Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:45 25 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry Familia Sarry și Constanța copilăriei

ro

12 Mar, 2020 00:00 416 Marime text

Născut la Constanța, din tată grec și mamă englezoaică, George Sarry a trăit într-o familie de prestigiu din urbea natală, bucurându-se de o copilărie îndestulată și lipsită de griji. Războiul și apoi instalarea noului regim aveau să-i modifice destinul și să-i rezerve lungi ani de suferință în temnițele comuniste, din care a fost eliberat în 1960. Acum este nonagenar și trăiește în Canada, împreună cu familia sa.
 

 
Volumul său de memorii „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”  este o mărturie valoroasă despre o viață tulburătoare, un model de rezistență, integritate și modestie.
Cităm, în cele ce urmează, din primul capitol al cărții, în care autorul rezumă, în stilul său simplu și lipsit de emfază, parcursul său de la naștere și până la izbucnirea războiului.
 

„Dumitru N. Sarry, cel care avea să fie tatăl meu, urma, pe la 1914, cursurile unui institut de construcții navale din Anvers. De aici este trimis în Anglia, la Bristol, pentru efectuarea unei expertize tehnice. Îl prinde la Bristol Primul Război Mondial și este îmbarcat pe un vas comercial care alimenta vasele de război engleze. La sfârșitul războiului, primește două medalii din partea regelui Angliei, George al V-lea, pentru serviciul adus în timpul conflictului mondial. Tot în Bristol, cunoaște pe Louise Coomes, o tânără englezoaică văduvă de război, cu doi băieți, Ted și Stanley, care mai târziu are să fie mama mea. Dumitru Sarry se căsătorește cu aleasa inimii lui, din căsnicie rezultând cinci copii (Nicu, Hariclea, Chrisanti, Alec și Costică).
 
Deși născut în România, la Constanța, dar din părinți veniți din Grecia, Dumitru Sarry avea spirit de negustor. Astfel că după război a deschis cu banii strânși un restaurant stil englezesc care se numea „Pub“. Găsise o locație bună unde lipsea un asemenea restaurant, a avut un mare succes și totul mergea foarte bine. Ca orice negustor, apoi, a început să investească din câștig, a deschis o mică fabrică de înghețată într-o clădire pe care o cumpărase alături de restaurant, probabil știind că înghețata va avea căutare. Numai după șase luni de la deschiderea fabricii de înghețată a comandat zece vehicule speciale, ca niște biciclete, dar cu trei roți, pe fiecare dintre ele fiind montată o cutie mare prevăzută să transporte un fel de cazan cu înghețată până la un parc mare de la marginea orașului, cunoscut ca „the Dawns“. Era, pe vremea aceea, singurul loc unde populația orașului putea ieși la aer liber și acest parc era plin tot timpul zilei; tricicletele erau conduse de fete angajate, care odată ajunse în parc, știau să răspundă și de vânzarea înghețatei.
 
În septembrie 1927, tata vinde afacerile și proprietățile și se întoarce în țară, la Constanța, orașul natal. La sosirea în gara Constanța este întâmpinat de trei frați și două surori cu familiile lor. Totuși, Louise izbucnește în lacrimi. Când soțul ei, Dumitru, o întreabă de ce plânge, Louise îi răspunde: cum să nu plâng, când surorile tale îi scuipă pe copiii noștri? Louise nu cunoștea obiceiul locului, anume acela de a-ți exprima admirația pentru ceva frumos, scuipându-l ca să nu-l deochi. După ce Dumitru i-a explicat obiceiul românesc, a încetat să mai plângă. Multă vreme după sosirea lor, Louise a continuat să scuipe la rândul ei când vedea copii sau chiar adulți, fie că erau, fie că nu erau de admirat. O făcea doar așa, din politețe. Până când Dumitru i-a explicat din nou că nu trebuie să scuipe pe oricine.
 
Situația noastră a fost una excepțională. Trei luni după sosirea în țară, Dumitru Sarry este angajat ca inginer la Uzina Electrică din Constanța. La 8 ianuarie 1928 vede lumina zilei George Valentin Istrate Sarry (subsemnatul). În luna aprilie sunt botezat în sala cinematografului Tranulis, al cărui proprietar era o rudă a familiei Sarry. La botez au fost invitate toate personalitățile orașului Constanța deoarece fratele cel mare al tatălui meu, Constantin N. Sarry, era directorul și proprietarul ziarului local Dobrogea jună și era cunoscut în tot orașul. În acest ziar a fost publicată, cu opt luni înainte, știrea privind sosirea familiei Sarry din Anglia. A fost un eveniment important despre care a vorbit tot orașul.
 
Botezul meu a fost public și am avut trei nași: George, Valentin și Istrate. La 21 august 1931 s-a născut sora noastră, Ema Caliopi. Acum suntem nouă copii, inclusiv Ted și Stanley, șase băieți și trei surori. În 1934, Ted se întoarce în Anglia, la Bristol, iar in 1936, Nicu îl urmează și el în Anglia. Stanley este angajat ca secretar la Consulatul Englez din Constanța. Sora noastră, Chrisanti, era bolnavă de la naștere și așa a rămas toată viața ei.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

„Am absolvit numai grație faptului că numele meu era Sarry”
 
În 1939 termin cele patru clase primare și tatăl meu mă înscrie la Liceul Comercial. Tot în același an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Fratele meu, Stanley, părăsește România, împreună cu tot personalul diplomatic de la Consulatul Englez. La fel soția lui Stanley și fiul lor.
 
În ce mă privește, îmi continui școala. Și chiar dacă în clasele primare fusesem elev bun, acum, la liceu, nu-mi dădeam silința deloc. Primul an l-am trecut cu mare efort din partea mea, dar următorii trei ani, am absolvit numai grație faptului că numele meu era Sarry. Cum am spus mai sus, unchiul meu era o personalitate și cunoscut de toată lumea intelectuală din Constanța. Așa treceam clasa. Întotdeauna aveam media cea mai mică și eram ultimul din cei care treceau clasa. Când tatăl meu a văzut că nu-mi place cartea, nu m-a lăsat să continui. Hotărârea tatălui meu să nu mai continui liceul, nu numai că nu m-a decepționat, dar chiar m-a bucurat.
România s-a aliat cu Germania și eram în război contra rușilor. Aveam trupe germane în Constanța, rușii bombardau Constanța zi și noapte. Bateriile antiaeriene germane care erau plasate deasupra silozurilor din port și în jurul Constanței nu încetau să riposteze. De fiecare dată când suna încetarea alarmei, cu un grup de băieți de vârsta mea ieșeam pe stradă și culegeam schije căzute de la proiectilele antiaeriene germane care explodau în aer în timpul bombardamentului.
 
Aceste schije le vindeam la fier vechi unde aveau mare căutare și le vindeam foarte ușor.
În curtea noastră săpasem tranșee sub formă de „N“. Aici în timpul bombardamentului ne refugiam cu întreaga familie și stăteam până auzeam încetarea alarmei. În aceste tranșee depozitasem o căruță de pepeni cumpărată de tata de la țărani. În șanțul săpat ca adăpost era destul de răcoare chiar ziua când era foarte cald, era motivul pentru care pusesem pepenii aici.
 
Începuseră lipsurile și apăruseră cozile la magazinele de alimente și brutării. Diminețile ne sculam la două-trei, luam un scăunel fiecare și ne așezam la rând la brutărie sau la vreun magazin care mai avea alimente. Fiind mulți în familie, erau multe guri de hrănit, dar și mulți care ședeam la rând, așa că puteam cumpăra aproape cât ne trebuia. Cât privește carnea însă, dacă exista, o lua armata germană. Cu timpul și pâinea începuse să se schimbe. Au început să amestece făină cu mălai, pâinea cântărea la fel, însă era mai mică și mai grea. Nu au trecut nici două luni și au început să amestece cartofi cu făină.
 
Și asta nu ar fi fost chiar grav, dar au început să raționalizeze pâinea: două sute cincizeci de grame de persoană de pâine pe baza cartelelor care se introduseseră în toată țara.
Fiecare cetățean, de la mic la mare, avea cartelă. Cum am spus, carne nu era, ulei sau grăsime de gătit foarte rar. Fratele nostru, Alecu, avea porumbei de rasă și pentru că nici pentru ei nu aveam destule grăunțe, tata a început să taie patru pe zi și astfel aveam carne pentru ziua respectivă. Mie nu mi-a trebuit să-mi spună cineva ce să fac; cum se lumina de ziuă, pe unele străzi pustii ale orașului erau porumbei sălbatici și cum eram bun cu praștia, profitam de această scurtă perioadă de timp (de cum se lumina până începea să circule lumea, circa șaizeci de minute) și reușeam să vin acasă cu doi–trei porumbei vânați cu praștia.
 
A mers vânatul cam trei săptămâni, însă cum orice început are și un sfârșit, de la o vreme vânătoarea mea nu mai producea decât un porumbel sau niciunul. Or fi fost ei porumbeii sălbatici, dar nu erau și proști. Nu mai puteam să mă apropii de ei, mă recunoșteau și zburau. Am observat când cineva trecea pe lângă ei, chiar la mai puțin de douăzeci de metri, nici nu se sinchiseau, iar eu nu puteam să mă apropii de ei nici la cincizeci de metri. Așa că am renunțat să mai vânez porumbei sălbatici.
 
Rușii continuau să bombardeze orașul. Majoritatea populației era refugiată pe la sate. După fiecare bombardament, noi, cei tineri care locuiam pe aceeași stradă și care nu eram refugiați cu familiile la sate, mergeam să vedem pagubele rămase în urma bombardamentului. De multe ori eram surprinși pe străzi când suna alarma. Fugeam pe unde găseam un adăpost. Ne era frică mai mult de schijele proiectilelor antiaeriene care cădeau ca ploaia, decât de bombele pe care le lansau avioanele rusești.”

 
#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

 
Sursa foto: Ilustrație din „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry

Citește și:
 
#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Zile mai bune, zile mai rele

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Coșciuge, șah și ploșnițe în temnița de la Aiud

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Cu ochii pe Consulatul Britanic din Constanța

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Arestarea și ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristețe și dezamăgire

 #DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăș”
 
Comentarii








Cele mai recente postari