Istoria Dobrogei - Bibliografie Kinnamos (sec. XII) - „Epitoma” (II)

Ioan Kinnamos s-a născut după moartea împăratului Ioan II Comnenul (1143). După studii îndrumate de celebrul retor Nichifor Basilakes, Kinnamos a ocupat funcția de secretar imperial și a devenit unul dintre apropiații tânărului suveran Manuel I Comnenul (1143-1180), pe care 1-a însoțit în expedițiile împotriva turcilor selgiucizi si ungurilor. După moartea lui Manuel, Kinnamos a fost un colaborator al lui Andronic I Comnenul (1180-1185), fiind încă în viață sub Isaac II Anghelos (1185-1195), căruia i-a dedicat un dicurs. Lucrarea sa istorică, cunoscută sub titlul prescurtat „Epitoma”, prezintă evenimentele din timpul domniilor lui Ioan II și Manuel I. Partea referitoare la Ioan e tratată sumar, fiind cunoscută indirect de Kinnamos. Atenția este acordată epocii lui Manuel, la care autorul a fost martor, având acces și la izvoare de arhivă în calitatea sa oficială, dar scrierea nu ne-a parvenit complet,  narațiunea oprindu-se la anul 1176. Opera lui Kinnamos se remarcă prin precizia informației, prin exactitatea și competența cu care prezintă operațiunile militare, prin obiectivitate și imparțialitate, având ca ca model, după toate aparentele, pe Procopiu (sec. VI). Kinnamos folosește un stil literar arhaizant, numind popoarele străine cu etniconuri din sursele clasice  antice. (A. Elian& N. Ș. Tanașoca)
 
3
1156. Regele Ungariei, Geza al II-lea, intimidat de apariția bizantinilor, ajutați de flotă, la Dunăre, încheie pace cu Manuel I Comnenul
III, 19. <> Iar în primăvară, adunând trupele de pretutindeni, pornea [Manuel Comnenul – nota editorilor români] din nou împotriva țării hunilor [ungurilor – n. e. r.], hotărât să străbată până chiar în inima țării. Și el, deci, care tocmai poposise, cu toată oastea, pe țărmurile Istrului, ședea pe loc, iar corăbiile aduse din Bizanț[Constantinopol – n. e. r.] s-au oprit cu toatele, așteptând să se îmbarce pe ele pedestrimea. Iar regele peonilor [ungurilor – n. e. r.], deoarece și-a dat seama că se găsește într-o situație cu totul dificilă, s-a gândit atunci la solie [de pace – n. e. r.].
 
4
 1156-1157. Cumanii, intimidați de apariția armatelor bizantine în Tracia, se retrag în nordul Dunării, de unde veniseră
IV, 24. <...> Aflând că sciții[cumanii – n. e. r.] au trecut Istrul ca să năvălească asupra romeilor, [împăratul – n. e. r.], părăsind drumul care ducea spre Bizanț, se îndreaptă spre strâmtoarea [Dardanele – n. e. r.] din preajma orașului Abydos, unde se găsește, în Tracia, pe țărmul mării, o mică cetățuie al carei nume și 1-a căpătat, cred, de la Kallias, strategul atenian [Galipoli – n. e. r.]. După ce a trecut marea[Marmara/Turcia]pe acolo, se îndreptăîmpotriva sciților [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos]. Dar nici n-a apucat să ajungă la Istruși aceia, auzind de înaintarea romeilor, și-au strâns repede tabărași s-au retras.
 


5
1164 (1165?). Principele galițian Vladislav se refugiazăîn Imperiul bizantin, dobândind proprietăți la Dunăre
V, 12. <...>În același an și Vladislav, unul dintre dinaștii din Taurosciția [cnezatul Halici/sud-vestul Ucrainei cu frontiera sudică posibilă în apropierea Dunării de Jos – n. e. r.], s-a refugiat împreună cu copiii, cu soția și cu toată oastea lui la romeiși i s-a dăruit un ținut lângă Istru, pe care împăratul îl dăduse mai înainte lui Vasilko, fiul lui Gheorghe [Iuri Dolgoruki, mare cneaz al Kievului 1154-1157 – n. e. r.], care avea întâietatea între ceilalți cârmuitori din Taurosciția, atunci când venise la el.
 
6
1166. Conflicte militare ungaro-bizantine. Din ordinul împăratului Manuel I Comnenul, Leon Vatatzes atacă pe unguri dinspre Marea Neagră, având în subordine 7, o mare mulțime de vlahi, în vreme ce protostratorul Alexie conduce trupele bizantine pe frontul de la Dunăre. Dupăîncăă un atac bizantin, ungurii sunt înfrânți, iar victoria e consemnată pe o cruce de aramă. Vlahii sunt descendenții coloniștilor romani.
VI, 3. <...>Iar împăratul [Manuel – n. e. r.] fierbea din aceasta pricină[înfrângerilor în fața ungurilor – n. e. r.]și voia să pornească din nou el însuși asupra țării hunilor [ungurilor – n. e. r.] ; dar dorind mai curând să le dovedească forța romeilor, iată ce plănuia. Pe Alexie, pe care-l logodise cu fiica sa, îl trimitea la Istru cu armate multe, comandate de el, care era protostator, pentru ca să-i facă pe huni să creadă că vor fi atacați iarăși din locurile obișnuite ; iar lui Leon, numit și Vatatzes, care aducea altă oaste numeroasă din altă parte, ba chiar și o mare mulțime de vlahi, despre care se spune că sunt colonii de demult ai celor din Italia, îi poruncea să năvăleascăîn țara hunilor dinspre ținuturile de lângă Pontul zis Euxin, de unde nimeni niciodată nu a năvălit asupra lor. Alexie și cealaltă armata a romeilor, ajungând deci la Istru, stârneau groaza hunilor, făcându-i să creadă că-1 vor trece în curând, iar Vatatzes, năpustindu-se de unde am spus, nimicea totul fără cruțare și călca în picioare tot ce întâlnea în trecerea sa. Și a săvârșit mare măcel de oameni și a făcut nu puțini prizonieri. Pe deasupra, a mânat de acolo și cirezi de vite, de cai și de altele, de tot felul și apoi a venit la împărat. Iar acesta, dorind să le dea [hunilor – n. e. r.]și o a doua lovitură, a mai trimis împotriva lor încă o armată, poruncindu-i să atace de undeva de sus pe hunii care locuiau în vecinătatea Taurosciției. (...) Aceștia, după ce au parcurs neîntârziat niște întinderi mari și greu de atacatși au străbătut o regiune cu desăvârșire pustie de oameni[câmpia Munteniei – n. e. r.], năvălesc în țara hunilor [Transilvania], unde dau peste sate numeroase și foarte populate ; au pus mâna pe multă pradăși au ucis mulți oameni, iar pe cei mai mulți i-au robit. Și înainte de a pleca de acolo, ridicând în acel loc o cruce de aramă, au scris pe ea următoarele: „Aici cândva cumplitul Ares [zeul războiului la grecii antici]și brațul ausonilor[romanilor – n. e. r.] /  Au ucis nenumărate vlăstare ale neamului panonic[ungurilor - n. e. r.] / Pe când în glorioasa Roma [Noua Romă = Constantinopol – n. e.r]. domnea divinul Manuel. / Mândria stăpânitorilor Comneni, cei minunat înzestrați.”
Editorii români notează că originea geografică a vlahilor din armata lui Leon Vatatzes a fost stabilită de unii istorici în nordul Dunării, fiind citat în acest sensE. Stănescu, Les„Blachoi” de Kinnamos et Choniates et la presencemilitairebyzantine au Nord du DanubesouslesComnenes, „Revue des etudes sud-est europeennes”, București, IX, 1971, 3, iar de alții în provincia bizantinăParistrion din sudul Dunării, fiind citați în acest sens P. S. Năsturel, Valaques, Coumans et Byzantinssous le regne de Manuel Comnene, „Byzantina”, 1, Tesalonic, 1969, și I.Barnea, Din istoria Dobrogei, III, 1971. Editorii români înclinau spre adoua variantă, chiar dacă îl citau și pe Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei,1972, care considera acest pasaj prima dovadă despre conștiința romanității la românii din nordul Dunării.
 
Bibliografie
Ioannis Cinnami, EpitomererumabIoanne et Alexio (sic !) Comnenisgestarum ad fidemcodicisVaticanirecensuit Augustus Meineke, Bonn, 1836.
Alexandru Elian&Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ioan Kinnamos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: