Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:12 20 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu Ziua cea mare. „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”

ro

30 Jan, 2020 00:00 1666 Marime text

Martor trăitor al unui secol întreg, Pericle Martinescu ne-a lăsat, în jurnalele sale, valoroase pagini de impresii pe marginea unor evenimente cruciale dintr-o epocă frământată a României. 
 


În volumul „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945”)avem privilegiul de a parcurge împărtăşirile autentice ale unui om „supus vremurilor”, care consemnează zilnic, cu luciditate, impactul şi consecinţele istoriei asupra destinului individual sau colectiv.
Fragmentul de jurnal din care cităm mai jos poartă data de 21 iunie 1941, ziua intrării României în război alături de puterile Axei şi împotriva Uniunii Sovietice, când au fost trimişi în lagăr mulţi dintre cei suspectaţi de simpatii bolşevice.
 

„Fără să ştiu cât de mare este această frumoasă duminică de iunie, prin dezlănţuirea şi înlănţuirea evenimentelor, m-am sculat azi dimineaţă la ora 5, lucru cu totul excepţional în felul meu de viaţă. Am auzit paşi grei pe asfaltul de sub fereastră, trecând spre intrarea din fund; pe urmă s-au întors şi s-au oprit sub fereastra mea. Erau două persoane care mergeau în acelaşi pas. «Pericle! Pericle!» mă strigă un glas parcă cunoscut.
 
Am sărit din somn, puţin buimac, foarte surprins de această chemare la o oră atât de neobişnuită şi m-am dus la fereastră. Era Ceglokoff. «Măi, sunt ridicat şi trimis în lagăr de concentrare. Domnul acesta a venit la ora 4 să mă ia de acasă, si a fost atât de amabil să se abată încoace, cu un taxiu, ca să te anunţ. Mă duc să-i spun şi lui Dauş». (Ludovic Dauş, naşul lor de cununie). Mi-a mărturisit cât de «neplăcută» este pentru el această afacere, că o lasă pe Tania singură, şi altele, apoi m-a întrebat dacă n-am ceva ţuică în casă. Părea foarte emoţionat» şi speriat, el care de obicei căuta să-şi păstreze calmul în situaţii dificile, simtea nevoia să bea ceva tare, dar la ora asta era greu de găsit.
 
În timpul cât vorbeam noi, el jos, în curte, eu la fereastră, în pijama, «domnul acesta», un tânăr «suspect», dar altfel la locul lui, ce părea extrem de amabil, culegea caise verzi din pomul lângă care se oprise şi le ronţăia în dinţi, aşteptând să terminăm noi cele ce aveam de vorbit. Cerul era albastru si frumos, liniştit şi încărcat de o poezie uşoară, vastă şi plăcută, blocurile din faţă erau scăldate în lumina unui soare matinal de o strălucire fermecătoare. Se anunţa o zi minunată. Totuşi, m-a străbătut un fior: astăzi te pomeneşti că va fi ceva.
M-am îmbrăcat şi pe la ora 6 am pornit spre tramvai, ca să mă duc acasă la luri, în Cotroceni, unde Tania mă aştepta să-i facem o valiză cu lucrurile strict necesare şi să i-o ducem la gară.
 
Pe stradă, la ora aceea, fiind duminică, lume destul de puţină. Nu apăruseră nici jurnalele. Câteva servitoare cu coşniţele la braţ, câţiva sergenţi de noapte, somnoroşi, cu feţele palide, aşteptându-şi schimburile, ici, colo, câte un matinal umblând pe trotuar ca un somnambul. Ziarele trebuiau să fie distribuite până acum. Azi însă au apărut cu întârziere. De ce? Am aflat când au ajuns în piaţa Brătianu şi am văzut un ţigănuş alergând cu braţele încărcate de gazete, strigând tare, surescitat, ceva important. Fără să aud despre ce este vorba, am coborât din tramvaiul 14 (abia mă urcasem în piaţa Rosetti), m-am repezit si am luat nerăbdător Curentul, primul ziar care apăruse pe stradă. În pagina întâia, cu litere de-o şchioapă, Apelul către ţară al Generalului şi Ordinul către armată, ambele datate 22 iunie 1941. Apelul către ţară e redactat într-un stil impresionant, cu argumente convingătoare, pe un ton energic şi impunător. La prima lectură sună patetic şi zguduitor. Ordinul către armată, la fel.
 
Desigur, amândouă au fost scrise dinainte, aşteptând momentul când să fie lansate şi numai în ultima clipă li s-a adăugat data de la sfârsitul fiecărui text. Din ordinul către Armată, retin aliniatul al doilea, care clamează: «Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu aI bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabiei şi codrii voivodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre». Şi pasajul al patrulea, care spune: «Ostaşi, veţi lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasa armată a lumii. Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria, camarazilor noştri. Ei luptă pe pământul moldovean, pentru graniţele noastre şi pentru dreptatea lumii. Fiţi vrednici de cinstea pe care ne-a făcut-o istoria, Armata Marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler.» Pagina este ilustrată cu portretul lui Hitler, al Regelui şi al Generalului. 

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

„Românul se mişcă greu, deşi se aprinde uşor”
 
Apelul era vibrant. «Cinstea pe care ne-a făcut-o istoria», sună măreţ. Ziua aceasta pare o apoteoză. În inimă am simţit o tresărire puternică de mândrie amestecată cu teamă. Pe stradă însă, n-am văzut entuziasmul scontat, n-am întâlnit oameni cuprinşi de delir la lectura ziarului, n-am auzit strigăte şi urale care să străpungă zidurile Capitalei, cum aş fi crezut că trebuie să se întâmple în asemenea momente cruciale, la declararea unui război, si mai ales într-o Românie umilită ieri. Generalul a strigat către ţară: «Ca să cinstim numele de Români». Românii însă, ca şi cum n-ar fi auzit Apelul, s-au retras în casele lor şi au deschis aparatele de radio, dintr-o obişnuinţă domestică, curioşi să afle ce spune postul Londra. Nici delir, nici entuziasm, nici urale! Târziu, pe la ora 9 au apărut drapele tricolore, arborate pe la diverse clădiri, dar nu prea multe, iar către prânz, s-a produs şi o manifestaţie la Palat şi la Legaţia germană, unde a vorbit Mihai Antonescu. Hotărât, românul se mişcă greu, deşi se aprinde uşor.
 
Pe deasupra, ziua aceasta ne-a găsit puţin dezbinaţi în interior. Sunt foarte mulţi care nu ascultă nici acum cu inima deschisă cuvântul Generalului; care mai au şi acum rancune şi gânduri de răzbunare; care nu vor nici acum să-l urmeze pe acest om ce şi-a luat o mare răspundere pe umerii lui.
 
M-am dus la Ceglokoff acasă. Tania era tristă, îngândurată, însă chiar o catastrofă ea nu vedea în toate astea. Dimpotrivă, părea mai degrabă voioasă că, măcar pentru câteva zile sau pentru câteva săptămâni, scapă de beţivul ei. Totuşi, rămânea singură, fără bani în casă, cu chiria neplătită şi perspectiva zilei de mâine o cam îngrijora. Am făcut un geamantan cu rufe şi obiecte strict necesare şi i l-am dus la gara Dealul Spirei, unde «domnul acesta» din zorii zilei lăsase vorbă să i se aducă unele lucruri. Se făcuse cald, pe la ora 9.
 
Pe peronul gării era o masă lungă, la care mai mulţi funcţionari de la Siguranţă cercetau hârtiile şi întocmeau tabele cu cei aduşi din oraş de către agenţi. Fără învălmăşeală, fără discuţii, ai fi zis că se pleacă într-o excursie organizată de un birou de voiaj. Trenul era tras la peron, format numai din vagoane de clasa lI-a şi un vagon restaurant; compartimentele erau aproape pline de bărbaţi şi femei, bine îmbrăcaţi, unii chiar eleganţi, luaţi peste noapte din casele lor şi aduşi aici. Nu păreau deloc speriaţi. Trenul era păzit de jandarmi şi nimeni nu avea voie să se urce în vagoane, decât cei aduşi de agenţi, iar cei care erau în vagoane nu aveau voie să coboare pe peron.
 
Câţiva «deţinuţi» stăteau la ferestre şi discutau cu câte o rudă, un prieten, cu soţia sau cu membrii familiei, ceilalţi, cu expresii de falsă indignare, stăteau pe canapea, arborând un aer de plictiseală şi oboseală, prefăcându-se că nu stiu pentru ce au fost «ridicaţi» cu noaptea în cap şi aduşi aici. În realitate, ştiau cu toţii ce s-a întâmplat, ştiau că e firesc să fie aşa, dar trebuiau să-şi afişeze totuşi indignarea, întocmai ca ambasadorii care intervin pe lângă guvernul ţării unde sunt acreditaţi spre a «protesta» contra unei măsuri cu care nu sunt de acord. Cei mai mulţi dintre arestaţi sunt, bineînţeles, ruşi, dar printre ei mulţi români get-beget, cunoscuţi ca simpatizanţi ai comunismului sau ca oameni «de stânga».
 
Am văzut şi câţiva cunoscuţi, pe Zaharia Stancu, Constantin Clonaru, lra, Vulpeş şi alţi gazetari, pe care i-am salutat. Am observat că unii, nu numai că nu erau speriaţi, dar ţineau să arate că sunt «duşmani», adică de origine etnică ruşi.
 
luri şi Tania se numără printre aceştia din urmă. Suntem prieteni foarte buni, dar azi sufletele noastre se află la antipozi. Fără să-mi manifest nici un fel de bucurie, ei simţeau că de fapt mă bucură faptul că s-a declarat război, iar eu vedeam bine că, deşi căutau să braveze, erau mai abătuţi decât oricând. În definitiv, nimeni nu ştie ce se poate întâmpla, azi, la noapte, mâine, peste un an. Ne vom mai vedea, nu ne vom mai vedea? - asta o hotărăste destinul. M-am despărţit de ei pe la 12, fiind foarte obosit.
În oraş căldura devenise, la amiază, copleşitoare. Peste tot se auzea radio-ul, cu marşuri şi comunicate noi, transmise din sfert în sfert de oră. S-a descoperit mobilizarea generală. Pe stradă oamenii vorbesc de «rezbel», ca de ceva depărtat şi în acelaşi timp foarte apropiat. Fiind o zi frumoasă însă, şi duminică, parcurile sunt pline de oameni care se plimbă, sau se odihnesc pe bănci, într-o aparentă linişte. Pe feţele tuturor se citeşte totuşi o mare şi ascunsă îngrijorare: ce va fi Ia noapte, mâine? Dar parcă şi o anumită bucurie: că, în sfârsit, A ÎNCEPUT!
 
«Ca să cinstim numele de Români, cu Dumnezeu înainte! Războiul sfânt a început!!
Trebuia să înceapă! Numai astfel spiritele se vor potoli şi vor intra în ordine. Era o necesitate politică, psihologică şi morală. Politică: pentru reabilitarea prestigiului naţional; psihologică, pentru înlăturarea disensiunilor şi agitaţiilor interne, ca urmare a evenimentelor din ultimul timp, cărora numai un război le-ar putea pune capăt definitiv; morală, pentru a spăla umilinţele suferite de un an încoace de întregul neam românesc.
 
Dacă din acest război, declarat celei mai colosale puteri, vom ieşi cu obrazul curat, istoricii de mai târziu vor avea ce să scrie în cronicele lor. Deocamdată însă, războiul cere sacrificii, lupte, vieţi omeneşti. Cu Dumnezeu înainte! Ce poţi să spui altceva?”

 
#citeşte mai departe în „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)” 
 #„Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/arhivă TVR
 
Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul” 
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”
 
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari