Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Penitenciarul Poarta Albă anunţă bilanţul

ro

30 Jan, 2012 22:04 1067 Marime text
Mâine, la Penitenciarul Poarta Albă va avea loc şedinţa de Bilanţ a activităţii desfăşurate în anul 2011. La eveniment vor participa cadre din conducerea unităţii penitenciare, Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – chestor de penitenciare dr. Ioan Băla, directorul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - comisar şef de penitenciare  Marian Stancovici şi invitaţi din partea instituţiilor publice locale – colaboratori tradiţionali ai Penitenciarului Poarta Albă. În cadrul şedinţei de bilanţ vor fi prezentate realizările colectivului de cadre din Penitenciarul Poarta Albă în anul 2011, precum şi obiectivele propuse a fi realizate în anul 2012, în condiţiile menţinerii şi în acest an a măsurilor impuse de criza economică. Evenimentul face parte din ansamblul de activităţi de acest gen organizate la nivelul fiecărei unităţi penitenciare din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reprezentând un moment de analiză şi un bun prilej de evaluare a perspectivelor de dezvoltare pentru perioada următoare, cu un accent deosebit pe factorul economic dar şi din punctul de vedere al resurselor umane.
  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii