Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce durează 30 de ani construcţia autostrăzii Bucureşti-Constanţa

ro

07 Mar, 2011 15:06 1355 Marime text

Autostrada Bucureşti - Constanţa reprezintă unul dintre cele mai îndelungate proiecte de autostradă din istorie. Obiectivul nu va fi finalizat nici în acest an, din cauza vechilor probleme, care au împiedicat darea în folosinţă încă de la începutul anilor '80. Principalele piedici sunt lipsa finanţării, neînţelegerile cu constructorii, vestigiile istorice şi studiile de fezabilitate prost realizate.

Proiectul autostrăzii, început în anii '80, şi întrerupt în diferite etape, apoi continuat, a avut diverse date de dare în folosinţă, 2006, apoi 2007, 2008, iar ultimul termen era 2011.

Nici în acest an nu se va putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Bucureşti la Constanţa deşi, anul trecut, ministrul transporturilor, Anca Boagiu, dădea asigurări că se va putea circula până la Constanţa pe autostradă, din mai 2011, relatează Agerpres.
Deşi au apărut probleme legate de lipsa de finanţare în perioada 2006 - 2007, acestea au fost rezolvate prin implicarea Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care au finanţat parţial proiectul.

Studii de fezabilitate prost făcute

Apoi a apărut problema studiilor de fezabilitate, fără de care proiectul nu putea începe. Astfel, au fost înregistrate întârzieri din cauza unor vestigii istorice descoperite, fie a zonelor cu specii protejate.

După depăşirea piedicilor legate de vestigii şi de lipsa finanţării, noua problemă au fost exproprierile. Firmele de avocatură plătite cu milioane de euro de Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale nu s-au coordonat, în pofida numeroaselor întâlniri între autorităţile locale şi reprezentanţii MTI, astfel încât constructorii nu au primit amplasamentele pentru a realiza lucrările.

În plus, vestigiile şi schimbarea traseelor au dus la creşterea preţurilor iniţiale stabilite prin contract, iar constructorii au cerut mai mulţi bani.

Neînţelegerile cu francezii de la Colas

Tronsonul Cernavodă - Medgidia, care ar fi trebuit să fie dat în folosinţă în vara acestui an va mai aştepta, deoarece constructorul, Colas, susţine că a primit amplasamentul din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în iulie 2010, cu un an mai târziu decât scria în contract.

Colas lucrează la doar 5 dintre cei 20 de kilometri ai tronsonului, în prezent, şi pentru că, susţine compania franceză, "CNADNR nu a dat răspuns la solicitarea Colas referitoare la propunerile tehnice şi financiare ale noului plan trasat după descoperirile arheologice din 2009".

Neînţelegerile cu Colas au fost anunţate de ministrul Anca Boagiu, care susţine că francezii cer circa opt milioane de euro pentru a finaliza lucrările, nu au prezentat proiectul tehnic la timp, pe lângă întârzierile în construcţie, iar asta ar putea duce la rezilierea contractului. Ministrul a oferit şi o soluţie, rute ocolitoare pentru tronsonul respectiv.

În cazul în care contractul va fi reziliat, autostrada nu va putea fi inaugurată la cheie nici măcar în 2012, termenul anunţat de autorităţi.

Sursa: Evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii