Istoria Dobrogei - Bibliografie Kinnamos (sec. XII) - „Epitoma” (I)

• Ioan Kinnamos s-a născut după moartea împăratului Ioan II Comnenul (1143). După studii îndrumate de celebrul retor Nichifor Basilakes, Kinnamos a ocupat funcția de secretar imperial și a devenit unul dintre apropiații tânărului suveran Manuel I Comnenul (1143-1180), pe care 1-a însoțit în expedițiile împotriva turcilor selgiucizi si ungurilor. După moartea lui Manuel, Kinnamos a fost un colaborator al lui Andronic I Comnenul (1180-1185), fiind încă în viață sub Isaac II Anghelos (1185-1195), căruia i-a dedicat un dicurs. Lucrarea sa istorică, cunoscută sub titlul prescurtat „Epitoma”, prezintă evenimentele din timpul domniilor lui Ioan II și Manuel I. Partea referitoare la Ioan e tratată sumar, fiind cunoscută indirect de Kinnamos. Atenția este acordată epocii lui Manuel, la care autorul a fost martor, având acces și la izvoare de arhivă în calitatea sa oficială, dar scrierea nu ne-a parvenit complet,  narațiunea oprindu-se la anul 1176. Opera lui Kinnamos se remarcă prin precizia informației, prin exactitatea și competența cu care prezintă operațiunile militare, prin obiectivitate și imparțialitate, având ca ca model, după toate aparentele, pe Procopiu  (sec. VI). Kinnamos folosește un stil literar arhaizant, numind popoarele străine cu etniconuri din sursele clasice  antice. (A. Elian & N. Ș. Tanașoca)

 

1
1122. Pecenegii, trecând Dunărea, năvălesc în Imperiul bizantin, dar sunt înfrânți de Ioan al II-lea Comnenul
I, 3. Împăratul [Ioan II Comnenul, 1118-1143 – nota editorilor români], plecând de acolo [Asia Mică/Turcia asiatică], ocupa fortăreața Hierakoryphites, dintre multe altele care se aflau acolo, pe cele așezate mai aproape de Attalia și se întoarce apoi în Bizanț. Și după ce a zăbovit câtăva vreme, a pornit spre Macedonia, căci sciții [pecenegii – n. e. r.], trecând cu toata oastea Istrul, năvăleau în cuprinsul hotarelor romeilor. Fiind însă surprins de iarnă, a iernat acolo, lângă orașul Beroe [Stara Zagora/centrul Bulgariei], pregătindu-se pe de o parte de luptă, dar mai ales dorind să-și facă aliați pe unii dintre conducătorii triburilor scitice, pentru ca astfel să-i poată ataca pe ceilalți separat și să-i înfrângă fără osteneală. Iar în primăvară, după ce-i convinsese pe mulți prin solii să treacă de partea lui, pornea împotriva celorlalți, dornic să hotărască lucrurile prin război. Ciocnindu-se deci oștile, până la o vreme lupta fu nehotărâtă ; (...). Și ei apucându-se îndată de treaba, în acest chip pune și împăratul stăpânire pe însăși tabăra sciților. Atunci și dintre ceilalți, care își găsiseră salvarea în fugă, cei mai mulți au venit de bunăvoie să se supună împăratului, din dragoste pentru cei prinși, și au trecut la obiceiurile romeilor și, fiind înscriși în rândul stratioților, au rămas pentru multă vreme în slujba împăratului . (...)
 

 
2
1148. Trecând Dunărea, cumanii pradă teritoriile bizantine. Manuel I Comnenul întreprinde cu succes o expediție de pedepsire împotriva lor, la nord de Dunăre
III, 3. Pe când tocmai ajunsese lângă Filipopole [Plovdiv/centrul Bulgariei], împăratului [Manuel I Comnenul – n. e. r.] îi ajunge zvonul că oști de sciți [cumani – n. e. r.] au trecut Istrul și distrug ce întâlnesc în cale și pradă totul și că au cucerit și un oraș însemnat care se adapă și el din undele Istrului. Așa era zvonul. Deci, împăratul, plecând de acolo, luă drumul către Istru, după ce poruncise să fie aduse corăbii de la Bizanț [Constantinopol – n. e. r.] către Istru, pe la Anhialos [Pomorie/litoralul Bulgariei]. Dar cum acelea nu sosiseră, el cutreiera câmpiile de prin partea locului, umblând după vânat. Căci se întâmpla ca pe aceste [câmpii – n. e. r.], ca pe unele care sunt cu totul pustii și din vechime nelocuite, să se hrănească turme de animale sălbatice. Pe când [împăratul – n. e. r.] se îndeletnicea cu asemenea lucruri, i se dădu de știre că sciții [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos], care prădaseră țara romeilor, tocmai trecuseră Istrul și așezându-și corturile, își făcuseră tabăra nu departe. Cum auzi acestea, el se îndreptă cât putea de repede spre fluviu. Dând acolo peste o barcă - bărci de felul acesta, făcute dintr-un singur trunchi se găsesc în chip obișnuit la malurile din aceasta regiune - a poruncit să-i fie adusă. Barcagiul, însă, era un om dintr-o bucată își, când a auzit că împăratul a trimis după dânsul, zise: „Dacă împăratul se îngrijea de noastre, nici Demnitzikos n-ar fi fost cucerit (căci așa se numea cetatea luată, cum s-a spus, de sciți) și nici bunurile noastre n-ar fi fost luate și duse de barbari după bunul lor plac!”. Se spune că, atunci, împăratul supărat de aceste [vorbe – n. e. r.] a spus: „Să nu fiu eu acela căruia Dumnezeu i-a încredințat conducerea romeilor, dacă sciții nu vor plăti îndată pentru îndrăzneala lor!”. Așadar, a lăsat restul oștirii tăbărâtă pe malurile fluviului, iar el - deoarece, cum spuneam, nu sosiseră încă corăbiile - legând și așezând bărcile una lângă alta, trecu Istrul cu cinci sute din soldații săi. Trebuind să înainteze a dat peste alte două râuri navigabile. Cum aici nu se vedea de loc vreo barcă de care să se poată folosi cineva pentru trecerea [râurilor – n. e. r.], a poruncit alor săi ca, legând bărcile de pe Istru de cozile cailor, să le aducă la râurile amintite. Ceea ce făcându-se, au trecut fără osteneală și străbătând apoi un ținut întins ajunseră până la muntele Tenuormon, care înaintează până la hotarele Taurosciției. Acolo, găsind tabăra sciților cu totul deșartă de oameni (plecaseră cu puțin mai înainte), și-au continuat înaintarea. (...) Iar romeii, ridicând toată prada, s-au întors înapoi ; (...)
Editorii români notează că Demnitzikos a fost localizat diferit de istorici: Zimnicea, Svistov,  Glavinita din Alexiada lângă Turtucaia/Tutrakan -Cadrilater-Bulgaria, Dinogetia /Bisericuța-Garvăn și Turnu Măgurele, fiind citați în acest sens P. S. Năsturel, Valaques, Coumans et Byzantins sous le regne de Manuel Comnene, „Byzantina”, 1, Tesalonic, 1969 și Ion Barnea, Din istoria Dobrogei, III/1971.
Editorii români notează că muntele Tenuormon a fost localizat diferit în Teleorman-Ilfov sau în nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei sau în nordul Moldovei, pentru cele două râuri fiind propuse Argeșul și Dâmbovița, Prutul și Siretul, Argeșul și un braț lateral al Dunării, Vedea și Teleormanul, Bârladul și Siretul, fiind citat în acest sens Barnea.
Editorii români notează că prin Taurosciția se înțelege cnezatul de Halici (sud-vestul Ucrainei), a cărui frontieră se afla la Dunăre, sau că între Halici și Imperiul Bizantin se afla un un teritoriu stăpânit de cumani și de vlahi.
 
Bibliografie
 Ioannis Cinnami, Epitome rerum ab Ioanne et Alexio (sic !) Comnenis gestarum ad fidem codicis Vaticani recensuit Augustus Meineke, Bonn, 1836.
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ioan Kinnamos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: 

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (VII)