Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

ro

05 Feb, 2018 15:54 3852 Marime text
Dragoş Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.
 
Potrivit minutei instanței, se admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale din data de 17.01.2017, pronunțată de  Tribunalul București,Secția I Penală.
 

”Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Băsescu Dragoș pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 de la 2 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare. În temeiul art.67 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a ,b și k Cod penal pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art.65 Cod  enal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a, b și k Cod penal. În temeiul art.217 alin.7 Cod procedură penală dispune plata din Cauțiunea în cuantum de 10 000 lei a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecata în fond. Menține celelalte dispoziții. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge,ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Băsescu Dragoș împotriva aceleiași sentințe penale. În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul Băsescu Dragoș la plata sumei de 600 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 05 februarie 2018” - se arată în minuta Instanței. .

Conform rechizitoriului, la data de 20 aprilie 2016, administratorul unei firme a formulat un denunţ în care a arătat, în esenţă, că, în data de 10 martie 2014, a fost reţinut de către DIICOT într-un dosar penal având ca obiect infracţiuni de constituire de grup infracţional şi spălare de bani. Ulterior, propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT a fost respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 

„Denunţătorul a mai arătat că, în aceeaşi zi, respectiv 12 martie 2014, a fost contactat telefonic de către (…), cu care s-a şi întâlnit, ocazie cu care acesta i-a spus denunţătorului că inculpatul Dragoş Băsescu doreşte să îl întâlnească pentru a-i propune un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT“, potrivit rechizitoriului.

 

„În acest sens, (…) l-a recomandat drept persoană de legătură pe inculpatul Ciprian Nistor şi i-a comunicat denunţătorului (…). Astfel, la data de 13.03.2014, numitul (…) a stabilit, prin intermediul lui Ciprian Nistor, o întâlnire cu Dragoş Băsescu, la Clubul „(…)“, în jurul orei 17.00, denunţătorul deplasându-se la această locaţie ca urmare a indicaţiilor primite de la inculpatul Ciprian Nistor. Ajungând aici, Ciprian Nistor i-a cerut să plătească un abonament de intrare în zona piscinei, după care cei doi s-au întâlnit la vestiar şi cu Dragoş Băsescu, care i-a dat denunţătorului un slip de baie“, se mai arată în documentele oficiale.

 

„În continuare, toţi trei s-au deplasat în zona de SPA şi au intrat împreună într-o saună, ocazie cu care Dragoş Băsescu a scos dintr-o folie o listă cu nume de firme şi de persoane pe care numitul (…) le-a recunoscut ca figurând şi ele în dosarul penal în care el fusese reţinut de DIICOT. Denunţătorul a arătat că această listă i-a fost prezentată de către Dragoş Băsescu pentru a-l convinge că are acces la dosar şi că are posibilitatea de a influenţa evoluţia acestuia. Tot cu acea ocazie, Dragoş Băsescu a pronunţat numele procurorului de caz. Discuţia a continuat pe fondul pretinderii de către Dragoş Băsescu a sumei de 500.000 de euro pentru o soluţie de nearestare în contestaţia formulată de către DIICOT şi încă 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în dosarul respectiv şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului. Deoarece numitul (…) le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, Dragoş Băsescu i-a propus o soluţie, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 de euro printr-o eşalonare în funcţie de evoluţia din dosar, pe o perioadă de până la doi ani. Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională, pentru a nu trezi suspiciuni“, potrivit rechizitoriului.

 
Procurorii DNA arată că „denunţătorul a susţinut că a refuzat şi această variantă, lăsând totuşi subiectul deschis pentru posibilităţi ulterioare, având în vedere relaţiile personale ale lui Dragoş Băsescu“.
 

„La 22.04.2015, în jurul orei 18.30, (…) şi (…) s-au întâlnit la sediul firmei denunţătorului, prilej cu care au fost aduse în discuţie şi confirmate în mod complet de către (…) toate aspectele infracţionale descrise de denunţător, (…) afirmând că, dacă ar fi cunoscut cuantumul final al sumei cerute, ar fi vorbit personal cu Dragoş Băsescu pentru a diminua valoarea acesteia, astfel încât să poată fi plătită de denunţător: (…) În consecinţă, Dragoş Băsescu, cu toate că se arăta «surprins» de anumite afirmaţii pe care le-ar fi făcut cu ocazia întâlnirii de la SPA, ia spus lui (…) că îi recomandă lui (…) să păstreze înregistrarea şi şi-a manifestat speranţa ca acesta să n-o fi remis deja unor organe de anchetă. (…) Prezentarea de către cei doi inculpaţi martorului denunţător a unei liste cu firme şi persoane fizice cercetate în cauza respectivă a fost de natură a-i întări lui (…) convingerea că aceştia aveau într-adevăr influenţa pretinsă asupra unor organe judiciare care erau implicate, într-o formă sau alta, în instrumentarea dosarului. Mai mult, prezenţa inculpatului Dragoş Băsescu şi numele sonor al acestuia au constituit, din păcate, elemente sugestive în context, martorul denunţător având în vedere şi unele teorii vehiculate de o parte a mass-media“, au conchis procurorii DNA.

 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii