Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un apropiat al unui director din Consiliul Judeţean a câştigat concursul de manager al Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare”

ro

24 May, 2018 00:00 7921 Marime text
Concursul de proiecte de management organizat la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” s-a încheiat. La concurs s-au înscris doi candidaţi, însă doar una dintre candidaturi a fost admisă. În prima etapă a concursului de proiecte, Romică Stan a obţinut nota 8,50, iar în cea de-a doua etapă a concursului de proiecte de management de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare”, respectiv proba de interviu, nota 8. Cu nota finală 8,25, Romică Stan a câştigat concursul pentru funcţia de manager al Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare”.
 
Pentru a fi declarat câştigător, candidatul trebuia să obţină minimum nota 7. În şedinţa de Consiliu Judeţean programată pe data de 30 mai a.c., aleşii judeţeni vor avea de aprobat în plen rezultatul final al concursului, proiectului de management câştigător şi durata pentru care se va încheia contractul de management la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare”.
Toate bune şi frumoase până aici.
 

Cine este Romică Stan?

 
Romică Stan este fostul director al Centrului Cultural „Elena Roizen“ din Ovidiu şi este de profesie învăţător. Acesta a mai predat şi la Şcoala nr. 2 din localitatea Ovidiu. Nu este membru al niciunui partid politic. În schimb, în piaţă de fac deja speculaţii. În timp ce unele voci susţin că Romică Stan a fost „adus” să participe la acest concurs de Mihaela Anca Petrachi, directorul Direcţiei de Dezvoltare Judeţeană şi Coordonare a Instituţiilor de Sănătate, Cultură şi Sport din Consiliul Judeţean, alţii susţin că ar exista chiar un grad de „rudenie” între cei doi, lucru negat însă atât de Petrachi, cât şi de Stan.
 
Mai exact, noul director de la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare” ar fi un apropiat al familiei directoarei din CJC. Cert este că Petrachi a venit la CJC de la Primăria Ovidiu, acolo unde a îndeplinit funcţia de secretar al primăriei. Timp de 15 ani cei doi au lucrat împreună. Şi mama acesteia, Cecilia Aurora Cocean a fost angajată a Centrului Cultural de la Ovidiu de la Ovidiu, însă între timp s-a pensionat. Aşa se explică probabil şi procesul pe care cei doi, Stan şi Cocean, alături de alte persoane l-au intentat Consiliului Local Ovidiu în anul 2012.

Mai mult, direcţia care a supervizat concursul pentru postul de manager al Teatrului „Căluţul de mare” este condusă de aceeaşi Mihaela Petrachi.

Precizăm că, potrivit hotărârii de Consiliu Judeţean privind aprobarea Comisiei de concurs pentru postul de manager al Teatrului de Păpuşi, aşa cum îl cunosc constănţenii, din comisia de contestaţii face parte şi directorul din cadrul Consiliului Judeţean (vezi secţiunea „documente”). Menţionăm însă că nu s-au înregistrat contestaţii în urma concursului, iar Comisia de contestaţii nu a funcţionat.
 

„Vreau să colaborez cu toată lumea”

Am reuşit să dialogăm foarte punctual cu Romică Stan. Acesta ne-a declarat că a condus Centrul Cultural din Ovidiu încă de la înfiinţare, adică din anul 2001, însă contractul său expira în luna iunie a acestui an. Între timp, Centrul a devenit un compartiment în cadrul Primăriei Ovidiu, iar postul de director a fost desfiinţat. Acesta pare să fie unul din motivele pentru care Stan s-a înscris la concursul organizat de Consiliul Judeţean. Pe de altă parte, Romică Stan spune că nu a fost încă înştiinţat oficial despre rezultatul final al concursului, dar probabil acest lucru se va întâmpla în zilele viitoare. În ceea ce priveşte informaţiile potrivit cărora ar avea o legătură de familie cu directorul din Consiliul Judeţean, Stan spune că nu ar fi adevărat. De vreme ce nu există acte de stare civilă care să ateste relaţia cu mama Mihaelei Petrachi, îl credem pe cuvânt pe domnul director.


 

Teatrul pentru Copii şi Tineret, un teatru cu palmares internaţional

 Dincolo de bârfe, aşteptăm performanţă de la directorul Romică Stan, care trebuie să dovedească totuşi că nu s-a aşezat prea uşor pe scaunul de manager al unui teatru cu o istorie de şase decenii de existenţă, care de-a lungul timpului a câştigat cele mai multe premii şi distincţii la nivel naţional, un palmares greu de descris. A fost în turnee în ţară, în străinătate, a strălucit pe mari scene din Europa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii