Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 25.01.2022

ro

25 Jan, 2022 14:00 638 Marime text
Nr. 53089 din 25 Ianuarie 2022
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
ACTIVITĂȚI DE VERIFICARE, ÎN CONTEXT COVID-19
 
La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat 5 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 31 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală în spațiile unde acestea sunt obligatorii.
 
Acțiunile de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2 au fost desfăşurate de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, pompieri şi specialiştii altor autorităţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu, și au vizat îndeosebi zonele cu un aflux mare de cetăţeni, centrele comerciale și zonele adiacente, unitățile de alimentație publică, zonele de agrement şi alte zone aglomerate, precum și mijloacele de transport în comun.
 
În cadrul celor 7 acţiuni, desfășurate independent şi/sau în cooperare cu alte structuri M.A.I. ori instituţii cu atribuţii în domeniu, au fost verificate 50 de unităţi economice şi 752 de obiective sau alte locaţii, respectiv domicilii/locații ale persoanelor aflate în carantină/izolare, gări/autogări, terase, parcuri şi alte zone de agrement.
 
De asemenea, au fost verificate 25 de mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 1412 de persoane, din care 688 aflate în carantină și 426 aflate în izolare.
 
Ca şi în acţiunile anterioare, au fost transmise mesaje preventive şi avertizări, atât operatorilor economici cât şi persoanelor fizice, însă au fost aplicate şi 36 de sancţiuni contravenţionale, din care 31 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi 5 pentru nerespectarea măsurilor de carantinare la domiciliu, toate în context COVID-19, în cuantum total de 10.000 de lei.
 
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
 
În acest sens recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică şi să nu se expună la riscuri.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii