Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:58 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine a născocit primul crucişător românesc? Artizanii navei-amiral a României (galerie foto)

ro

20 Apr, 2018 00:00 3377 Marime text
Dacă de Ţiglina se leagă constituirea şi afirmarea Corpului Flotilei, care a reprezentat, începând cu anul 1860, nucleul Marinei Militare a României moderne, Galaţiul este deopotrivă leagănul învăţământului naţional de marină şi cetatea industriei navale româneşti.
 
Deşi eram în bună măsură la curent cu multe din episoadele memorabile din istoria navalisticii româneşti, mărturisesc că iluminarea mea s-a produs la începutul lunii noiembrie 2017, când am avut privilegiul să particip la cea de-a 61-a ediţie a Colocviilor Constructorilor de Nave (CCN). Aceste întâlniri de familie, dar cu o reputaţie pe deplin justificată de autentic forum ştiinţific, datează din luna februarie 2011.
 
Ele sunt organizate cu rigoarea şi consistenţa unor originale prelegeri, dezbateri şi mese rotunde menite „să realizeze o imagine de ansamblu a modului în care s-au dezvoltat construcţiile de nave de-a lungul timpului, să pună în valoare personalităţile care au avut un rol important în domeniu, să realizeze o comuniune între generaţiile de navalişti”.
 
Şi, într-adevăr, aşa cum aveam să mă conving la faţa locului, comunitatea navaliştilor gălăţeni, fondată de reputatul dr. ing. Gelu Kahu, preşedintele onorific al CCN, reuşeşte, cu girul şi susţinerea entuziastă a Asociaţiei Constructorilor Navali din România - ANCONAV (până în 2013, sub coordonarea Asociaţiei TEHNOPOL), Asociaţiei Generale a Inginerilor din România - Sucursala Galaţi şi a Bibliotecii „V.A. Urechia” din Galaţi, să organizeze „reuniuni dedicate rememorării şi tezaurizării proceselor de dezvoltare şi inovare care au determinat în mod decisiv competitivitatea industriei navale româneşti”. Şi iniţiativa este deosebit de benefică pentru că de fiecare dată sunt implicate atât universităţile, cât şi companiile din domeniul construcţiilor navale, alături de elita constructorilor de nave autohtoni fiind invitaţi specialişti de renume din diverse generaţii, studenţi şi tineri specialişti, care realizează o profitabilă comunicare între generaţii. Şi, cu totul şi cu totul inedit şi deopotrivă salutar, referatele, comunicările şi recenziile prezentate sunt publicate în Caietele CCN şi pe site-ul ANCONAV. Până în aprilie 2018, în decurs de 7 ani, s-au organizat 65 de colocvii şi au apărut 7 numere ale Caietelor CCN.
 
Chiar dacă pe timpul acelei scurte escale la Galaţi am ratat întâlnirea face to face cu dr. ing. Gelu Kahu, unul dintre importanţii artizani ai dezvoltării construcţiilor de nave din România, am avut curiozitatea să aflu mai multe când mi-a furnizat, indirect şi involuntar, dezlegarea unei mari dileme.
 
Ca supremă recunoaştere a meritelor sale incontestabile în domeniul navalisticii, în anul 2015 inginerul dr. Gelu Kahu a fost desemnat membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR).
 
În vârstă de 88 de ani (născut pe 8 ianuarie 1930, în comuna Vlădeşti, jud. Galaţi), domnia sa s-a remarcat prin contribuţiile importante din domeniul proiectării şi construcţiilor navale, fiind cercetător ştiinţific atestat, doctor în „Inginerie industrială", cu teza „Contribuţii la optimizarea conducerii activităţii de proiectare şi execuţie a navelor”, conducător de doctorat prof. dr. ing. Ion Stăncioiu (Universitatea Politehnica Bucureşti - 2000), doctor în „Ştiinţa Calculatoarelor“, cu teza „Cercetare conceptuală privind extinderea integrabilităţii informatice a fazelor ciclului de viaţă a navelor”, conducător de doctorat prof. dr. ing. Severin Bumbaru (Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, 2005), consultant ştiinţific la Ship Design Group, director de cercetare-dezvoltare la RomLotus Galaţi, director executiv al Asociaţiei Tehnopol Galaţi, director executiv al Asociaţiei “Clubul gălăţean al Dunării şi Mării Negre” şi altele.
 
A fost discipol al prof. dr. ing. Nicolae Pârâianu şi martor ocular, la prima sa vizită în Şantierul Naval Galaţi, la lansarea la apă, pe 14 iunie 1939, a puitorului de mine „Amiral Murgescu”, prima navă militară de construcţie românească.
 
În peste jumătate de secol de activitate în domeniul ingineriei a fost director tehnic al Şantierul Naval Galaţi (1962 -1966), primul director al ICEPRONAV (septembrie 1966 - octombrie 1974, respectiv 14 octombrie 1981 - 2001), dar şi director al Centralei Industriale Navale (21 octombrie 1974 - 14 octombrie 1981). De asemenea, este colaborator a numeroase companii, organizaţii sau instituţii din domeniul cercetării ştiinţifice navale.
 
Aşa cum aveam să aflu şi din presa locală, de numele dr.ing. Gelu Kahu se leagă, de exemplu, fabricarea primei nave maritime de concepţie românească, cargoul de 4.500 tdw, lansat la apă pe 26 iulie 1959 şi botezat „Galaţi”, livrat în anul 1960, dar şi construcţia primei platforme marine româneşti şi naşterea învăţământului superior naval la Galaţi. În acest ultim domeniu, Marina Militară datorează centrului universitar gălăţean formarea, începând din 1978, a unei pleiade de valoroşi ofiţeri ingineri de marină, selectaţi dintre cei mai merituoşi absolvenţi ai Liceului Militar de Marină “Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa.
 

Ce-am aflat de la inginerul Kahu, via CCN

 
În nr. 4 al Caietelor CCN, dr. ing. Gelu Kahu, fost director general la Centrala Industrială Navală între anii 1974 şi 1981, prezintă câteva mărturii inedite privind realizările Şantierului Naval „2 Mai”, printre care şi primul crucişător uşor portelicopter românesc.
 

Colocviile Constructorilor de Nave

 
 

 Episoade inedite de la începuturile realizării Şantierului naval „2 Mai”

 
Una dintre condiţiile de succes ale unui proiect important este să existe o amorsă, o scânteie, care să declanşeze, de multe ori chiar exploziv, acţiuni de mare valoare, cu consecinţe apreciabile, chiar neaşteptate, ca amploare şi eficienţă. Iată care a fost scânteia, care a condus la apariţia Şantierului de la Mangalia, fregata „Mărăşeşti” - F 111 (iniţial crucişătorul uşor portelicopter „Muntenia”).
 
 
Programele prioritare navale startate în anii ’60 au determinat o emulaţie excepţională pentru realizarea de noi capacităţi şi tehnologii navale, producţia de mijloace plutitoare de transport maritime şi fluviale, echipamente portuare şi mijloace pentru lucrări hidrotehnice, în paralel cu un ambiţios program de execuţie în ţară de material şi echipamente pentru nave.
 
În această atmosferă de emulaţie, colegii noştri din Marina Militară, încurajaţi şi de personalitatea puternică a regretatului viceamiral ing. Grigore Marteş (comandant al Marinei Militare între 1963 şi 1973, pierit într-un tragic accident auto), au decis să starteze un program strategic de realizare a competenţelor şi mijloacelor necesare pentru înzestrarea Marinei Militare române.
 

Se putea asigura astfel o dorită şi necesară independenţă în acest domeniu. Se propunea deci, pentru început, dotarea flotei cu o navă de performanţă care să fie proiectată de specialiştii români civili şi militari, urmând a fi construită în ţară. Era vorba de un crucişător uşor purtător de helicopter.
 
Dacă cercetarea militară a domeniului era realizată în entităţile Marinei Militare, proiectarea se executa deja tradiţional de către specialiştii ICEPRONAV, în conlucrare cu inginerii Marinei, care de altfel aveau şi o reprezentanţă permanentă în institut.
 
Dar acest program prevedea şi realizarea unei capacităţi moderne de construcţie, dotată cu mijloacele specifice şi cu tehnologiile de vârf existente corespunzătoare acestei categorii de nave. Menţionăm că de la conducerea superioară s-a obţinut aprobarea pentru această iniţiativă a Marinei Militare române şi, drept urmare, s-a trecut la treabă.
 
