Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:34 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiști de la Rutieră au refuzat mită de 100 de euro! Un șofer din Satu Mare, condamnat pentru dare de mită

ro

01 Apr, 2024 13:19 832 Marime text


Tribunalul Satu Mare a admis acordul de recunoaștere și a dispus condamnarea unei persoane la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
De asemenea, a dispus ca inculpatul să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială și prestarea pe o perioadă de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
 
În fapt, în noaptea de 05-06.10.2023, inculpatul a fost oprit în trafic de către un echipaj din cadrul IPJ Satu Mare - Biroul Poliţiei Rutiere, întrucât acesta circula pe sens opus  pe o stradă de pe raza municipiului  Satu Mare.
 
Urmare a acestui fapt şi pentru ca agenții de poliție să nu aplice sancţiunea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile şi amendă în cuantum de 870 de lei, inculpatul a oferit acestora suma de 100 de euro.
 
Discuțiile care au avut loc în contextul sus-menționat au fost înregistrate audio-video de dispozitivele tip bodycam aflate în dotarea polițiștilor.
 
          Agenții de poliție din cadrul IPJ Satu Mare - Biroul Poliţiei Rutiere au refuzat sume de bani oferită de inculpat și au sesizat imediat fapta de corupție lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare.
 
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupţie Satu Mare.

Foto cu rol ilustrativ.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii