Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plângerile unui afacerist Particularul Pufleanu, dat pe mâna justiţiei

ro

09 Feb, 2011 01:58 3028 Marime text
Pufleanu_perchezitie.jpgDosarul se va judeca la Tribunalul Argeş

Încătuşat în mai 2010 şi propus spre arestare pentru contrabandă de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, însă eliberat de judecătorii argeşeni după 24 de ore de detenţie, cunoscutul afacerist constănţean Gheorghe Pufleanu este pe punctul de a fi trimis în judecată, luând cunoştinţă, până la acest moment, de toate probele adunate de procurori împotriva sa. În prezent, procurorii Parchetului Judecătoriei Piteşti au finalizat prezentarea materialului de urmărire penală către Pufleanu şi către ceilalţi suspecţi anchetaţi alături de el, aceasta fiind ultima etapă înainte de trimiterea dosarului în instanţă.

Odată finalizată urmărirea penală şi odată întocmit rechizitoriul, dosarul va fi trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş, aceeaşi instanţă care, în luna mai 2010, a analizat recursul procurorilor împotriva lăsării în libertate a aşa-numitului „lot Pufleanu" de către magistraţii Judecătoriei Piteşti. Acuzaţiile sub care a fost cercetat afaceristul din Constanţa erau de infracţiuni la legea Codului Fiscal, dar şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Pe parcursul anchetei, procurorii au extins cercetările şi pentru evaziune fiscală. Aproximativ două tone de alcool şi peste 33.000 de pachete de ţigări au fost confiscate de autorităţile argeşene în urma percheziţiilor domiciliare desfăşurate, la sfârşitul lunii aprilie, la Constanţa şi în alte trei judeţe ale ţării. Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la circa o jumătate de milion de euro.

Plângeri peste plângeri

Foarte interesant este faptul că de când s-a ales cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, Gheorghe Pufleanu le-a adresat fel de fel de cereri judecătorilor piteşteni şi argeşeni, plângându-se instanţei aproape de fiecare dată când procurorii dispuneau prelungirea acestei măsuri. Iar asta, deşi la un moment dat pe parcursul verii trecute măsura preventivă s-a îmblânzit, iar interdicţia de a părăsi localitatea s-a transformat în interdicţia de a părăsi ţara. Plângerile i-au fost respinse de fiecare dată la instanţă, cu excepţia ultimelor astfel de solicitări înregistrate, când, pe fondul schimbărilor legislative introduse de mica reformă în justiţie, Judecătoria Piteşti s-a declarat necompetentă să soluţioneze cererea lui Pufleanu. Mai exact, dat fiind că afaceristului constănţean i se impută şi săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, competenţa de soluţionare a cazului revine potrivit noii legislaţii Tribunalului, în loc să revină Judecătoriei. Pe cale de consecinţă, şi plângerile împotriva măsurilor dispuse de anchetatori ar trebui să fie adresate Tribunalului.

„Lotul lui Pufleanu"

Cu toate acestea, în decembrie 2010, Tribunalul Argeş s-a declarat necompetent să soluţioneze cererile lui Pufleanu, astfel că le-a declinat spre Judecătoria Piteşti. Instanţă care, la rândul ei, a declinat dosarele înapoi la Tribunalul Argeş. Între timp, cunoscutul particular constănţean aşteaptă să i se ridice interdicţia, pentru a-şi desfăşura afacerile nestingherit. Alături de Pufleanu, au mai fost anchetaţi Cristian Petculescu, Marian Istrate, Valentin Florin Diaconu, Constantin Leonard Preda, Cătălin George Oprea, Mihai Claudiu Călinescu, Constantin Cristian Preda, Marius Mădălin Udrea şi Gheorghe Tudorache. De asemenea, procurorii ceruseră şi arestarea lui Daniel Preda, Alin Bogdănel Badea, Mihail Şerban, Felix Daniel Brebu şi a lui Constantin Preda.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii