Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Unire și uniune

ro

25 Jan, 2021 00:20 2522 Marime text
  • Astăzi am repovestit o filă din istoria personală, nu doar din cea națională, conectată la tema ”uniunii/unirii”.

Unire și uniune
În cursul zilei de astăzi mi-am amintit că tema ”Unirii” a fost impusă în cărțile de istorie din perioada comunistă într-un mod exagerat, teatral, cu multă ficțiune, pe lângă bucățelele de adevăr.
Copiii care eram în anii 70-80 am acceptat și înghițit ”adevărul oficial” și am învățat ce ni s-a oferit.
Ulterior, am descoperit că lucrurile au fost mult diferite.
Istoria este mereu scrisă de învingători, care o aranjează întotdeauna pentru a se mula pe viziunea lor despre Realitate.
Astăzi am repovestit o filă din istoria personală, nu doar din cea națională, conectată la tema ”uniunii/unirii”.

Am descoperit că în urmă cu 10 ani mă aflam într-un mare impas personal, de sănătate și emoțional.
Și am sărbătorit faptul că am reușit să duc cu bine cei 10 ani, să descopăr răspunsuri la multe întrebări și să găsesc soluții la multe provocări.
Dacă nu m-aș fi aflat în postură de pusă cu spatele la zid, fără nicio posibilitate de scăpare, n-aș fi descoperit cât de puternic este corpul omenesc, cât de plină de resurse este mintea, când este bine direcționată și cum se pot echilibra emoțiile, atunci când ierarhia interioară susține viața.
Acum 10 ani am descoperit că sănătatea fizică este esențială.
Fără un corp echilibrat, armonios, vital și mai ales rezistent, viața devine doar o umbră.

Știam aceste lucruri teoretic de mult timp.
Dar când corpul meu a început să-mi predea lecțiile, Jocul s-a schimbat complet pentru mine.
Am refăcut complet conexiunea cu propriul corp.
Pe care o pierdusem temporar, prinsă fiind în alte drumuri ale vieții.
De peste 10 ani muncim împreună și vom continua să o facem, pentru a menține armonia, echilibrul și sănătatea.

Astăzi am sărbătorit viața.
Unirea Spiritului cu Corpul.
Într-o Uniune pe care nimeni n-o va mai putea desface.
Pentru că a fost o uniune conștientă.
Am decis să locuiesc în întregime și complet corpul fizic pe care îl am, să nu-l mai părăsesc când stau cu ochii în computere și ecrane, ci mereu să-mi amintesc de el, starea lui, nevoile sale și posibilitățile pe care le are.
Să nu-l mai părăsesc când cineva îmi solicită atenția, ci să-l iau cu mine și să-i permit să participe la interacțiune. Și dacă el decide ceva, să-l ascult și să-l urmez.

Am decis Unirea între Spirit și Corp, zi și noapte, la bine și la rău, într-o chimie interioară și cu binecuvântarea lunii în creștere (în cateva zile lună plină, la mijlocul săptămânii care vine).
Cu această ocazie vă invit să vizionați un interviu pe care îl voi oferi Alexandrei (alexaevents.ro) mâine, luni 25 ianuarie, la ora 13.00
https://alexaevent.ro/.../interviu-dr-sorina-soescu-cum.../
Voi discuta, desigur, despre sănătate.
Adică veriga de conexiune între corp și spirit.

Un Suflet sănătos și un Spirit sănătos într-un corp sănătos.
Uniunea sacră, trăită în fiecare zi.
Mă bucur să ne revedem împreună, de câte ori se ivește oportunitatea,
Pe curând, dragii mei frumosi,
Vă iubesc.
 
Sursa text si foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii