Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.11.2022

ro

29 Nov, 2022 15:14 810 Marime text
Nr. 5439 din 29 Noiembrie 2022
 
 
MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ
 
Poliţiştii ialomiţeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de sărbătorirea Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale a României.
În perioada 29 noiembrie – 5 decembrie 2022, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa va acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Folosind aproape 70 de autospeciale, în medie, zilnic, aproape 150 de polițiști vor acționa în teren. Peste 110  de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, peste 25 sunt poliţişti de la rutieră 15 sunt specialiști de la alte structuri.
Polițiștii rutieri vor acționa pe principalele artere judeţene, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudini prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa cu aparate radar pe raza întregului judeţ.
* * *
În minivacanță, dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră. Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule! 
Și oboseala la volan este una dintre cauzele des întâlnite la producerea accidentelor. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie! Așa că, la primele semne de oboseală, întrerupeți deplasarea, parcați vehiculul într-un loc sigur şi odihniți-vă.
 
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea mașinii pe timp de noapte sau pe distanţe mari.
Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din fața, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat intenția. Sunt interzise: oprirea nejustificată și circulaţia pe banda de urgenţă!
Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă!
Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi.
 
Sărbători frumoase! La mulți ani, România!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii