Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI nu vrea sa se judece la Constanta cu Mazare

ro

14 Jan, 2010 03:04 1127 Marime text

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate par să nu aibă încredere în justiţia constănţeană când vine vorba despre litigiile cu primarul Radu Mazăre.

După ce Mazăre a dat în judecată ANI în legătură cu un conflict de interese constatat de reprezentanţii Agenţiei, instituţia a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea dosarului de la Constanţa. Pe cale de consecinţă, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au fost nevoiţi să suspende procesul privind contestaţia lui Mazăre până ce Înalta Curte va decide dacă dosarul se va judeca sau nu la Constanţa. Contestaţia lui Mazăre împotriva ANI a fost înregistrată pe rolul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, pe 15 decembrie 2009. Nouă zile mai târziu, în Ajunul Crăciunului, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate au înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare a dosarului, exprimându-şi bănuielile cu privire la posibilitatea ca procesul ce s-ar desfăşura la Constanţa să nu fie tocmai unul imparţial. Judecătorii ÎCCJ au stabilit termen în cererea de strămutare pe data de 3 martie, urmând ca procesul de la Constanţa să se reia, dacă va fi cazul, abia după această dată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii