Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:17 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fregata Ferdinand a executat o misiune specifică împotriva piraţilor

ro

16 Oct, 2012 22:07 1055 Marime text

Prima misiune specifică teatrului de operaţii ATALANTA a fost îndeplinită cu succes de marinarii români

Fregata Regele Ferdinand a executat o misiune specifică luptei împotriva piraţilor. A primit comanda să execute o misiune de inspecţie – friendly approaches – a unei nave aflată la ancoră în apropierea ţărmului Somaliei. “După un briefing scurt, în care s-au prezentat condiţiile misiunii şi posibilele ameninţări, toată nava s-a pus în mişcare, fiecare membru al echipajului ştiind ce are de făcut în astfel de situaţii. Elicopterul s-a ridicat în aer, executând cercetarea zonei, o zonă necunoscută, cu tabere de piraţi în apropiere, o plajă deschisă şi formaţiuni muntoase, fiind pregătit să intervină, dacă desfăşurarea situaţiei ar fi impus-o. Nivelul de alertă a fost ridicat la navă pentru a putea face faţă oricăror potenţiale situaţii neprevăzute, iar grupele de boarding, extrem de motivate, s-au deplasat la bordul RHIB-urilor către nava de inspectat. Misiunea a fost prima de acest gen executată de navă, apropierea de un ţărm necunoscut, posibila barieră lingvistică cu cei de la bordul navei inspectate şi numărul mare de bărci care se aflau în apropierea navei comerciale contribuind la crearea cadrului tactic şi vizual specific operaţiei, în care s-a desfăşurat acţiunea”, informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Reamintim că Fregata Regele Ferdinand a intrat în Operaţia Atalanta pe data de 1 octombrie şi acţionează sub comanda Forţelor Navale ale Uniunii Europene, EURANAVFOR în Golful Aden şi în largul coastelor Somaliei.

Ministerul Apărării Naţionale a pus la dispoziţia presei şi câteva declaraţii ale participanţilor la misiune.

Militar grupa boarding: "Astăzi am executat o misiune de inspecţie ("friendly approaches") faţă de o navă aflată la ancoră în apropierea ţărmului Somaliei. Am ridicat un pic gradul de alertă al echipei. Misiunea nu a ridicat probleme, toată grupa boarding dovedindu-se bine pregătită. Colaborarea cu marinarii de pe nava civilă a fost foarte bună. Fiind europeni, am fost nişte feţe cunoscute şi prietenoase pentru ei. Am discutat cu ei, le-am prezentat informaţii despre operaţiunea Atalanta executată de UE în această zonă. Suntem pregătiţi pentru toată gama de misiuni antipiraterie, am făcut acasă antrenamente pe situaţii mult mai grele decât cea de azi."

Comandor Tudorel Duţă, pilot comandant: "A fost o misiune specifică acestei operaţii, o apropiere de o navă aflată la ancoră în apropierea ţărmului somalez, în cooperare cu nava echipă de boarding. Elicopterul a executat o misiune de cercetare şi supraveghere din aer. Am cercetat întreaga zonă, atât pe mare cât şi pe uscat, şi a trebuit să monitorizăm fiecare ambarcaţiune, fiecare mişcare pentru a nu fi surprinşi de eventuale acte ostile din partea localnicilor. Ca orice misiune nouă, a avut o doză de necunoscut, însă noi am pregătit toate variantele şi nu am întâmpinat nicio dificultate. Am comunicat permanent cu nava şi RHIB-urile, astfel s-au putut lua cele mai bune decizii la bordul fregatei pentru asigurarea protecţiei echipelor de boarding."

Citeste AICI

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Civil Prost 18 Oct, 2012 06:42 Observatie: Cred ca autorii unor astfel de articole (cu tematica militara) ar trebui sa foloseasca cuvintele romanesti corespunzatoare unor termeni precum: locatie, boarding, extrem de motivat, determinat, etc... termeni care nu sunt admisi de dictionarele actuale. In caz contrar se poate naste o adevarata bariera lingvistica intre autorii articolelor si cititori(daca tot ati adus vorba de bariera aceasta in articol)