Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

ro

26 Apr, 2024 08:06 403 Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 56A, între localitățile Hinova și Rogova, județul Mehedinți, din cauza unor defecțiuni tehnice, un autotren înmatriculat în Bulgaria a rămas imobilizat pe suprafața de rulare, blocând un sens de mers. Se circulă alternativ, pe celălalt fir, nefiind valori de trafic ridicate.

Sunt semnalate mai multe zone de pe raza județelor Olt, Arad, Hunedoara, Gorj și Vâlcea, unde vizibilitatea în trafic este redusă sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, din cauza ceții.

Potrivit Infotrafic, din cauza precipitațiilor, pe DN 74A Abrud-Boncești, la kilometrul 8+500 de metri, în localitatea Cărpiniș, județul Alba, carosabilul s-a surpat pe o porțiune de aproximativ 100 de metri, pe sensul de mers către Abrud. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe celălalt sens, dirijat prin semafoare, fiind restricționat autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mare de 7,5 t. Pentru acestea, ruta ocolitoare este Abrud - Corna - Musta – DN 75.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrada A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu,  se circulă preponderent pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale.

Este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, jud. Ilfov. În aceleași condiții se circulă și pe Centura București, pe raza localităților Chiajna, Domnești,  Bragadiru și Pantelimon.

„Recomandăm conducătorilor auto să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor, să evite oprirea pe benzile de circulație, să crească distanţa de siguranță dintre autovehicule. Nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante!“ - au mai precizat reprezentanții INFOTRAFIC

Citește și: 

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii