Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Destinația Mamaia Constanța, în atenția tour-operatorilor din Germania

ro

07 Mar, 2024 09:48 523 Marime text
Turiștii străini caută destinații de vacanță care să ofere peisaje idilice, relaxare, distracție, dar și un litoral bogat în activități și evenimente. Sunt câteva dintre concluziile primelor două zile ale Târgului de Turism ITB Berlin, unde OMD Mamaia Constanța participă alături de reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța, pentru a atrage turiști europeni către cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc.

Germania, Estonia, Lituania, Slovacia și Slovenia sunt printre țările care își doresc să promoveze stațiunea Mamaia și să aducă grupuri de turiști străini în destinația Mamaia Constanța.

 Reprezentanții OMD Mamaia Constanța au stat de vorbă în primele două zile ale târgului de turism de la Berlin cu mai mulți tour-operatori din Europa, iar standul României a fost vizitat de invitați speciali. Ambasadorul României în Germania, Adriana Stănescu, și-a manifestat dorința de a susține revenirea țării noastre la unul dintre cele mai mari evenimente de profil din industria turismului și de a promova tot ceea ce România oferă pentru turiștii germani. 

“Luăm în considerare să încheiem un parteneriat cu un tour-operator internațional care să includă stațiunea Mamaia în pachete de vacanță destinate turiștilor străini. Stațiunea Mamaia și orașul Constanța au un potențial imens și merită să concureze cu alte destinații pentru festivaluri, frecventate în special de către tineri. După aceste prime două zile de networking și schimb de experiențe, adevarata muncă începe abia după finalizarea evenimentului, când îi vom contacta pe toți cei care au interacționat cu noi la Berlin. Avem și proiecte noi pentru vara 2024, iar cei pe care i-am întâlnit anul trecut la târgurile din Londra, respectiv din Varșovia, continuă discuțiile cu noi și la Berlin pentru parteneriatele aflate în derulare. Suntem mulțumiți de cum am fost primiți în Germania și abia așteptăm să vedem stațiunea Mamaia frecventată de turiștii germani”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.


 OMD Mamaia Constanța participă la ITB Berlin alături de alți co-expozanți din rândul tour-operatorilor, agențiilor, asociațiilor de turism și reprezentanților autorităților publice locale din România, care promoveză o ofertă diversă – de la circuite culturale, la drumeții și călătorii în orașe, explorări în Delta Dunării, la mare și la munte.

 Din 1966, ITB Berlin a fost forța inovatoare și platforma lider a industriei turismului, dar și principalul târg comercial la nivel global, numit și „The World’s Leading Travel Trade Show”.

 Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Citește și

OMD Mamaia Pregătiri pentru Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii