici o altă dorinţă decâtajutorarea ei; nu are nici oaltă amibiţie decât acela de afi un factor hotârîtor la progresul şi la înălţareaştiinţei.
            În acest moment solemn, socotesc de a mea datorie, ca preşedinte al Academiei de ştiinţe,să aduc omagiul tinerele instituţii, celorlalte aşezăminte deînaltă cultură din ţara noastră.
            În primul rând, gândul nostru se îndreaptă către cea mai veche şi venerată instituţie de cultură: „Academia Română”,care, printr-o activitate de aproape trei sferturi de veac,şi-a câştigat locul de frunte şide cinste în mişcarea culturalăa ţării. Dorim din toată inimaca norul trecător să se risipească şi ca neînţelegerea deordin pur formal, să fie înlăturată, pentru ca cele două instituţiuni să poată colabora fiecare în domeniul ce-i este propriu şi cu mijloacele de lucru,pe care şi le-a organizat, lasporirea bunurilor culturale aleţării noastre.
            De asemenea, trimitem salutul nostru instituţiunii surori,Academia de medicină, înfiinţată odată cu Academia deştiinţă din aceleaşi preocupărişi din aceiaş dragoste de ţară,ca să lucreze într’un domeniuînrudit la propăşirea, la desvoltareaştiinţei.
            Unim, în fine, în manifestarea acestor calde sentimente deconfraternitate ştiinţifică, toate asociaţiileştiinţifice din aceasta ţară, cu care vom aveaprilejul fericit să conlucrăm şipe toţi cercetătorii, răspândiţiprin centrele de investigaţieştiinţifică din România: facultăţi, şcolitechnice, institute,laboratoare, şi-i rugăm să se asocieze la munca pe care o întreprindem pe calea aflării adevărului, pentru binele şi prosperitatea ţării.
            Nu pot termina decât strigând: să trăiască ştiinţa românească.
 
Alte cuvântări
CUVÂNTAREAD-LUIPROF. N. COCULESCU
            D. prof. Coculescu expune istoricul şi menirea academiilor. Descrie pe larg cum a luat naştereAcademia franceză, modelul institutelor similare din celelalte ţări. Numele de Academie a fost adoptat aproape peste tot, afară de Anglia tradiţionalistă, unde celebra „Royal Society”şi-a păstrat şi vechiul titlu pe lângă acela de „Royal Academy”.


În România s’aînfiinţatîn 1867, prin decret domnesc „Societatea literară română”, sau „Societatea academică română”, început cu preocupări istorice linguistice, devenind apoi prin lege, la 1879 Institut naţional sub denumirea de „Academia română”,cu 36 de membri împărţiţi în trei secţiuni: literară, istorică şiştiinţifică.
            Au trecut mai bine de 50 de ani de atunci. Ştiinţas’adesvolat foarte mult. România Mare e astăzi are patru centre uniersitare, mai multe şcolisupeioare de ştiinţeşi o pleiadă de savanţişi cercetători. Nevoia unei Academii de ştiinţe se simțea de mult; ea a fost exprimată chiar de membrii importanţi ai Academiei Române; în cadrele ei strâmte, nu poate să mai coespundădesvoltării de astăzi a știinţeişiînmulţiriispecialiştior.
 
 
CUVÂNTAREA D-LUI GENERAL N. CONDEESCU
            Preşedintelesecţiunii militare iată legătura mare dintre ştiințăşi pregătirea apărării naţionale. Toate ramurile ştiinţei sunt puse astăzi la contribuţieîn serviciul armatei. Matematca, metalurgia, rezistenţa materialelor, meteorologia, fizica, electricitatea, radio-telegrafia, himia organică şi anorganică pentru războiul chimic, pentru fabricarea şiîntrebuinţareapulberilor şiexplozibilelor, bacteriologia, pentru războiul bacteriologic, geodezia şi topografia, pentru ridicările topografice şiconfecţionareahărţilor, iată atâtea ramuri ale ştiinţei, care servesc apărarea naţională.



Dar şi războiul deschide ştiinţei orizonturi şi câmpuri de activitate şi o stimulează la noui cercetări şi realizări, prin dezideratele şi problemele pe care pregătirea lui le cere continuu tehnicei. Iată colaborarea strânsă dintre ştiinţăşi război, şi iată de ce războiul nu mai este astăzi artă ca în trecut, ci a luat un caracter pur tehnic în pregătire şi executare. Războiul viitor, spune d. general Condeescu, se va integra faţă de cel precedent, din ce în ce mai mult în realităţile tehnice, ca o consecinţă a progresului ştiinţei.
 
CUVÂNTAREA D-LUI PROF.DR. CHR. MUŞCELEANU
            D. prof.dr. Chr. Musceleanu, secretarul general al Academiei de ştiinţe, face o dare de seamă asupra activităţiidesfăşurate până acum de membrii fondatori. Delaobţinereaautorizaţiei definitive de funcţionare, membrii fondatori s’au întrunit în fiecare Luni, spre a discuta propunerile de a fi completate locurile vacante de membri de onoare, titulari şicorespondenţi. În adunarea generală dela 23 Decembrie 1935 au fost aleşi12 membri de onoare, 27 membri titulari şi 88 membri activi. S’a discutat şi votat regulamentul de funcţionareşis’a întocmit programul de activitate pentru viitor. S’ahotârît să se creieze o bibliotecă şi să se scoată o revistă periodică în care să se publice lucrările originale ale membrilor titulari şicorespondenţi, precum şi cele ce se vor comunica în secţiuni.



D. preşedinte anunţă apoi şedinţa următoare pentru Duminică 26 Ianuarie, ora 10 jum. dimineaţa, în amfiteatrul Spiru Haret, dela facultatea de ştiinţe(„Universul”, 28 ianuarie 1936).