Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:55 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rechizitoriul procurorilor Șantajul a fost de natură de a-l speria pe Mircea Băsescu

ro

25 Jun, 2014 18:55 1611 Marime text
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori Mircea Băsescu s-a temut după şantajul clanului Bercea Mondial de faptul că va strica imaginea preşedintului Traian Băsescu, transmite România Tv.

Procurorii susțin că şantajul a  fost de natură de a-l speria pe Mircea Băsescu.

Șantajul ar fi continuat şi după realizarea flagrantului. După acest episod, rudele lui Bercea Mondial au primit 10.000 de euro. În înregistrări apare şi numele Elenei Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu.

„La data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat ameninţări asupra persoanei vătămate B.M., constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro.
La data de 26.03.2014, inculpaţii Anghel Fănica şi Anghel Florin a exercitat ameninţări asupra persoanei vătămate (.....), cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor.
La datele de 26.05.2014 şi 29.05.2014, inculpaţii Constantin Marius, Anghel Izaura şi Anghel Grinică Ion au exercitat constrângeri asupra persoanei vătămate B.M., constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro, primind suma de 10.000 euro de la persoana vătămată.(...)
La începutul anului 2010, prin intermediul martorului (.....), membrii familiei Anghel l-au cunoscut pe B.M..
În acelaşi an, persoana vătămată a botezat-o pe fiica inculpaţilor Anghel Izaura şi Constantin Marius, minora Constantin Renata Doiniţa. (...)

Persoana vătămată a înregistrat cu propriul telefon mobil convorbirile purtate cu inculpatul Anghel Florin la data de 01.11.2013 şi a depus la dosar înregistrarea. Din cuprinsul acestora rezultă nemulţumirea inculpatului faţă de o presupusă inactivitate a persoanei vătămate, împrejurarea că aceasta din urmă ar fi primit 600.000 euro de la el, dar şi ameninţarea ei de către inculpat: "(...)".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii