Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:15 04 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A ignorat complet legea Un bărbat din Tulcea, reținut chiar în curtea soției. Sfidarea ordinului de protecție l-a dus în arest

ro

04 Jun, 2026 11:12 178 Marime text



La data de 2 iunie 2026, în jurul orei 07:20, polițiștii au fost sesizați de o femeie din municipiul Tulcea cu privire la faptul că soțul său a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Tulcea. 
 
Conform hotărârii judecătorești, bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de persoana vătămată, pentru o perioadă de 12 luni.
 
Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii deplasați la fața locului au efectuat verificări și au identificat persoana în cauză în curtea imobilului față de care avea interdicția de a se apropia. 
 
Bărbatul a fost îndepărtat de la locație, fiind întocmite documentele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.
 
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în perioada 29 mai – 2 iunie 2026, acesta s-ar fi deplasat în mod repetat la domiciliul persoanei protejate, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
 
Pe baza probelor administrate, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru șase acte materiale ale  infracțiunii privind încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse prin acesta.
 
Totodată, la data de 2 iunie 2026, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Tulcea, iar ieri, 03 iunie 2026, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile- a mai transmis sursa citată. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii