Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:25 27 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală In Memoriam Stela Popescu. Despre destinul unei mari actrițe

ro

21 Dec, 2019 00:00 1694 Marime text

În urmă cu doi ani pe 23 noiembrie, se stingea din viață una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale scenei românești – Stela Popescu. Cu doar 10 zile înainte de a dispărea definitiv, se aflase pe scena Casei de cultură a sindicatelor din Constanța, unde jucase, cu casa închisă, spectacolul pentru copii „Cu Chirița în carnaval”.





Născută pe 21 decembrie 1934, artista a fost foarte legată de litoralul românesc, pe ale cărui scene a jucat numeroase veri la rând, din timp în timp relaxându-se în casa de la 2 Mai, unde era vecină cu Sergiu Nicolaescu.


Astăzi, când ar fi împlinit 84 de ani, o readucem în atenție prin intermediul unui inedit articol apărut în revista Teatrul nr. 7 din 1976, disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța. Articolul, semnat de Maria Marin, face parte din seria consacrată sub titlul „Viitorul rol”. De data aceasta, Stela Popescu povestește despre debutul său pe scenă.


„Cu primul rol - Luluţa din «Chirița în Iaşi» de Vasile Alecsandri - pe scena braşoveană, unde fusese repartizată la absolvirea Institutului, Stela Popescu realizează un mare succes de public şi de presă, un premiu de interpretare la Concursul tinerilor actori din 1962 şi, totodată, o intrare răsunătoare pe scenele Capitalei. Aici intervine elementul de originalitate al carierei ei: teatrul ales - şi care o alege - este Teatrul «Constantin Tănase». Întâlnirea cu «revista», cu genul estradei şi cu emisiunile de varietăţi ale Televiziunii e hotărâtoare pentru destinul ei de vedetă: actriţa devine, fulgerător, cap de afiş al genului «uşor».
 

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!


Despre acea etapă, Stela Popescu spune: «Este o experienţă profesională pe care n-o regret şi pe care o doresc oricărui coleg; mi-a dat o mobilitate interpretativă şi o deschidere mult mai largă spre diversitatea genului dramatic decât aş fi putut căpăta în teatrul de proză. Mă consider norocoasă, ca actriţă, că am intrat la revistă; fiecare apariţie pe acea scenă am tratat-o ca pe un moment ele teatru adevărat, încercând, de fiecare dată, să creez un personaj autentic.


E foarte greu să apari în faţa unei săli pline, neajutat de textul lui Shakespeare, şi, totuşi, să izbuteşti ca publicul să te cheme la rampă de mai multe ori. Revista îţi cere un plus de profesionalism, dăruire, ştiinţa
comunicării spontane cu publicul. Fireşte, trebuie să ştii să-ţi domini şi să-ţi dirijezi evoluţia. La un moment dat, după ce ai acumulat o anumită doză de asemenea mijloace caracteristice familiarizării cu psihologia omului din stal, simţi nevoia să te întorci, spre a-ţi regenera resursele, la inepuizabila bogăţie a teatrului bazat pe dramaturgia de mare acţiune şi de mari caractere, la personajele cu viaţă, la actul artistic de semnificaţii profunde.


Intrarea în trupa Teatrului de Comedie a reprezentat împlinirea unui vechi vis; îi mulţumesc lui Lucian Giurchescu că m-a ajutat să-l realizez. A început atunci etapa «teatrului serios», «greu»; mărturisesc, însă, că voi păstra veşnic în suflet o tandrețe pentru genul aşa-zis uşor, care bucură direct şi imediat atâtea mii şi mii de inimi».


Modul în care Stela Popescu rezolvă complexele probleme de interpretare pe care le-au ridicat personaje ca văduva Begbick (Dispariţia lui Galy Gay) şi lvetle (Mutter Courage) de Brecht, Mona (Alcor şi Mona, după Mihail Sebastian), Lucreţia (Mandragora de Machiavelli), Maşa (Trei surori ele Cehov) este un rezultat al modului înţelept în care a învăţat să-şi valorifice multiplele sale calităţi. Ea stabileşte o comunicare magnetică şi un climat de bucurie specifică între sală şi scenă; jocul ei e pătruns de stimă şi încredere faţă de inteligenţa publicului, pentru care îşi construieşte cu aceeaşi migală rolurile şi în piese, şi în spectacolele-divertisment.


«Oricât vi s-ar părea de ciudat, nu m-au entuziasmat femeile frumoase şi cochete, am preferat acestora femeile-oameni, indiferent de vârstă, stare şi aspect. Am sfârşit, însă în orice împrejurare prin a mă îndrăgosti de rolul ce mi s-a încredinţat, aceasta fiind, după mine, încă una din condiţiile imperioase ale meseriei noastre. Victoria Arzăreanu, «fiica» din Plicul lui Liviu Rebreanu, este un personaje de care m-am apropiat cu interes şi sirnpatie; pe ele o parte, fiindcă este şi trebuie să fie foarte feminină. În ciuda tarelor şi deformaţiilor caracterului ei, marcat de epoca în care trăieşte; pe de alta, fiindcă este creierul cel mai lucid din piesă, înrudindu-se, pe undeva, cu coana Zoiţica din Scrisoarea pierdută (păstrând, bineînţeles, toate proporțiile). Nu intenționez să fac o paralelă savantă între Scrisoarea şi Plicul, dar asemănările sunt la îndemâna oricui; esenţial mi se pare că spectacolul. aşa cum se conturează în viziunea lui Lucian Giurchescu, pe un text care denotă o teatralitate modernă va fi actual, în sensul cel mai bun al cuvântului.


Repetiţiile decurg într-un real spirit de echipă, stârnind pofta de joc a tuturor interpreţilor: Dumitru Rucăreanu (Primarul – soţul meu), Iurie Darie (Şeful Gării), Mircea Şeptilici (un «vechi» politician), Liliana Ţicău, Aurel Giurumia, Mihai Pălădescu, Cornel Vulpe, C. Băltăreţu. Candid Stoica, Anca Pandrea. Decorul: I. Popescu-Udrişte. Costumele sunt «retro»: rochii, voaluri, pălării, blănuri acţiunea petrecându-se în anii '20»!“


Citește și:

Un ultim omagiu…. Imagini din arhiva ZIUA de Constanţa cu marea actriţă Stela Popescu (galerie foto)

Când a fost ultima oară la Constanţa A murit actriţa Stela Popescu!
 
Comentarii








Cele mai recente postari