FOTO Percheziții în Babadag, județul Tulcea. Produse contrafăcute confiscate în cadrul operațiunii JUPITER
FOTO: Percheziții în Babadag, județul Tulcea. Produse contrafăcute confiscate în cadrul operațiunii JUPITER
188
Marime text
În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 12 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Babadag.Activitățile au fost desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută de legislația privind mărcile și indicațiile geografice.

Potrivit IPJ Tulcea, în urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au identificat și ridicat mai multe produse susceptibile a purta o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
De asemenea, a fost ridicat un telefon mobil, în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului.
Bunurile identificate au fost indisponibilizate, urmând a fi supuse verificărilor de specialitate pentru stabilirea provenienței și a eventualului caracter contrafăcut.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii- a mai punctat sursa citată.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