Proiectarea navei s-a început la ICEPRONAV. Proiectul preliminar (Basic Design) a fost realizat de Atelierul de Studii şi Proiecte condus de regretatul ing. Ioan Hatos, şef de proiect fiind inginerul Florea Pavel, ajutat de ing. Roman Pârvulescu. Probele hidrodinamice pe model s-au executat în Danemarca la laboratoarele Lingby, rezultatele fiind foarte bine apreciate. Coordonarea generală a proiectului împreună cu specialiştii militari s-a asigurat de către regretatul ing. Constantin Stanciu. A rezultat o navă modernă cu următoarele caracteristici principale: lungime 144 metri, lăţime 14,8 metri, motoare 4x8000 CP, viteza maximă 24 Nd.
 
Întrucât construcţia navei se prevedea a fi realizată cu mijloacele Marinei Militare, s-au început lucrările de proiectare a capacităţilor corespunzătoare, lucrare care a revenit Institutului de Proiectări Construcţii de Maşini din Bucureşti (care a realizat proiectele pentru toate şantierele navale din România).
 
S-a constatat foarte repede că noile capacităţi nu se puteau realiza în cadrul teritoriului existent al Şantierului Naval Militar în Mangalia (respectiv în partea de nord a lacului). Drept urmare, cu ocazia vizitei preşedintelui ţării din 7 iulie 1973 s-a decis construirea unui nou şantier pe partea de sud a lacului Mangalia. Astfel că, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 73 din 2 martie 1974, au fost introduse în planul de stat şi au început, în mod derogatoriu de la HCM 900/1970, lucrările de investiţii „Dezvoltarea Şantierului Naval Mangalia” pe acest nou amplasament.
 
S-a avut în vedere de la început ca acest nou şantier să fie capabil să realizeze în paralel cu programul militar şi nave maritime mijlocii şi mari de diverse tipuri, inclusiv cele de folosinţă comercială, pentru nevoile interne şi pentru export. Şeful de proiect al Institutului de Proiectări Construcţii de Maşini era inginerul Andrei Cojocaru. A fost conceput un şantier modern cu toate mijloacele tehnologice cunoscute pe plan mondial. Modelul tehnologic pentru etapa întâi a fost inspirat, ca soluţie generală, de şantierul portughez Lisnave (vezi schema alăturată).
 
 
 
Astfel că la Şantierul 2 Mai s-a început cu un doc din două camere în tandem; vezi nr. 16 (307x48 m) şi nr. 17 (320x48 m) în poza alăturată. Macaraua capră de 400 de tone a fost de altfel cumpărată tot din Portugalia. Ulterior s-a mai construit spre sud un doc mai mare (vezi nr. 18, (360 x 60 m) cu macara de 1.000 de tone. Primul program de construcţii noi prevedea, în primul rând, realizarea crucişătorului militar, precum şi participarea la construcţia de bulk-carriere de 55.000 tdw din programul prioritar naval.
 
Crucişătorul s-a început în 1978, construcţia sa fiind făcută în paralel cu lucrările de investiţii. A fost lansat la apă şi livrat în 1985. Primul bulk carrier s-a chemat „Callatis”, în cinstea numelui antic al oraşului. La 29 aprilie 1975 începe construcţia primelor secţii. Se lucra în paralel la nava de 55.000 tdw dar şi la ridicarea şantierului.
 
La începutul lunii mai 1976 marele bazin al docului uscat era inundat şi întreaga masă de metal de 15.000 tone a corpului navei „Callatis” începe să plutească. Livrarea navei s-a făcut în 1978. Efortul şantierului a fost remarcabil dar a dezvăluit şi faptul că această misiune nu se potrivea cu forţele de care dispunea Marina Militară.
 
Astfel că, după ce, conform obişnuinţei vizitelor estivale pe litoral, a fost invitat şi Nicolae Ceauşescu să vadă cum merge această investiţie, şantierul a produs o bună impresie, dar s-a spus că ar trebui ca şi această capacitate să treacă în competenţa Ministerului Industriei Constructoare de Maşini, fiind laolaltă cu celelalte şantiere navale. Astfel se va asigura un sprijin reciproc, precum şi o încărcare corespunzătoare. Drept urmare, în 1980 şantierul a intrat în componenţa Centralei Industriale Navale a Ministerului Construcţiilor de Maşini.
 
Observaţie. Este locul să menţionăm aici un lucru interesant, şi anume: conducerea politică din Dobrogea de atunci, respectiv primul secretar Vasile Vâlcu, era foarte insistent să mărească activitatea de construcţii navale din regiunea sa. Aşa se explică de ce, în afară de marea investiţie de la Constanţa, a pornit şantierul din Tulcea, apoi acesta din Mangalia şi, în continuare, un şantier nou, pe Dunăre, la Hârşova (care nu s-a mai terminat).
 
Am preluat deci şi acest şantier naval şi, odată cu el, şi sarcina de a participa la construirea navei militare respective a cărei construcţie, cum am arătat, începuse în 1978. A fost păstrată conducerea, care provenea de la şantierul militar, având în frunte pe căpitanul de rangul 1 ing. Iuliu Chiorean. Printr-un program intens de cooperare cu şantierul militar şi, mai ales, implicarea specialiştilor săi, crucişătorul „Muntenia” a fost livrat în 1985.
 
Implicarea directă a Centralei Industriale Navale (CIN) în acest program startat de militari, a pus-o în situaţia de a continua un proces extrem de complex, care semăna foarte mult cu ceea ce s-a realizat la Tulcea, respectiv practic o acţiune de tip „Greenfield”. Pentru a exemplifica această realitate iată doar câteva aspecte foarte importante, dovedind că nu exista atunci o bază de plecare minimă privind: un nucleu satisfăcător de personal cu experienţă industrială de toate nivelurile de pregătire, un proces în derulare pentru formarea de noi muncitori, inclusiv mijloacele necesare acestei acţiuni la nivel satisfăcător (şcoli de ucenici şi maiştri, cămine pentru tineretul implicat), un program consistent de construcţii de locuinţe care să permită şi aducerea de forţă de muncă atrasă din ţară (acesta era blocat şi de lipsa de resurse energetice, oraşul nu era racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale) şi multe alte lucruri care trebuiau luate, cum se spune, „de la zero!”.
 
Facem aici o paranteză legată de crearea personalului muncitoresc tânăr/în formare, problemă de interes general pentru industriile cu dezvoltare rapidă a capacităţilor. În cadrul lucrărilor unei Plenare a C.C. al P.C.R. ţinând o cuvântare cu privire la realizarea planului, am arătat că la toate şantierele navale avem un plan foarte intens de investiţii cu frecvente puneri în funcţiune. Pentru a asigura forţa de muncă s-au organizat şcoli profesionale, care produc tineri muncitori de diversele specialităţi necesare. Aceştia se angajează la lucru dar, când le vine timpul, sunt luaţi în armată şi trimişi pentru stagiul militar în diverse oraşe din ţară, conform cu o procedură uzuală la Ministerul Forţelor Armate.
 
Ajunşi acolo, din aceşti tineri nu se mai întorc decât o parte în oraşul de unde au plecat. Restul îşi găsesc de lucru în zona respectivă, se căsătoresc pe acolo, practic i-am pierdut. De aceea, vă rugăm, am spus în cuvântul meu, să fiţi de acord ca cei recrutaţi din şantierele navale să-şi facă stagiul militar în unităţile din oraşele unde sunt şantierele navale respective, aproape de familiile lor, şi, dacă se poate, să-şi facă chiar o parte din pregătirea militară ca muncitori în şantierul lor. Spre marea mea surpriză, a fost aprobată această propunere. Aşa că în perioada cât am fost director general la CIN, de la 25.000 de oameni (1974) s-a ajuns în 7 ani la 45.000 de salariaţi (1981). Deşi era şi o mare fluctuare, respectiv cu multe ieşiri din diferite motive.
 
Şantierul a devenit foarte repede performant. A ajuns să realizeze cicluri de montaj în doc mai scurte decât la Constanţa, şi-a construit o personalitate remarcabilă care stă şi astăzi la baza performanţelor sale”.
 

Omagiu postum

 
„La începutul acestui eseu am explicat că marile proiecte noi sunt de regulă declanşate de amorse, de provocări, antrenând energii şi aptitudini nebănuite altfel. Aşa că la acest succes un rol decisiv îl au pionierii, oamenii care primii pornesc la realizarea proiectului respective - conchide dr. ing. Gelu Kahu.
 
Aşa s-a făcut că adoptând soluţia cu căpitanul de rangul 1 ing. Chiorean la conducerea noului şantier, s-a dovedit că a fost excepţională. El şi-a păstrat acolo nucleul de ingineri, maiştri şi muncitori proveniţi de la şantierul militar. A fost o decizie corectă, care a permis parcurgerea în ritm rapid a etapelor necesare atingerii capacităţilor programate”.
 
Născut pe 4 februarie 1928 în oraşul Cluj, comandorul ing. Iuliu Chiorean a urmat 7 clase elementare în oraşul Petroşani, jud. Hunedoara (1935-1942) şi 4 clase la şcoala de elevi meseriaşi C.F.R. din Cluj (1942-1946). Între anii 1949 şi 1951 a urmat cursurile Facultăţii muncitoreşti la Universitatea „Victor Babeş” din Cluj. Ulterior s-a înscris la Facultatea Marină din cadrul Academiei Militare Tehnice, pe care a absolvit-o pe 27 octombrie 1956, cu diplomă de inginer mecanic, în specialitatea Maşini navale.
 
Şi-a început cariera ca specialist mecanic în Detaşamentul 1118 Nave Auxiliare al Brigăzii 214 Nave (27 octombrie 1956 - 20 septembrie 1957). Ulterior, a devenit şef al Secţiei Întreţinere maşini unelte şi scule la Atelierul 1172 Reparaţii materiale navale (20 septembrie 1957 - 20 februarie 1958), respectiv inginer şef al Atelierului 1172 Repaţii materiale navale din cadrul Bazei 214 Maritime (20 februarie 1958 - 11 aprilie 1960).
 
Timp de mai bine de un an (11 aprilie 1960 - 14 iunie 1961) a fost ofiţer 1 (şef de atelier sector) la Sectorul Studii proiect maşini materiale şi instalaţii auxiliare din cadrul Comandamentului Forţelor Maritime Militare. Primul său contact cu problemele şi specificul Şantierului Naval din Mangalia datează din anul 1961, când a fost numit şef Serviciu Producţie (14 iunie 1961 - 17 aprilie 1962), respectiv ofiţer 3 (reprezentant militar pentru şantier şi ateliere) (17 aprilie 1962 - 1 februarie 1963).
 
Şi-a continuat activitatea specifică în domeniul construcţiilor navale ca reprezentant militar în Comisia nr. 1 pentru tehnică de marină din cadrul Direcţiei Generale a Înzestrării (D.G.Î.) (8 februarie - 28 ianuarie 1967).
 
Prin Ordinul MC 0051 din 28 ianuarie 1967 a fost numit inginer şef al Şantierului Naval Mangalia, aflat în subordinea D.G.Î. iar după nici doi ani, prin Ordinul MC 00832 din 20 noiembrie 1968, a fost desemnat director al Şantierului Naval Mangalia.
 
Pe 5 mai 1982 a fost numit comandant al Bazei 338 Reparaţii Tehnică de Luptă Navală din Constanţa iar pe 3 martie 1989 şef al Direcţiei Tehnice şi de Înzestrare şi locţiitor al comandantului Marinei Militare. Pe 12 aprilie 1990 a fost trecut direct în retragere, după o carieră fructuoasă în slujba Marinei Militare.
 

„Muntenia”, „Timişoara”, „Mărăşeşti”

               
Pare-se că acest bastiment, născut sub semnul treimii şi pus sub ocrotirea Sfântului Andrei, apostolul românilor şi al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, patronul spiritual al Armatei Române, nu are deloc întâmplător o istorie atât de fascinantă. Astfel, nava este proiect 999. Sub aceste trei denumiri succesive, nava-amiral a Forţelor Navale Române a trecut, pe rând, prin trei stări existenţiale: crucişător uşor portelicopter, distrugător şi fregată. Are numărul tactic 111 şi este prima dintre cele trei unităţi care alcătuiesc Flotila 56 Fregate. În plus, este prima navă de luptă românească la bordul căreia, pe 5 februarie 1997, a fost amenajată, sfinţită şi înnobilată cu har prima capelă plutitoare din Forţele Navale.
 
Actuala fregată „Mărăşeşti” a fost construită în perioada 1978-1985 în Şantierul Naval „2 Mai” din Mangalia. La 26 septembrie 1983 a fost încadrat primul contingent de militari în termen care şi-au satisfăcut stagiul militar în unitate. Dintre aceştia, 30 de militari în termen din unitate au fost detaşaţi la Şantierul Naval Mangalia pentru a participa la lucrările de construcţie a navei.
 
Începând cu 10 iunie 1985, comandant al crucişătorului uşor portelicopter a fost numit căpitanul de rangul 1 Vasile Manole. La 2 iulie 1985, comandant secund al navei a fost numit căpitanul de rangul 3 Dumitru Preda.
 
La 2 august 1985, ora 9.30, nava a fost vizitată personal de Nicolae Ceauşescu. În Comunicatul Agerpres din 3 august 1985, publicat de ziarul „Scanteia”, în ediţia de sâmbătă, 3 august 1985, se arată: „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, comandantul suprem al forţelor noastre armate, a efectuat, vineri, 2 august, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, o vizită de lucru în unităţi ale Marinei Militare din Mangalia. Această vizită, la care au participat tovarăşii Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ion Stoian, Silviu Curticeanu, precum şi Nicolae Mihalache, prim secretar al Comitetului Judeţean Constanţa al P.C.R., a prilejuit examinarea unor aspecte importante privind construcţia de nave de diferite tipuri, dotarea Marinei noastre Militare cu mijloacele necesare, corespunzător prevederilor Directivei comandantului suprem.
 
La sosire, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost întâmpinat cu înalte onoruri militare. Generalul-colonel Constantin Olteanu, membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ministrul apărării naţionale, a prezentat raportul. O gardă alcătuită din marinari a prezentat onorul. S-a intonat Imnul de Stat al Republicii Socialiste România. Unităţile vizitate aveau, în această dimineaţă, un aspect sărbătoresc. Portretul conducătorului partidului şi statului se afla încadrat de drapele roşii şi tricolore. Era înscrisă calda urare: Trăiască Partidul Comunist Român, în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu!. De asemenea, erau marcate cele două decenii de la istoricul Congres al IX-lea al P.C.R., care a ales pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu în suprema funcţie de conducere în partid, inaugurându-se cea mai strălucită perioadă din istoria patriei. Un mare număr de ostaşi ai Marinei Militare se aflau aliniaţi în incinta unităţilor, precum şi pe puntea navelor situate în radă.
 
În cadrul vizitei, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, tovarăşei Elena Ceauşescu, le-au fost înfăţişate realizări recente ale construcţiei navale din ţara noastră. La chei se afla ancorat un crucişător, având arborat, în cinstea sosirii comandantului suprem, marele pavoaz. Înainte de a urca la bordul crucişătorului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu le-au fost prezentate, în faţa unei machete, caracteristicile tehnice şi funcţionale ale acestei noi nave. Tineri ofiţeri (locotenenţii Aurel Vintilă şi Marian Moşneagu - n.a.) au oferit flori tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu, semn al profundei preţuiri şi consideraţii purtate de ostaşii Marinei noastre Militare.
 
A avut loc un moment emoţionant. În aplauzele celor prezenţi, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a tăiat panglica inaugurală a acestei nave, pe care a denumit-o Muntenia. În continuare, a fost vizitat crucişătorul, care răspunde, prin concepţie şi echipament, prin calitatea execuţiei, tuturor cerinţelor, numărându- se printre cele mai mari şi moderne nave ale Marinei noastre Militare.
 
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi din conducerea partidului şi statului au fost invitaţi să cunoască diferitele compartimente ale navei, precum şi tehnica de luptă cu care este Înzestrată. De pe puntea superioară se puteau vedea, într-o impresionantă panoramă, nave ale Marinei Militare acostate la ţărm - cele mai multe construite în ultimii ani -, care aveau ridicate marele pavoaz şi echipajele la bord, prezentând onorul comandantului suprem. Tovarăşului Nicolae Ceauşescu i-au fost prezentate detalii privind caracteristicile tehnice şi de luptă ale acestor nave, în strânsă conexiune cu misiunile ce le pot îndeplini.
 
La încheierea vizitei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adresat felicitări conducerii ministerului, constructorilor de nave pentru rezultatele obţinute şi a cerut să se acţioneze, în continuare, cu devotament şi abnegaţie, pentru modernizarea neîntreruptă a Marinei Militare, a forţelor armate ale Republicii Socialiste România, pentru ridicarea permanentă a pregătirii de luptă şi politice a tuturor ostaşilor ţării.
 
Ministrul apărării naţionale l-a asigurat pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu că marinarii, împreună cu toţi militarii armatei noastre, sunt hotăraţi să execute întocmai ordinele comandantului suprem, să-şi îndeplinească integral şi calitativ misiunile încredinţate, să apere cu fermitate cuceririle revoluţionare ale poporului, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale scumpei noastre patrii - Republica Socialistă Romania.”
 
Iată componenţa primului echipaj al crucişătorului portelicopter “Muntenia”:
 
Şef de stat-major: căpitan de rangul 2 Urdăreanu Constantin
Ofiţer 2 in statul-major: căpitan de rangul 3 Suiugan Ioan
Ofiţer 2 in statul-major: căpitan-locotenent Văsîi Ion
Dactilograf: soldat Birişescu Dănuţ
Şef al asigurării tehnice: căpitan de rangul 3 ing. Matei Petre
Ofiţer 2 al asigurării tehnice: locotenent ing. Tomiuc Laurenţiu
Ofiţer 3: locotenent Onuţa Dan
Timonier: soldat Struţă Ioniţă
Timonier: soldat Dozescu Victor
Specialist principal AEN: maistru militar clasa a 4-a Ignat Marcel
Electrician AEN: soldat Mocanu Iulian
Ofiţer 4 (comandant grup tunuri navale): locotenent Untaru Adrian
Specialist principal tunuri navale: maistru militar principal Ciurea
Gheorghe
Servant tun naval: soldat Pascu Ionel
Servant tun naval: soldat Mihai Nelu
Servant tun naval: soldat Chiriac Dumitru
Servant tun naval: soldat Suliman Metin
Electromecanic tun naval: soldat Cojocaru Ionel
Electromecanic tun naval: soldat Mîndru Constantin
Servant verificare rachete navale: soldat Parfene Ionel
Servant verificare rachete navale: soldat Caraman Petrică
Comandant grupă verificare rachete a.a.: maistru militar clasa a 4-a
Croială Teodor
Comandant grupă verificare rachete a.a.: maistru militar clasa a 4-a
Popa Dorin
Servant verificare: soldat Coconcea Neagu
Servant verificare: soldat Ambrozie Petrică
Comandant grup BASm: maistru militar clasa a 2-a Tătar Viorel
Servant: soldat Cupanache Ion
Servant: soldat Nicolae Constantin
Servant: soldat Creţu Vasile
Operator centrală lansare: soldat Brumă Vasile
Ofiţer 4 (comandant grup observare transmisiuni): locotenent Vintilă Aurel
Observator-semnalizator: soldat Mitache Costică
Observator-semnalizator: soldat Iftene Vasile
Observator-semnalizator: soldat Bădoiu Gheorghe
Comandant grupă radio: maistru militar clasa a 3-a Pulpan Corneliu
Radiotelegrafist: soldat Costea Ştefan
Radiotelegrafist: soldat Răţoi Petrică
Radiotelegrafist: soldat Chelu Viorel
Operator radioreleu: soldat Tatu Constantin
Telegrafist: soldat Bercea Georgian
Comandant grupă radiolocaţie: maistru militar clasa a 3-a Nichita
Dumitru
Operator radiolocaţie: soldat Avram Petrică
Operator radiolocaţie: soldat Popescu Valeriu
Operator radiolocaţie: soldat Zăvoianu Florian
Operator radiolocaţie: soldat Antipov Astafei
Operator radiolocaţie: soldat Angheluţă Emil
Operator radiolocaţie: soldat Bădescu Gheorghe
Operator radiolocaţie: soldat Ioja Viorel
Operator radiolocaţie: soldat Crăciun Marcel
Ofiţer 4 PIL: locotenent Dima Eduard
Planşetist: soldat Alexandru Georgian
Radiotelegrafist: soldat Cărare Gică
Radiotelegrafist: soldat Onofrei Vasile
Radiotelegrafist: soldat Miron Sorin
Ofiţer 2 (comandant UL 4): căpitan de rangul 3 ing. Stroe Nicolae
Ofiţer 3: locotenent major Oţelea Nicolae
Ofiţer 3: locotenent Nicolae Emilian
Ofiţer 3: locotenent major Hreniuc Mihai
Comandant grupă motoare: maistru militar clasa 1 Pavel Ion
Motorist: soldat Şerban Marcel
Motorist: soldat Căpităneanu Iulian
Motorist: soldat Bundache Gheorghe
Motorist: soldat Badiu Ionel
Motorist: soldat Turtoi Ionel
Motorist: soldat Coman Marian
Motorist: soldat Cachiţ George
Motorist: soldat Bejan Benone
Motorist: soldat Barbu Ion
Motorist: soldat Ali Ilhan
Motorist: soldat Pascale Marian
Motorist: soldat Ablez Negeaiet
Motorist: soldat Moise Costică
Motorist: soldat Blănaru Sebastian
Motorist: soldat Olteanu Ştefan
Motorist: soldat Moise Ion
Comandant grup instalaţii şi motoare electrice: locotenent major Iancu Valerian
Comandant grup instalaţii şi motoare electrice: maistru militar clasa a 2-a Predoiu Nicolae
Electrician: soldat Memet Eugen
Electrician: soldat Novac Barbu
Electrician: soldat Mihail Marius
Electrician: soldat Ionescu Aurelian
Comandant grup vitalitate: locotenent Roşu Dănuţ
Mecanic pentru vitalitatea navei: soldat Midoi Valerică
Scafandru autonom: soldat Dumitrescu Valentin
Mecanic pentru vitalitatea navei: soldat Dascălu Jenică
Mecanic pentru vitalitatea navei: soldat Răducanu Marin
Scafandru autonom: soldat Chiper Vasile
Specialist principal 1 la şeful de echipaj: maistru militar principal
Curuia Ion
Manevrant: soldat Candrea Ionel
Manevrant: soldat Moga Gheorghiţă
Manevrant: soldat Constantin Petre
Manevrant: soldat Moise Nicolae
Cercetaş chimic: soldat Frunză Ion
Sudor: soldat Cherim Temucim
Lăcătuş: soldat Mirică Ştefan
Ajutor şef depozit: soldat Şerban Petrică
Şef magazie echipament: sergent-major Marinescu Ion
Bucătar popotă cadre: soldat Bungeanu Vasile
Bucătar popotă cadre: soldat Şerban Constantin
Bucătar popotă militari in termen: soldat Vasioi Nicolae
Bucătar popotă militari in termen: soldat Berlea Constantin.
 
Din respect pentru ceea ce înseamnă concepţie, creaţie şi spirit autentic românesc, pe 15 iulie 2004, pe timpul mandatului meu de director al Muzeului Marinei Române, cu concursul Romfilatelia, am introdus, în premieră, fregata „Mărăşeşti” în circuitul filatelic naţional, printr-o emisiune de excepţie, intitulată „Nave militare româneşti”, alături de monitorul „Mihail Kogălniceanu”, corveta „Contraamiral Horia Macellariu” şi nava-şcoală „Constanţa”.
 
Mai mult, în anul 2014 i-am dedicat monografia „Fregata-amiral «Mărăşeşti»”, pentru ca actualii şi viitorii membri ai echipajului să fie mândri de tradiţiile distrugătoarelor „Mărăşti” şi „Mărăşeşti” şi ale acestei nave de referinţă pentru ingineria şi potenţialul navalisticii româneşti.
 
Bibliografie:
 
„Caietele Colocviilor Constructorilor de Nave” nr. 4
 
Comandor dr. Marian Moşneagu, „Fregata-amiral «Mărăşeşti»”, Bucureşti, Editura Militară, 2014
 
Sursa foto: Fototeca Grupului Mass-Media al Forţelor Navale (GMMFN)
Colecţia Marian Moşneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 

Transfugii celui de-al nouălea val Exodul maritim postbelic


Lumea marinarilor

Primii submarinişti români în Germania Bibi Costăchescu se impune (galerie foto)

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii