Restaurăm istoria și construim viitorul“ Schitul Darvari, odihnă pentru suflet în inima Bucureștilor! Lucrări impresionante l-au adus din veacul lui Ghica-Voievod până azi (FOTO)

• Schitul Darvari a fost ctitorit în 1843, fiind reconstruit 90 de ani mai târziu.
• În timpul regimului comunist, lăcașul de cult a fost închis, iar călugării au fost mutați cu forța la Mânăstirea Cernica.
• Arc peste timp, în 1998, sunt întreprinse atât de necesarele lucrări pentru readucerea la vială a schitului.
• Lucrările sunt întreprinse de compania bucureșteană Aedificia Carpați SA, sub atenta îndrumare a ing. Petre Badea, și partenerii săi pentru acest proiect, proiectul fiind întocmit de arhitectul Nicolae Vlădescu, din cadrul Carpați Proiect SA.

Într-un freamăt continuu, de pași, mașini, zgomot și stres, Schitul Darvari, din inima Bucureștilor, reprezintă fără niciun dubiu, o adevărată oază de liniște și odihnă pentru sufletul iubitorului de frumos.
 
Clădit aproape de mijlocul secolului al XIX-lea, schitul este în prezent la fel de viu ca la începuturi, ca o binecuvântare arhitecturală, grație lucrărilor întreprinse de compania bucureșteană Aedificia Carpați SA, sub atententa îndrumare a ing. Petre Badea, și partenerii săi pentru acest proiect, proiectul fiind întocmit de arhitectul Nicolae Vlădescu, din cadrul Carpați Proiect SA.
 
Ridicat în inima Bucureștilor vechi în anul 1843 și reconstruit în 1933, Schitul  a fost purtat peste timp de migăloase lucrările de reabilitare, consolidare și modernizare.


 
Astăzi, schitul își dezvăluie frumusețea și delicatețea arhitecturală tuturor celor ce au nevoie de o retragere din haosul cotidian.
 
Ctitorie din 1843
 
Conform istoricul schitului Darvari, prezentat pe site-ul oficial al lăcașului de cult, acesta a fost ctitorit în anul 1843 de către Mihail Darvari și soția sa, Elena, născută în familia Buzeștilor.
 
Aceștia au cumpărat un teren în spatele Bisericii Icoana, iar «aici, „cu cheltuiala dumnealui căminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10“ – cum glăsuieşte pisania de la intrare – a fost zidită o mică şi modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazar, al Sfinţilor Împarati Constantin şi Elena şi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei şi apropiaţii acestora“, conform istoricului Schitului Darvari.
 
Acesta a fost începutul.
 
După o existență de 60 de ani, în 1894, Schitul Darvari este deja foarte deteriorat, trecerea timpului spunându-și cuvântul.
 
În istoricul schitului se arată că, la cererea Mitropolitului Ghenadie Petrescu, familia ctitorului face reparaţiile necesare, iar Nicolae Darvari, epitropul schitului din acele timpuri, repară biserica și îi adaugă o turlă și un pridvor, menite să asigure mai mult spațiu pentru credincioși, dar și să sporească frumusețea lăcașului.
 
Între anii 1933 și 1934 urmează o a doua reparaţie generală, întreprinsă de nepotul ctitorului, generalul de divizie Mihail Darvari.
 
În cadrul acestor lucrări, este înlocuit din temelie vechiul lăcaş și este ridicată biserica în forma sa actuală, în care îmbină armonios stilul oltenesc cu cel muntenesc bisericesc, şi tot el înnoieşte chiliile de lângă biserică, potrivit istoricului lăcașului.
 
Planurile de construcţie aparţin arhitectului Gheorghe Simotta, iar pictura interioară în frescă, pictorului Iosif Keber.


 
Schitul, închis în 1959
 
Urmează însă regimul comunist, care s-a arătat vitreg cu toate lăcașurile de cult din țară, Schitul Darvari nefăcând excepție: în 1959, lăcașul este închis, iar călugării care își duceau veacul în schit sunt mutați cu forța la Mânăstirea Cernica.
 
ăcașul devine biserică de mir, ca filie a Bisericii Icoanei, conform sursei citate.
 
Treizeci de ani mai târziu, după căderea regimului comunist, încep lucrările de restaurare a picturii deteriorate, iar în 1992, Schitul Darvari, cu întreg complexul de clădiri din jur, este declarat monument istoric.
 
Pe 31 martie 1996, schitul redevine așezământ monahal, cum fusese destinat inițial, iar până în anul 2002 sunt refăcute chiliile deteriorate de pe partea sudică, iar în noul ansamblu este încorporată și clopotnița, reconstruită după planurile origine ale arhitectului Gheorghe Simotta.
 
„Joc de volume, aspirație către spiritualitate“
 
Corpul este opera arhitectului Nicolae Vlădescu, adusă în existență de lucrările întreprinse în 1998 de specialiștii Aedificia Carpați SA, îndrumați de ing. Petre Badea.
 


„Privit dinspre răsărit, se dezvăluie ca un joc de volume, aspirație către spiritualitate, creând o ciudată iluzie de măreție într-un București frământat de neliniști, griji și ambiții. Pășind în incintă, surprinde atmosfera caldă care invită la meditație“, au arătat specialiștii Aedificia Carpați, constructori neobosiți pentru renașterea schitului, reușind astfel să surprindă esența schitului.
 
„Stabilirea unor proporții atent urmărite, ca și o subtilă întrebuințare a maselor acestuia în raport cu spațiul liber au fost criterii care să sublinieze abordarea tradiției ca echilibru critic“, au explicat aceștia în continuare, precizând că „s-a realizat astfel un mic edificiu în care să-și ducă viața cei câțiva monahi. Programul a impus un mic paraclis, o trapeză în care să se poată servi masa și săracilor, zece chilii, spațiile stăreției și anexele gospodărești“.
 
O astfel de binecuvântare arhitecturală există în inima Bucureștiului, o oază de pace și spiritualitate, menită să aducă liniște în tumultul vieții de zi cu zi.
 
Citește și
„Restaurăm istoria și construim viitorul“
Mânăstirea Antim, dovada vie din inima Bucureștilor a unui timp în care viața era mai grea, dar oamenii mai buni