Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul de Turism Bursa Litoral-Delta Dunării 2013, la Constanța

ro

07 Sep, 2012 22:27 967 Marime text

Cel mai important eveniment de contractare a bazei hoteliere pentru sezonul 2013, Târgul De Turism Bursa Litoral-Delta Dunării 2013, este organizat la Constanţa, în perioada 7-9 septembrie, de Asociaţia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării.

Pentru a doua oară în cadrul Bursei de Turism, reprezentanţii tour-operatorilor vor beneficia de un Info-trip în Delta Dunării, organizat în parteneriat cu Asociatia Patronatului în Turismul din Delta Dunării.

Zilele dedicate Deltei, 8-9 septembrie, au ca scop familiarizarea reprezentanţilor agenţiilor de turism din România cu potenţialul turistic unic al Deltei, în vederea unei mai bune promovări în rândul turiştilor.

Şi in acest an vor fi acordate Premiile Asociaţiei Litoral - Delta Dunarii, pentru cele mai importante investiţii realizate în zona de Litoral şi Deltă, precum şi Premiile Speciale acordate susţinătorilor evenimentelor asociaţiei.

La lucrările Bursei sunt asteptaţi să participe peste 200 de agenţi de turism din toată ţara, unităţi de cazare de pe întreg litoralul românesc şi Delta Dunării, operatori de turism de agrement, reprezentanţi ai MDRT, alături de: ANAT, patronatele hoteliere de pe Litoral si din Delta Dunării, consiliile locale şi judeţene de pe Litoral şi din Tulcea, Camera de Comerţ Constanţa, Danubius TUI, Aeroportul International Mihail Kogălniceanu Constanţa şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii