Lumea marinarilor O navă cu trei nume și patru proprietari. „Bucegi”,„Avistone”, „Petsamo”

31 iulie este ziua în care o navă modernă își începea cariera sub pavilionul tricolor. Se numea “Bucegi” și, alături de „Carpați”, avea să deschidă o îndelung așteptată eră de prosperitatepentru Serviciul Maritim Român (S.M.R.).
Nave noi spre orizonturi noi
Anul 1913 a fost cât se poate de benefic pentru Serviciul Maritim Român condus de întreprinzătorul comandor Pavel Popovăț.  Astfel, pe exerciţiul 1 aprilie 1912 - 31 martie 1913 au fost deservite liniile Constanţa - Constantinopole cu „Principesa Maria”, Constanţa - Constantinopole - Pireu – Alexandria, cu „Dacia”, „Împăratul Traian”, „Regele Carol I” şi „România”, Dunăre - Siria de „Constanţa” și Linia occidentală Dunăre – Rotterdam, cu cele 5 vase de mărfuri.
În aprilie sosesc în ţară vasele de marfă „Carpaţi” şi „Bucegi”, construite la Greenock & Grangemonth Dockyard Ltd.  în anii 1912-1913.
Acestea aveau lungimea între perpendiculare - 114,60 metri, lăţime - 15,85 metri, pescajul - 8,55 metri, tonaj brut - 4336, tonaj net - 2798, deadweight - 7200 cu 23’, deplasamentul - 10.060 și viteza de 10 noduri.
Navele aveau corpul şi suprastructura vopsite negru, un coş alb cu manşetă neagră iar catargele şi bigele galben.
În luna septembrie cele două nave au intrat în cursă pe linia Dunăre – Rotterdam.
 
Cargoul „Bucegi“
 
Miercuri, 31 iulie 1913, ora 17.32, la Greenock-Scoția tricolorul românesc a fost arborat, în premieră, la catargul cargoului „Bucegi“, lansat la apă pe 24 mai.
„Era pentru a doua oară în acest an când bandiera națională flutura pe un nou vapor al României, încă o chezășie a Serviciului Maritim, prin care nădăjduiește, o dată mai mult, să ne impună necesitatea și chemarea lui măreață – consemna în „Revista Marină”Alexandru V. Casimir, directorul publicației brăilene.
A doua zi, la 1 august, în revărsatul zorilor, «Bucegi» virează ancora și se îndreaptă către Olanda, unde ajunge după 78 de ore, străbătând în mod efectiv 747 Mm, adică 1302 km și ceva.

După șase zile de încărcare continuă la Rotterdam, cargoul, spre sfârșitul lui 10 august, părăsește marele port olandez și se îndreaptă către noua lui patrie, România, ducând cu el 7250 tone marfă, dintre care 6200 tone numai cărbuni, 5000 tone pentru Direcția CFR iar 1200 pentru cele două depozite ale S.M.R. din Constanța și Sulina.
Cargoul «Bucegi», ca și fratele său «Carpați», a fost construit în același an și în același șantier, The Greenock and Mainyard C-om Ltd, la Greenock, în Scoția.
A costat, de asemenea, 1.500.000 lei și este cu îngrijire și foarte solid lucrat.
Are o lungime de 114,65 metri și e lat de 15,85 metri iar viteza de 10 Nd și ceva, cam 19 km pe oră.
La înfățișare e majestuos și nu trădează deloc capacitatea magaziilor sale, care ating în total 392.915 picioare cubice sau 11.027 m³… Greutatea de încărcământ 7200 tone, cu un pescaj de 23 picioare, tonajul de registru brut 4330 tone iar tonajul de registru net 2800 tone.
Așadar, nu-i decât un monstru pântecos, care înghite 20 de trenuri de marfă, 20 de trenuri, având fiecare tren câte 36 de vagoane, într-un cuvânt 7200 tone.
Când îl vezi deșert, îți face impresia unui uriaș din alte vremuri, picat din ceruri pe pământ.
 




Sub povara celor 7 milioane de kilograme își ascunde în apă capacitatea magaziilor sale, încât nu mai trădează nimic din cuprinsul lui nesățios și atunci îți pare mai mic și mai spornic la drum.
Aceste două cargoboate, pe lângă construcția lor solidă, mai prezintă și avantajul de a fi găsit formula cea mai apropiată să împace tonajul mare cu pescajul redus, iar din punct de vedere al rentabilității, numai cu aceste două vase de comerț, S.M.R. va fi în măsură să dovedească cum că problema lui s-a rezolvat definitiv, și de aici înainte numai timpul îi stă în cale pentru completarea parcului necesar de vase, prin ajutorul cărora să devină o adevărată instituție utilă și demnă de admirația tuturor.“.
După ce prezintă concret eficiența unor voiaje efectuate de cele două cargouri pe ruta Brăila - Galați - Rotterdam, publicistul concluzionează: „Iată dar cum S.M.R. va putea singur și în ciuda multora să sfărâme legenda creată pe nedreptcă de-a pururi va da deficite, va putea să ne convingă că ce cheltuim astăzi pentruel nu-i nici un sacrificiu, ci numai arvunirea zilei de mâine care odată cu ea ne vaaduce și dovada desăvârșită cum toate învinuirile aduse acestui serviciu aveau laoriginea lor sau reaua credință sau interesul personal.“.
 
În drum spre patrie
 
Voiajul spre țară este descris amănunțit de directorul aceleiași publicații brăilene: „Cargoul «Bucegi» plecat din Rotterdam pe un timp prielnic, în ziua de 10 august 1913, la 17 august trece Gibraltarul iar după trei zile zărește Capul Bon.
La 23 aceeași lună intră în Arhipelag și în ziua următoare, cârmuit de pilot printre minele submarine, trece Dardanelele încet, ca la 25 august, ora 7.30 să fundarisească ancora în fața Stambulului.
Dar frumusețile orașului cosmopolit, minunea Bosforului, și tot farmecul ce te cuprinde în fața acestui dumnezeiesc colț de lume, n-a putut să-l țină pe loc mai mult de 5 ore, pentru că «Bucegi» dorea să-și vază cât mai curând noua lui patrie, de care simțea că-l apropie și gândul și dragostea noastră.“.
Ceremonia de primire a navei la Constanța este radată în paginile cotidianului “Minerva”: „Vasul era pavoazat și la intrarea în portul nostru a fost salutat de toate celelalte vase aflătoare în port.«Bucegi» a acostat la dana de lângă Pavilionul M.S. Reginei și a fost primit de domnii [Vasile] Toescu, căpitanul portului, comandor [Cezar] Boerescu, subdirectorul S.M.R., dr. Apostolescu, medicul portului etc, care l-au vizitat cu de-amănuntul, fiind conduși de către dl. comandor [Mihail] Mihăilescu, comandantul vasului.
 
 
 
 


Echipajul se compune din domnii ofițeri Bucescu, [Ioan]Antonescu și Marinof, Simionescu, prim mecanic și 29 de oameni.
«Bucegi» a plecat la 1 august din Greenock într-o călătorie de probă, având pe bord pe dl. director [Pavel] Popovăț, a sosit la Rotterdam în ziua de 5 august, iar de aici, la 6 august, a plecat spre țară, cu o încărcătură de 6500 tone cărbuni.
După acostarea în portul Constanța, s-a oficiat pe bordul vasului un serviciu divin de către preotul Vasiliu, de față fiind comandantul vasului, reprezentanții S.M.R. și un numeros public.”.
 
Voiaje și peripeții
 
Pe 26 septembrie 1913 cargoul “Bucegi” a plecat în prima sa cursă din portul Brăila, încărcat cu cereale și diferite articole.
La jumătatea lunii iulie 1928, pe timpul manevrei de intrare în portul Jaffa, din cauza neatenției pilotului, cargoul „Bucegi”, aflat sub comanda clc Nicolae Ionescu-Johnson, a intrat în coliziune cu vaporul german „Makah”, alegându-se cu avarii ușoare la prova.



În vara anului 1931, după subordonarea S.M.R. Direcției Autonome a Porturilor și Căilor de Comunicație pe Apă, nava a fost închiriată pentru 100 de zile Agenției Gattorno din Brăila.
Plecat din Constanța pe 5 mai 1932, sub comanda clc Emil Paraschivescu, cu destinația Nantes și Rouen, din cauza unui accident de navigație, “Bucegi” a fost nevoit să se refugieze câteva zile la Malta. Din cauza întârzierii prelungite și de ratarea mareei mari care ar fi facilitat intrarea în porturile franceze, o mare parte din încărcătura de porumb din calele navei s-a încins,  provocând daune și proteste din partea încărcătorilor.
La sfârșitul lunii noiembrie 1936, cargoul “Bucegi”, aflat sub comanda clc Gheorghe Bădescu, a înfruntat o furtună cu aspect de uragan în raionul Sf. Gheorghe.
 




La sfârșitul lunii mai 1939, nava a intrat în reparații generale la Șantierul Naval Constanța, după planurile întocmite de inginerul Gheorghe Postelnicu, șeful Inspectoratului Tehnic al S.M.R.
 
La discreția beligeranților
În urma aprobării Consiliului de Miniştri din 30 septembrie 1916, România a închiriat guvernului rus nouă cargouri, dintre care şase ale S.M.R. - „Bucegi”, „Carpaţi”, „Constanţa”, „Dobrogea”, „Iaşi” şi „Turnu Severin” şi trei ale Societăţii „România”  - „Milcovul”, „Oltul” şi „Siretul”.
Printr-o convenţie ulterioară, guvernul român a pus la dispoziţia Flotei de Operațiuni ruse din Marea Neagră cele cinci nave de pasageri ale S.M.R., respectiv „Dacia”, „Împăratul Traian”, „Principesa Maria”, „Regele Carol I” şi „România”.
Aceste nave au fost predate Marinei de Război ruse cu personalul de punte și mașini românesc redus, pentru a efectua transporturi pentru război.
Recepţionate la Brăila, navele au plecat la Sevastopol sub comanda căpitanului de rangul 2 Vinocurov din Marina Imperială rusă, asistat de căpitan-comandorul Gheorghe Mărgineanu, care a supravegheat predarea acestora.
 



Abandonat de ruși la Batumi, cargoul “Bucegi” a fostgravavariat la cheuîntimpuluneifurtuni care i-a produsavariiserioase. Revenitînțarăîn 1918, stareasatehnică a necesitatreconstrucțiauneipărți din corp. Lucrarea a fostexecutatăîncursulanului 1919, parte la Galați, la ȘantiereleNavale de la Dunăre, parte la “Chantiers du Haut Bosphore” din Stenia-Turcia.
 
Pefrontulcelui de-al DoileaRăzboiMondial
 
Plecată din Galaţi la 21 mai 1940 în cursă la Port-Said, nava a fost reţinută de autorităţile britanice de la 20 iunie până la 5 august, fiindu-i luat de la bord un transport însemnat de harnaşamente venit din Indii, destinat armatei române. În urma intervenţiilor repetate, la 5 august nava a fost eliberată, pentru a fi sechestrat a doua zi.
Astfel, la 6 august 1940, nava a fost întâmpinată de un distrugător englez în largul coastei palestiniene. Condusă la Haifa, a fost sechestrată de autorităţile britanice, echipajul fiind consemnat la bord, iar încărcătura, constând în 69 de ambulanţe sanitare cu 14 remorci dentare pentru Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale, 124 tone cauciuc brut, 500 tone fier vechi ș.a., debarcată.
La 28 noiembrie, comandantul navei, clc Gheorghe Bădescu şi 26 de membri ai echipajului au fost repatriați pe cheltuiala guvernului britanic. La bord a rămas secundul, ofițerul maritim I Nicolae Balotă împreună cu 14 oameni pentru paza navei.

Prin actul c/513 și Ordinul nr. 201/1940, publicat în “The Palestine Gazette”, pe 4 decembrie 1940, Înaltul comisar britanic a dispus rechiziţionarea cargoului “Bucegi” fără nici o formă legală.
În perioada ianuarie 1941- iunie 1946, cargoul a fost utilizat de Ministerul Transporturilor de Război al Marii Britanii pentru diverse transporturi de mărfuri generale și speciale între porturi din Marea Mediterană și Oceanul Indian.
Pe 10 aprilie 1946 nava a fost vândută Companiei Aviation & Shipping Co. Ltd. din Londra, care, pe 29 iunie 1946, la preluarea efectivă a navei, a rebotezat-o“Avistone”.
În anul 1947, nava a fost revândută Societății finlandeze A/B. R. Nordström & Co. Lovisa, în beneficiul căreia a navigat sub noua denumire de „Petsamo”.



Pe 28 noiembrie 1959, după 45 de ani de serviciu, fostul cargou “Bucegi” își încheia definitiv cariera, ultimul proprietar trimițându-lpe ultimul său drum la Savona-Italia pentru a fi dezmembrat.
 
Bibliografie:
 

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.


Citește și:
LumeamarinarilorȘampaniepecrucișător. „Elisabeta”, „Potemkin”, Constanța