Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 22 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revoluția Română la Constanța, 22 decembrie 1989 – Tensiuni în preluarea puterii între Frontul Salvării Naționale și Armată

ro

22 Dec, 2025 11:13 194 Marime text
Sursă: Pixabay

Ziua de 22 decembrie 1989 a reprezentat momentul decisiv al Revoluției la Constanța, ziua în care vechile structuri politice și administrative s-au prăbușit, iar puterea a fost preluată de revoluționari, cu implicarea directă a armatei, în special a Comandamentului Marinei Militare, condus de contraamiralul Constantin Iordache.
După ora 13:00, toate instituțiile politice și administrative de la nivel județean și municipal au fost desființate prin acțiunea în forță a revoluționarilor. Singura instituție care a rămas funcțională și capabilă să acționeze coerent a fost Comandamentul Marinei Militare, cu forțele aflate în subordinea sa.


Concurs de preluare a puterii între structura revoluționară și cea militară

În timpul Revoluției din decembrie 1989, la Constanța au funcționat două structuri distincte de conducere provizorie, apărute în contexte diferite și având lideri diferiți: Comitetul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale de la Casa Albă, constituit de revoluționari civili, și Comitetul Provizoriu de Organizare de la Muzeul Marinei, constituit cu sprijinul armatei.

Comitetul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale va deveni principalul organ de coordonare civilă, dar doar după câteva zile tensionate de suprapunere a celor două Comitete. Pe parcursul zilei de 22 decembrie 1989, Comitetul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, cât și Consiliile F.S.N. din diferitele unități civile își vor îndeplini atribuțiile sub stricta supraveghere militară reprezentată de formațiunea contraamiralului C. Iordache.

Totodată, un rol important l-a avut fostul primar al Constanței Marinică Gheorghe, care, potrivit mărturiei revoluționarului Crăciun Constantin, a contribuit la:

  • sigilarea camerelor de armament ale Gărzilor Patriotice;

  • obținerea a 12 stații emisie-recepție de la Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne;

  • transmiterea de ordine către întreprinderi strategice precum Apa, Transportul în comun, Fabrica de Pâine, ICIL, IRED, Spitalul Județean, Spitalul Municipal, Fabrica de Bere, Fabrica de Ulei, pentru a preveni sabotaje sau otrăviri.

Totodată, s-a dispus constituirea Consiliilor F.S.N. în aceste unități.


Ocuparea Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne

În jurul orei 17:00, revoluționarii pătrund în sediul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne. Cu această ocazie, maior Dănilescu Danil și căpitan Rusu Laurențiu au fost răniți prin lovire cu corpuri dure.



În aceeași seară, la ora 19:00, o alarmă falsă a dus la o confruntare accidentală, în întuneric, între elevul sergent Pătrașcu Liviu (U.M. 02192 Constanța) și un militar în termen din U.M. 02145 Constanța, incident soldat cu rănirea elevului prin înțepare cu baioneta.


Implicarea Comandamentului Marinei Militare

După ora 16:00, conducerea efectivă a activităților din municipiul și județul Constanța a fost preluată de Comandamentul Marinei Militare, prin contraamiralul Constantin Iordache.

La ora 16:10, conform Jurnalului de luptă al Marinei Militare, contraamiralul Iordache a ordonat directorilor principalelor întreprinderi din municipiu (IRE, ICRAL, Apa, Comerț, Alimentare Publică, I.C.S.M. și altele) să se prezinte la Muzeul Marinei pentru instruire. A fost stabilită emiterea unor legitimații „oficiale” cu antetul Comitetului Provizoriu de Organizare, semnate de comandantul Garnizoanei Constanța.



Organizarea pazei și apărării orașului

În jurul orei 17:40, contraamiralul Iordache a ordonat trecerea unor subunități militare la paza și apărarea obiectivelor strategice:

  • Inspectoratul Județean al M.I. – 2 plutoane;

  • Casa Albă – 1 pluton și 4 T.A.B.-uri de la Divizia 9 Mecanizată;

  • Miliția Municipală – 1 pluton;

  • Poșta Mare – 1 pluton;

  • Poșta Tomis III – 1 pluton;

  • Regulatorul de Circulație C.F.R. – 1 T.A.B.

Cazul Mihai Marina

În jurul orei 18:00, contraamiralul Iordache a fost de acord cu solicitarea revoluționarilor de a-l prelua pe Mihai Marina, fostul prim-secretar al județului. Revoluționarul Cușa Nicolae a fost asigurat că acesta va fi reținut la Muzeul Marinei. Ulterior, Mihai Marina a fost transportat la Centrul de Scafandri, transportul fiind însoțit de tensiuni și o busculadă între militari și tinerii revoluționari veniți de la Casa Albă.

Această variantă este contestată de Aurel Manolache (participant civil), care susține că Mihai Marina a fost dus direct de la Casa Albă la Centrul de Scafandri, fără oprire la Muzeul Marinei, afirmație susținută și de căpitan în rezervă  I Cioenaru Gheorghe, care declară că „Mihai Marina la Muzeul Marinei garantat nu a intrat niciodată”.
 
Ziua de 22 decembrie 1989 a fost ziua în care la Constanța s-a produs dizolvarea reală a instituțiilor comuniste, apariția structurilor F.S.N. și preluarea coordonării de către armată.


Sursă: „La revolutie se și moare, nu-i așa?”, de Col. (r) Remus Macovei

Citește și: 19 decembrie 1989 la Constanța. Orașul este sub alertă, Garda Patriotică mobilizată. Documente și nume de la Revoluție

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii