Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dediu „Sunt niste polite de platit"

ro

07 Feb, 2009 02:13 1296 Marime text
„Sunt nişte poliţe de plătit", acestea sunt cuvintele prin care Daniel Lili Dediu, fiul influentului afacerist gălăţean Lili Dediu, şi-a explicat prezenţa în calitate de suspect principal în cazul „Bamburic".

Pentru prima dată de când se află în arest, tânărul de 24 de ani, a vorbit mai mult în faţa instanţei decât simplul „nu am nimic de declarat, sunt nevinovat", spus cu aroganţa aferentă. Ce-i drept, explicaţiile s-au oprit aici, la faptul că ar fi de plătit „nişte poliţe". Întrebat de judecători, Daniel Dediu a precizat că este student la Drept, în anul III. Curtea de Apel a judecat, ieri, recursul prin care Dediu a atacat decizia de prelungire a stării de arest preventivă, dispusă în cazul său. De la bun început, s-a constatat faptul că se produsese o neînţelegere, pentru că nu numai Dediu atacase decizia în recurs, ci şi Dănuţ Maricel Mustaţă şi Grigore Nicolae Dănilă, ceilalţi doi suspecţi arestaţi în cauză. După lămurirea acestui aspect, Mustaţă şi Dănilă au fost aduşi şi ei la instanţă, iar procesul s-a reluat. Este demn de menţionat faptul că, iniţial, în sală a fost prezent şi afaceristul Liviu Bamburic, victima tentativei de asasinat, dar şi mai mulţi ofiţeri de poliţie, care veniseră să asiste la proces. Dumitru Hagiu, avocatul celor trei suspecţi a avut chiar o oarecare dispută cu victima, primul precizându-i omului de afaceri că nu este cazul să facă „ameninţări sub perdea". După reluarea procesului, în sală au fost prezenţi doar cei trei suspecţi şi tatăl lui Daniel Dediu. Reprezentantul legal al acuzaţilor a argumentat că nu ar fi corectă o prelungire cu alte 30 de zile a stării de arest preventiv pentru clienţii săi, dată fiind „lipsa de preocupare a organelor de urmărire penală cu privire la administrarea cu celeritate a probelor în dosar". În replică, procurorul a amintit despre faptul că însuşi Dediu a fost cel care a tergiversat ancheta, pentru că a refuzat să-i fie prelevate probe biologice, iar cazul a ajuns la Curtea Constituţională. Judecătorii nu s-au lăsat sensibilizaţi de argumentele apărării, astfel că au respins recursurile celor trei, ca nefondate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii