Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

ro

14 Apr, 2024 14:18 2660 Marime text
Foto: PexelsNumărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) citate de Agerpres.ro

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 500 (număr în creştere cu 24,07% faţă de ianuarie-februarie 2023), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 233 firme suspendate (număr în creştere cu 26,63%), Braşov - 189 (plus 35%), Iaşi - 186 (plus 66,07%) şi Timiş - 186 (plus 50,82%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Gorj - 26 (în creştere cu 8,33% faţă de primele două luni din 2023), Covasna - 28 (plus 21,74), Giurgiu - 32 (plus 88,24%), Teleorman - 32 (minus 11,11%) şi Ialomiţa - 33 (plus 22,22%).

Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 181,82%), Brăila (plus 118,18%) şi Constanţa (plus 92,06%), în timp ce scăderi au avut loc doar în judeţele Teleorman (minus 11,11%), Călăraşi (minus 10,2%), Vaslui ( minus 4,69%) şi Satu Mare (minus 4,48%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 982 (plus 21,69%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 453 suspendări (plus 42,9%) şi construcţii - 413 suspendări (plus 67,89%).

În februarie 2024, au avut loc 1.878 suspendări de firme, numărul cel mai mare fiind consemnat în Bucureşti (223) şi judeţele Cluj (102), Iaşi (91) şi Timiş (90).

Agerpres.ro

Citeste și: 

Peste 600 de firme cu sediul social în Constanța, radiate în primele două luni ale anului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii