Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:50 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MITĂ Încătuşat pentru bani daţi unui poliţist. În dosar, şi un agent de la Operaţiuni Speciale

ro

29 Jan, 2013 15:58 1955 Marime text
La data de 28.01.2013 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpaţii RUSU NICOLAE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi LARIE PETRE, agent de poliţie din cadrul Inspectoratului General de Poliţie  - S.O.S. Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită.

        Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale până în prezent a rezultat că, în seara  de 22.01.2013 inculpatul RUSU NICOLAE a fost depistat la ieşirea din portul Constanţa, la poarta nr.6, împreună cu alte două persoane, în timp ce transporta 50 de saci încărcaţi cu cărbune, fiind  întocmit dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

        Încă de la momentul depistări sale inculpatul RUSU NICOLAE a insistat ca problema depistării sale să fie rezolvată în alt mod, lăsând impresia că doreşte să ofere bani în schimbul neîntocmirii actelor de cercetare penală şi a precizat că, în caz contrar, va avea probleme la locul de muncă.

         La data de 25.01.2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus declinarea cauzei privind pe RUSU NICOLAE la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa întrucât existau indicii de săvârşirea a infracţiunii de dare de mită.

         De asemenea, la data de 28.01.2013, agentul de poliţie PVA din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, a formulat un denunţ cu privire la faptul că , în dimineaţa de 28.01.2013 a fost contactat de agentul de poliţie LARIE PETRE din cadrul I.G.P.R. – S.O.S. Constanţa  care i-a solicitat să-l ajute în legătură cu învinuitul RUSU NICOLAE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt din portul Constanţa.

       În aceste condiţii, la data de 28.01.2013 ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie, sub coordonarea  procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, l-au surprins în flagrant pe inculpatul RUSU NICOLAE în timp ce oferea suma de 1500 lei unui ofiţer din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa.

        La data de 29.01.2013 s-a formulat propunere de arestare preventivă  faţă de inculpaţii RUSU NICOLAE, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 C.p. rap. la art.7 alin.2 din  Legea nr.78/2000 şi LARIE PETRE, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de  art.26 C.p. rap. la art.255 alin.1 C.p. şi art.7 alin.2 din  Legea nr.78/2000.

        Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală care nu poate, în nici o situaţie să înfrângă  prezumţia de nevinovăţie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii