Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:49 04 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măicuțele (galerie foto)

ro

10 Jul, 2020 00:00 1298 Marime text

Lady Frosa

În 1984, anul în care eu deveneam ofițer de marină, nonagenarul comandant de cursă lungă Nicolae M. Balotă, născut la 15 februarie 1894, părăsea această lume cu conștiința împăcată.

Intrat în Serviciul Maritim Român la 15 iunie 1922, ca simplu marinar pe vasul „Regele Carol I”, zece ani mai târziu era deja căpitan de cursă lungă.
A trăit din plin experiența tuturor conflagrațiilor din tumultuosul secol XX, ca voluntar în campania din 1913 și ulterior, în Primul Război Mondial, s-a distins în luptele pentru eliberarea Ardealului și la Mărăști, fiind rănit și ulterior avansat plutonier și decorat cu „Bărbăție și Credință”.

Cutreierase mările în cele patru zări până prin 1953 și-și împlinise visul de a lăsa posterității o operă originală. Poate în genul lui Jean Bart sau mai degrabă al comandorului Nicolae Ionescu-Johnson, care și el făcuse o figură frumoasă pe navele și la conducerea Serviciului Maritim Român.
Din istoria anecdotică de 1.356 de pagini, intitulată „România Marinară”, a reușit să publice doar o parte, în volumul „Oameni, furtuni, vapoare”, lucrare semnată împreună cu scriitorul constănțean Constantin Novac și apărută postum, în 1984.
Din povestirile sale pline de farmec și umor, în pregătire pentru tipar, am ales una de sezon.
 

Croazieră cu peripeții

„Când motonava „Transilvania” a venit în țară din Șantierele Navale din Copenhaga, imediat a fost pusă în cursă excepțională în Egipt, la Alexandria, unde s-a întâlnit cu vaporul de pasageri „Dacia”.

Pentru că vasele urmau să stea în acest port trei zile, madamele de la clasele I și a II-a de la ambele pacheboturi s-au hotărât să facă o plimbare la Cairo, și acolo să viziteze Muzeul de Arheologie.

Era prin luna iulie 1938. În acele vremuri, încă se vorbea despre descoperirile arheologice din Valea Regilor și despre faimosul mormânt al lui Tutankhamon, faraon al Egiptului antic, deși trecuse timp de mai bine de un deceniu.
În planificarea lor mai figurau vizitarea Piramidelor, a Sfinxului și a marii Grădini zoologice.
O manichiuristă și nouă madame, cărora echipajele le spuneau „măicuțe”, toate în etate, în afară de maniuchiristă (sic!), s-au adunat pe cheu și-acolo au început consfătuirile în vederea plecării la Cairo. După o oră de păreri gălăgioase, asemenea gâștelor, au pornit spre poarta principală a portului, ca apoi cu tramvaiul să le ducă la gară.
Înaintea grupului a pornit Frosa, cea mai veche madamă și cea mai în etate.

Frosa călca exact ca o gâscă ce dă direcția cârdului, de altfel și asemănarea în profil și-n mers o avea cu acest soi de pasăre acvatică.
După ea venea o madamă înaltă și subțire, care privea cam într-o parte, întocmai ca o curcă ce urmărește zborul unui uliu.
Venea apoi o madamă grasă și cu mers de dropie, iar în urma ei venea una mărunțică și slabă, cu aspect de bibilică.
Cârdul era încheiat de rest, toate voluminoase și guralive, ce aveau înfățișarea adevăratelor țațe.

În urmă, la vreo cinci metri de cârd, mergea o madamă cu părul zburlit și cu îmbrăcămintea înfoiată, ce-i da asmemănarea de cloșcă.
Pe dreapta grupului, la vreo trei metri depărtare mergea manichiurista. Era îmbrăcată mai atent. Era mai tânără și parcă se jena de celelalte, ca o rățușcă retrasă de rațele mai bătrâne.
La ieșirea din port, cârdul fu întâlnit de șeful mecanic al motonavei „Transilvania”, care se opri în loc mirat și privindu-le lung. Atitudinea lor, luată în ansamblu, l-a determinat pe Vasile Velicu să le întrebe:



 
  • Da’ncotro vă călătoriți, măicuțelor? ... Parcă ați fi niște găini în căutarea cocoșului! ... Fiți atente să nu vă fure arabii!
Și măicuțele s-au strâns toate în jurul lui, întocmai ca găinile pe lângă cocoș. Toate odată au început să-i vorbească.
Una spunea că se duce cu trenul la Cairo, alta că vrea să vorbească cu Tutankhamon, alta că vrea să vadă Sfinxul etc, etc... După o găgăială și o măcăire și-o cotcodăceală de un sfert de oră, cârdul și-a continuat călătoria spre gară cu un tramvai.
Frosa, cea mai bătrână și pentru că știa să vorbească puțin grecește, turcește, franțuzește, italienește și arăbește, a luat cuvântul în fața casierului de la ghișeul unei case de bilete, arătându-i cele zece permise de călătorie cu reducere de 75% pe Căile Ferate Române.
Apoi îi ceru zece bilete Alexandria – Cairo dus și-ntors.
Măicuțele erau sigure că vor obține biletele până în capitala Egiptului.
Arabul pufni în râs și-i explică madamei că numai în România va putea călători pe tren cu reducerea de pe carnetele lor.



 
  • Aici sunteți în Egipt!, le spuse funcționarul în cuvinte arabe, grecești și italienești.
Nemulțumite, măicuțele s-au dus la șeful gării și au reclamat. S-a pus și șeful de gară pe râs. Apoi le-a explicat și el din ce motive nu pot călători în Egipt cu carnete românești de reducere.
Câteșizece au venit la nave revoltate dă Direcția C.F.R. nu a menționat că au dreptul să călătorească și prin străinătate pe tren cu reducere de 75%.
S-au despărțit supărate, aducând cuvinte grele celor din Direcția Serviciului Maritim Român (S.M.R.) și ceferiștilor, hotărâte când vor sosi în țară să facă un scandal nemaipomenit la Inspectoratul Vapoarelor S.M.R.
Ușierul le opri să intre, spunându-le că are de rezolvat niște hârtii. Frosa, care făcea pe căpitanul echipei, îl întrebă pe omul de serviciu dacă inspectorul a venit supărat și-i povesti cu amănunte despre necazul de la Alexandria.
Ușierul le-a compătimit, da nu le-a lăsat să intre la inspector. Au ajuns la șeful Personalului, dar acesta le spuse că nu are timp să stea cu atâtea madame de vorbă și cârdul nimeri la funcționarul care înregistra corespondența primită și ieșită.
Acesta le ascultă reclamația, zâmbi și le spuse că nu au dreptul în străinătate la reduceri pe căile ferate.
Nemulțumite, s-au dus la gara orașului Constanța, pentru că, spuneau ele, șeful gării știe mai bine decât toți care e socoteala cu trenul, dar și șeful, când auzi despre ce e vorba, începu să râdă.
Madamele se supărară și cea cu părul zbârlit și înfoiată ca o cloșcă îl apostrofă:
  • Ce mi-e SîMîRî, ce mi-e CîFîRî?... Toți sunteți la fel, ăștia mari, care stați pe scaun... Ce vă pasă!... Hai la vapor, fetelor!
Și babele, scârbite și plictisite de atâtea insuccese, se îndreptară spre intrarea în port”.


Bibliografie: clc Nicolae M. Balotă, „România Marinară”, vol. IV, manuscris


Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Despre Marian Moşneagu

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).


Citește și:

Unde poți fuma pe un submarin?


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii