Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (lX)

Iulie și august 1879. O perioadă care aduce iz de vacanță. Nu însă și în Dobrogea. Administrația locală, instituțiile nou create lucrează la foc continuu. Știrile trimise din Dobrogea sunt preluate de presa centrală și publicate câteva zile mai târziu. Tocmai de aceea uneori datele nu concordă. Dar interesul țării față de provincie este tot mai mare. Se născuse la Tulcea prima publicație, „Steaua Dobrogei” și din ea se preluau știrile. Un săptămânal din care s-au păstrat în Biblioteca Academiei doar numerele din 27 noiembrie 1879, şi din 3 septembrie 1883, deşi a avut longevitate: februarie 1881 – 1883, 1 mai – septembrie 1883, decembrie 1884 – ianuarie 1885, 1 mai – iulie 1889, decembrie 1890 – februarie 1891. Dar informațiile erau reluate de presa centrală foarte atentă la cele ce se petreceau în Dobrogea. Călătoria noastră prin timp continuă!

4 iulie 1879

Primul spital comunal a funcționat în casele cetățeanului Ali Cadâr, venit din Crimeea în Dobrogea la 1861, membru mulți ani al Tribunalului civil mahomedan. De altfel, este ales timp de 7 ani ajutor de primar al urbei. Într-o adresă către Primărie, la 4 iulie 1879, cerea „de a ieși din casele mele spitalul militar care sunt închiriate onor primăriei respective pentru spitalul comunal. Dacă până astăzi am tăcut este că am avut în vedere că era aglomerată armata rusă și nu erau case pentru asemenea și nu am cerut și nici nu cer chirie de respectul armatei române pentru care am făcut această cedare, dar acum cred că este timp de ajuns de la sosirea armatei române și totodată rog a dispoza reparația fiind distruse ușile, ferestrele și parte din gradină.’’[1]

5 iulie 1879

În ședința din 5 iulie 1879 Academia Română analiza opiniile d-lor Laurian, Sion, Maniu, Odobescu, Alecsandri, Papadopol, Calimachi, Crețulescu și Fălcoianu în chestiunea antichităților găsite în Dobrogea și măsurile speciale de luat pentru conservarea lor. D. Laurian socotește că în privința antichităților găsite în Dobrogea trebuie făcute oarecari distincțiuni, căci printre antichitățile ce se pot găsi în acea provincie cu abundență sunt unele foarte lesne de transportat precum sunt monede, mici geme gravate, obiecte mărunte de metal etc. altele mai anevoioase din cauza greutății lor, precum statui sau inscripțiuni pe bucăți mari de piatră, sau din cauza fragilității, precum pavimente de mozaic, în fine este și o ultimă categorie de antichități, care abia se poate și mai adesea nu merită a se disloca; acelea sunt rămășițele de clădiri. D. Sion spune că d-lui, vizitând de curând Dobrogea, a văzut cum și unde sunt adunate obiectele antice din Constanța și crede că obiectele acestea acolo sunt destul de bine păstrate într-o grădină publică. De aceea ar fi de părere ca cel puțin pentru câțiva ani, să fie lăsate acolo, până se vor studia de oameni speciali. D. Maniu crede că ar fi foarte imprudent a se face prea multă vorbă în public despre importanța monumentelor antice care se găsesc în Dobrogea, dar d-sa nu este de părere că ar fi un sacrilegiu de a le întruni în capitala României, căci acesta nu ar fi decât o măsură de asigurare pentru buna păstrare a unui patrimoniu strămoșesc al Românilor.

Spre satisfacerea legitimei cereri a d-lui Laurian, transportarea ar trebui făcută după consiliile unei misiuni în care Academia ar fi asociată cu ministerul. D. Odobescu exprimă asemenea părerea că antichitățile din Dobrogea trebuie aduse în București, spre a se completa museul național. D-lui crede că este neapărat ca să se facă și la noi ca în alte țări civilizate o lege asupra descoperirilor antice și să nu fie în drept fiecare a-și atribui pe cele ce le găsește, chiar și pe proprietăți ale Statului. De altminterea arată că păstrarea statuielor și inscripțiunilor vechi în grădini publice este o adevărată condamnare a acestor monumente antice la tot felul de degradări. Ar trebui să se ia măsuri în contra acestui us (obicei, n.n.) dăunător, prin care stau expuse la degradare interesantele monumente din grădina publică de la Turnu Severin, mai multe risipite prin stradele Galațiului, și negreșit peste puțin și cele de la Constanța și de la Mangalia. Cât despre cele ce au fost în grădina publică din Craiova, nici că se mai știe ce au devenit. Ar fi bine ca toate monumentele încă existente să se adune în Muzeul central din București, și pentru atingerea acestui scop, s-ar cuveni poate ca Academia să provoace oarecari măsuri legislative. D. Alecsandri se unește cu această idee aducând exemplu din alte țări, unde tot ce se descoperă mai important se adună în muzeu, rămânând numai edificiile la locul descoperirii, bunăoară astfel se procede la Pompei, ducându-se în muzeul din Napoli toate obiectele de interes archeologic chiar mozaicele și picturile murale. Tot astfel trebuie să se facă și la noi cu cele descoperite în Dobrogea. D. Papadopulo Calimache exprimă temerea că printre obiectele adunate în grădina de la Constanța au să fie și inscripțiuni, fragmente  fără de nici un interes istoric pentru care ar fi inutil de a face mari spese de transport. Asupra antichităților din Dobrogea ar trebui dar să se facă mai întâi un studiu prealabil, prin bărbați speciali pe care Academia sau guvernul i-ar trimite acolo ca să aleagă ceea ce merită a fi adus în muzeul capitalei. D. Crețulescu  se unește cu această idee,  dar nu este de părere ca Academia să ceară de la guvern înființarea unei legi asupra adunării de antichități. Aceasta ar fi o depășire a competenței Academiei. Tot ceea ce s-ar putea face, se reduce la oarecari tentative oficioase în acest sens. D. Fălcoianu arată că, vizitând acum de curând insula Șerpilor din Marea Neagră, dlui s-a încredințat că se află acolo un suzeranin care ar putea să existe obiecte antice. D-lui n-a putut vedea mai mult decât multe  fragmente de olărie. Aflându-se însă în acele  locuri însoțit de străini nu a voit să cerce esplorațiuni, care ar fi deșteptat poate avidități greu de reprimat, într-o localitate așa de izolată. D. Laurian recapitulând diferitele opiniuni expuse în această discuțiune, se pronunță în favoarea acestea ca Academia să intervină pe lângă minister pentru facerea unei legi. Însuși Ministerul ne-a cerut avizul într-o cestiune relativă la știință. Noi avem datoria chiar de a-i comunica, în mod oficial, tot ce se pare a fi apropiat la cea mai bună și mai complectă regulare a cestiunei. În cazul special al antichităților din Dobrogea ar fi bine ca ministerul, afectând pentru aceasta fonduri ce noi nu avem, să ceară de la Academie denumirea unei persoane experte care să dirige transportările, cu toate precauțiunile necesare/…/.[2]



14 iulie 1879

„Steaua Dobrogei” de sâmbătă ne aduce următoarele știri din România Transdanubiană.  Consiliul de război, în ședința de Sâmbătă 14 a. c., a achitat în unanimitate paternă dice, deoarece șase au fost pentru și numai unul contra, pe d. căpitan Damian, trimis înaintea justiției pentru incidentul de la Sulina. Numerosul public ce a asistat a aclamat pronunțarea verdictului.

Recolta din Dobrogea este pretutindeni satisfacătoare și locuitorii, care nu au a plăti către Stat nici o dare pe pământ, ba nici măcar dijmă după vechiul obicei, și-ar putea întrucâtva reabilita posițiunea materială în urma anilor secetoși, dacă se vor lua măsuri din vreme pentru a se împiedica furnicarii ce cutreeră comunele, esploatând naivitatea sătenilor și cumpărând de la cei mai simpli chila de grâu, orz, secară etc., cu jumătate și mai puțin încă din prețul ce Țara putea obține în oricare piață din localitate.

 Dacă instrucțiunea în Dobrogea va merge progresând, după cum a început, desigur că, în interval de numai 10 ani, fructele științei vor fi din cele mai plăcute, și, ca probă că învățământul este primit cu plăcere nu numai de copii, este și acela că în mai multe localități, înființându-se școli de adulți, cei înaintați în vârstă le frecventează cu deosebit interes; iar, când se întâlnește acasă băiatul cu tatăl, se examinează unul pe celălalt în materiile ce li s-au predat. Gustul și dorința de a cunoaște și învăța limba română nu este numai la cei de rasă latină, ele s-au dezvoltat și în alte inimi. Deși înaintați în vârstă, până și musulmanii profită de ocaziune să studieze limba românească în orele libere.[3]

15 iulie 1879

Aflăm că d. A. Pencovici, directorul oficiului de statistică, a fost numit director general al ministerului de interne, în locul d-lui Remus Opran, care își va relua funcțiunea de prefect al districtului Constanța din Dobrogea.[4]

16 iulie 1879

„Poate fi cunoscut că după pierderea Basarabiei române și încorporarea Dobrogei la România, economii cei mulți cu deosebire Săcelenii și-au trecut toți vitele în Dobrogea; tot așa au făcut și alți mulți din Moldova și Muntenia și acuma se află sute de mii de oi ardelene concentrate în noua provincie română. O sumă atât de considerabilă la care adăugându-se încă cele indigene, cred că oferă destule șanse unor capitaliști, cari se vor afla și în România, vor face spălători de lână acolo și cumpărând-o în loc mai eftin, o pot preda de-a dreptul și pe drum mai scurt fabricelor mari din Europa având în mare apropiere portul român Kustenge”.[5]

23 iulie 1879

„După știrile cele mai positive din „Steaua Dobrogei”, putem anunța că Alteța Sa Regală Domnul va visita în curând „Noua Românie”. Deja preparativele pentru primirea Stăpânitorului Dobrogei au început a se face”.[6]

O corespondență din Constanța ne spune că d. Remus Oprean a fost primit cu un adevărat entuziasm de către poporațiunea care avusese fericirea a gusta bunele d-sale administrațiuni. Locuitorii din Costanța, fără deosebire de naționalitate și de religiune, au primit pe capul administrațiunii a celui județ, ca pe un adevărat părinte, cu ovațiuni și cu flori. Corpul consular, reprezentațiunile comunităților grece, turce, armene, o mulțime de notabili orășeni, consiliul comunal și întregul corp al funcționarilor, cum și lumea care se află în oraș pentru băi, toată ieșită să întâmpine pe prefect și în exclamațiuni de bucurie l-au condus până la casele d-lui Caridia, care, drept semn de estremă veselie pentru această seară, le ornase cu stindarde naționale. Nu poate fi cineva mai bine răsplătită de purtarea sa decât prin asemenea dovezi de stima și iubirea generală a cetățenilor. [7]



27 iulie 1879

Emanoilă Flondor, fost președinte de tribunal și actualmente prim-procuror la Tribunalul de apel din Dobrogea, a fost numit prefect al județului Putna.^[8]

31 iulie 1879

Mostră de buletin meteorologic publicat în „Steaua Dobrogei” și reluat de ziarul „Timpul”: „În urma unor călduri ce ajunseră a fi nesuferite, Marți la 31 Iulie  se arată o ploaie furioasă adusă de un vânt dinspre Nord, a cărui putere, punând Dunărea într-o complectă revoluțiune, atrăgea privirea tuturor la valurile ce se formau. După o oră, norii împrăștiindu-se, atmosfera s-a răcorit; însă nopțile sunt așa de reci încât este multă teamă de brumă, care ar da o lovitură mortală culturilor”.[9]
2 august 1879

Despre ceea ce este capabil și în putere de a face un prefect pentru județul său, pe tărâmul practic, n-avem decât a da de exemplu Dobrogea, și mai în special orașul și județul Constanța, sub administrațiunea inteligentă, probă și mai presus de toate zeloasă a d-lui Remus Opreanu. Facă toți prefecții tot astfel datoria, și în puțin timp țara se va simți transformată.[10]

3 august 1879

Prefectura de Constanța a făcut până acum adevărate minuni; dar singură nu poate face tot. Trebuie ca întregul guvern să le ajute în sarcina sa și să întreprindă acele lucrări mai vaste, ce nu sunt de competența sa de a le decide și pune în lucrare. Venind la Prefectura de Constanța, d. Remus Oprean a găsit județul și orașul într-o stare deplorabilă. Vandalismul Cerchezilor și mai mult încă al Bulgarilor, făcuse din nenorocita Dobrogea un monument de desolare, pustiu și acoperit de ruine fumegânde. Toate satele turceștii și tătărăști, care erau cele mai frumoase și cu mult cele mai numeroase, fuseseră prefăcute în cenușă și, după ce focul își săvârșise opera, Bulgarii, cu o cumplită înverșunare, nu lăsaseră piatră pe piatră, pentru ca nu cumva fugarii, reîntorcându-se să regăsească zidurile și să nu aibă decât a repune acoperișul. Ocupațiunea rusească completase ceea ce începuse, dezordinele și răzbunările interne absorbind pentru trebuințele sale tot ce se mai  găsea în acea țară de jale. Cât despre orașul Constanța, el fu prefăcut într-o cazarmă de ocupațiune, fu prin urmare înecat într-un nămol de imundicie, de infecțiune și de dărâmări. Un bărbat capabil, patriot și mai presus de toate zelos până la entuziasm, fu trimis, în această stare a lucrurilor, să ia în mână administrarea părții celei mai importante din noua provincie. Sub mâna sa progresul se realisa cu o repeziciune de necrezut. Câmpiile se reîmpoporară cu o parte din populațiunea fugită, mulțămită primirii frățești și înlesnirilor de tot felul ce-i făcea administrațiunea. Locurile rămase necultivate începură a se acoperi în parte de semănături. Ruinele începură a se mai ridica. Dreptatea, de care nefericitele poporațiuni disperaseră, renăscu pretutindeni. Abuzul, pe care ele ajunseseră a-l considera ca un atribut al administrațiunii, fu înfrânat oriunde cuteza a se produce. Fiecare se repuse la lucru, cu încredere în noua cârmuire, și afacerile readuseră vieța în acea provincie, unde de mult timp nu se întâmpla nimic.

Fără Dobrogea, România, rămasă între niște vecini nu totdeauna comozi și asigurători, ar fi din nou izolată de puterile occidentale, cu care a dobândit în fine prin mare o atingere nemijlocită, din nou nu ar mai putea comunica cu dânsele în orice împrejurări, decât prin grația vreunuia din vecinii ce ne înconjoară. Acestă împrejurare ar împuțina cu mult însemnătatea noastră politică. În fine, prin lipsa Dobrogei am pierde rolul politic european ce-l avem în Orient, de putere despărțitoare a două elemente slavice, de a căror unire Europa are temeri grave, am pierde în același timp și rolul de păzitori ai gurilor Dunării, rol ce leagă interesele Germaniei și ale Austro-Ungariei de întărirea și de ridicarea noastră.^[11]

3 august 1879

Suprimări de funcțiuni. Prin Înaltul decret din 21 Iulie 1879, după propunerea făcută prin raport de ministrul secretar de Stat la departamentul de finanțe, se suprimă, de la birourile de vamă din Dobrogea, pe ziua de 1 August viitor, următoarele funcțiuni: La biroul vamal Kiustenge. Postul de controlor, ocupat de d. Dimitrie Muntenescu. Postul de verificator-taxatură clasa II, ocupat de d. loan Călinescu, și două posture de impiegați de cancelarie clasa I, ocupate de d-nii L. Manovici și N. Georgescu. La biroul vamal Tulcea. Postură de verificator-taxatură clasa II, ocupat de d. G. Popovici. Postulde magazineră clasa II, devenit  vacant  prin încetarea din viață a titularului Constantin Vivante. Două posturi de impiegați de cancelarie clasa I, ocupate de d-nii Paul Berescu și Theodor Gănescu, și un post de supraveghetură clasa I, ocupat de d. Ștefan Ignătescu. La biroul vamal Sulina. Postul de verificator-taxatură clasa II, ocupat de d. Nicolae D. Gogulescu. Două posturi de revisori, din care unul de clasa I și celălalt de clasa II, ocupate de d-nii Theodor Maiorescu și G. Grigorescu, și un post de impiegat de cancelarie clasa I, ocupat de d. Constantin Popovici. La biroul vamal Cernavoda. Postul de revizor clasa II, ocupat ded. Demetru Georgescu, și ună postă de impiegată de cancelarie clasa I, ocupată de Xenofont Lepădătescu. La biroul vamal Măcin. Postul de revizor clasa II, ocupat de Ioan Durghinescu, și două posturi de impiegați de cancelarie clasa I, ocupate de d-nii Gheorghe Nicolescu și Gheorghe Zaharia.

La biroul vamal Silistra Nouă. Postul de revizor clasa II, ocupat de G. Georgescu, și un post de impiegat de cancelarie clasa III, ocupat de d. C.Rosescu. (Monitorul).[12]



4 august 1879

Din Dobrogea, „Steaua Dobrogei” atrage atențiunea guvernului asupra relei stări a comunicațiunii în care s-a aflată noua provincie a României în iarna trecută și ruga guvernul să ia măsuri, pentru ca la iarna viitoare să nu se mai întâmple necazurile din anul trecut.[13]

4 august 1879

Pentru ca România să se poată bucura de foloase însemnate, pe care trebuie să le retragă din posesiunea Dobrogei, este neapărat ca guvernul și Corpurile Legiuitoare să ia măsurile menite a pune noua provincie în stare de a da țării acele foloase. Până acum totul este provizoriu în Dobrogea. Dacă luăm în serios stăpânirea noastră până la mare, cum trebuie să o luăm, cât să ieșim din această stare de provizoriu și să intrăm într-una statornică. Intrând în această ultimă stare, acțiunea noastră trebuie să se îndrepte spre două ținte. Organizarea definitivă și regularea internă a Dobrogei. Legarea ei, și în special legarea portului Constanța, printr-un pod pe Dunăre și printr-o cale ferată, cu sistemul nostru de căi ferate, astfel încât toată țara să se folosească pe cât se va putea deopotrivă de portul de mare. Organizarea definitivă a Dobrogei prezintă dificultăți mult mai mari decât s-arată la prima vedere. Avem a face acolo cu poporațiuni, cu obiceiuri și cu prevențiuni religioase de care nu-și poate da cineva seama până ce nu le studiază de aproape. Spre a organiza Dobrogea astfel încât această provincie să răspundă la trebuințele politice și economice ale României, nu este de ajuns să fie cineva bun legiuitor și bun administrator, trebuie să fie capabilă și de prozelitism, trebuie să fie un apostol al Românismului, căci trebuie să tindă a face din această provincie curată românescă. Dar poporațiunile turce și tătare sunt ele oare susceptibile de a se româniza, sau măcar de a se lega pentru totdeauna de pământul ce-l ocupă astăzi, astfel încât România să devină pentru dânșii o patrie iubită“?[14]

9 august 1879

 Dr. Felix a plecat din București în Dobrogea spre a face inspecţiunea sanitară.[15]

9 august 1879

D. Teodor Burada. Ne grăbim a împărtăși cetitorilor noștri o veste îmbucurătoare. Un corespondent al nostru din Babadag ne informează că dl. Teodor Burada întrebuințează și vacanțele anului curent cu adunarea poeziilor și cântecelor poporului român. D-lui a cutreierat și cutreieră încă de astădată toate comunele și cătunele din Dobrogea unde se află Români și de unde a adunat o mulțime de poezii populare precum cântece bătrânești, colinde, cântece de lume, bocete și altele pe care toate le va publica îndată ce se va întoarce în Iași. Asemenea a adunat și mai multe instrumente muzicale în uz la locuitorii români din Dobrogea și le va depune apoi la Muzeul național din București. Colecțiunea dobrogeană a d-lui Burada va fi de cea mai mare însemnătate din orice punct de vedere național, și merită orice sprijin nu numai din partea publicului, dar chiar și din cel al guvernului. De altă parte dl. Burada și-a câștigat prin această colecțiune un nou titlu la recunoștiința țării.[16]
 
14 august 1879

Mișcarea porturilor. Constanța, 14 August.—Bastimente sosite deșerte 2; pornite încărcate 1. S-au exportat tone cașcaval 41l/..lână 14; și 527 oi. Grâul (greut. 60—61 livre) 25—26 lei kila de Dobrogea; greut. 56—58 livre, 22 —24 lei; orz local, kila de Dobrogea, 11—13 lei; lâna, ocaua, 11. 70 b.—2 lei.

15 august 1879

Printr-un decret apărut în „Monitor” se grațiază din arestul închisorii de câte 100 zile preoții bisericii grecești din Constanța Dimitrie Constantin și Ion Vurlis, care au fost condamnați prin sentința tribunalului local.

Printr-un alt decret se reînființează postul de ajutor-translator la administrația plășei Măcin, din județul Tulcea, care poștă se suprimase cu ocazia reducțiunilor făcute de la 1 Iulie. c. Loja acestui post de 350 lei pe lună se va plăti din bugetul Ministerului de interne pentru partea Dobrogei.^[17]

19 august 1879

Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Din Dobrogea, Constanța (Cheostengi) 19 August 1879. „D-le redactor! Subsemnații economi de oi și domiciliați în Dobrogea lângă Cheostenge vin, d-le redactor, a vă face cunoscut următoarele: Venind noi în acest oraș afară pe la ceasurile 4 p.m. pentru interesele economice, am văzut prin acest oraș mai mulți tineri, toți înbrăcați uniform ala România adică în costum național, pălării negre pe cap, palune (Mintene) scurte și cu sonor verde pe ele și la păr cafenie (negre), pantaloni albi, cămeși asemenea și cisme negre. Ne-a venit curios de așa ceva căci până acuma pe aici mai cu seamă afară din miliție și autoritățile civile nu vedeai fără Musulmani (Turci), Tătari, Greci, etc. dară Români nicidecum. Am întrebat despre causa și scopul acestor numeroși Români veniți aci în Dobrogea, ni s-a spus că acești tineri sunt elevii de la școala pedagogică din Moldavia, de la orașul Bârlad, și că acuma în timp de vacanță fac învățăceii practică, adică voiaj prin țară. Ne-am informat apoi, că de seară pe la ceasurile opt au să se îmbarce într-un vapor și să facă câteva ore preumblare pe Mare, și că acționarii căilor ferate engleze de aci le-au promis a le da gratis un mic vapor pentru scopul de mai sus. Pe la ceasurile 7-8  vedem că se adună de pe toate stradele orașului elevii, se așează prin comandă militărească comod 3 și 3. Vine de îndată muzica militară, compusă din 24 persoane a Regimentului al doilea de Roșiori, pornește împreună cu toții până la malul Mării. Noi însă ne amestecăm în numerosul public și petrecem pe elevi până la portul de îmbarcare în malul Mării deci stând noi 2 persoane între atâta numeros public și îmbrăcați în costumul nostru săliștenesc, pe când se pregăteau cele necesare pentru intrarea elevilor în vapor, ne chemă un elev dintre tot publicul spunându-ne că poftește dl director, îndată ne-am înfățișat înaintea acelui domn, care era un om bătrân cu barbă albă, îmbrăcat civil, îi facem complimentele cuviincioase, ne salută și ne întreabă despre afacerea ce avem aci și de unde suntem și de nume și pronume. Spunându-i ne mulțămește zicând, foarte bine îmi pare când văd și pe locurile acestea frați de ai noștri din Transilvania. Ne spune că d-sa este din Transilvania născut și în present director al școalei pedagogice din orașul Bârlad și că face cu învățăceii săi voiajuri și că au fost prin România pe colo și colo și că au intrat în ziua de 20 Iulie și în Transilvania pe la punctul Oituz adică pe la Poiana Sărată. De acolo însă au mers prin Brețcu, Săcele, Brașov și de acolo la comuna Zărnești

 și celelalte comune din vecinătate cu Brașovul. Ne dăruiește numele d-sale zicând că se numește Ioan Popescu. Ne întreabă apoi că dacă avem plăcere și voie să luăm parte cu d-lor la preumblare în vapor pe Mare. /.../ Vaporul însă era mic. Abia încăpea ca la vreo 150 persoane, pe când numai elevi era 82 persoane, ar fi voit însă a merge toți orășenii în vapor. Dar lipsa de încăpere împiedica dorința orășenilor. Abia au putut încăpea autoritățile civile cu familiile d-lor și cele militare asemenea. Pe la ceasul 7 am pornit de la mal. Abia ne-am depărtat ca de 20—30 de pași la adânc și musica care era așezată în fruntea vaporului a început a cânta un marș frumos./.../ Aceste fiind văzute și petrecute de noi, rugăm pe d-voastră, d-le Redactor, ca găsind de cuviință a le publica în bogatul d-voastră Ziar „Telegraful Român“ din Sibiu. Remânând ai d-voastră patrioți Bucur Lupea, Nicolae Steflea”.[18]

Un reportaj demn de a fi consemnat în oricare publicație pentru acuratețea descrierii, a informațiilor și a limbajului dialectal. Un text care slujește lingviștilor pentru a cerceta evoluția istorică a limbii române.

23 august 1879

Prefectul G. M.Ghika spune că din cele 110 sate ce sunt în județul Tulcea s-au format 74 comune, la care sau numit ca notari 54 persoane. Astăzi, serviciul comunal, orice prefectură, organizată complet, nu este inferioară serviciului comunal din restul României.[19]
 
24 august 1879

D. Nicolae Krupeschi s-a numit în postul de inspector domenial clasa I în Dobrogea, în locul d-lui Nicolae N. Bobescu.[20]
 
Despre Aurelia Lăpuşan
 
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadruuniversitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri post universitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din listasa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în co autorat cu Ștefan Lăpușan.
 
 
Citește și:
Jurnal aniversar de Dobrogea. 150: La pas prin istorie (Vlll)