Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Al cincilea duplex, la Cumpana, in parteneriat cu Habitat for Humanity

ro

31 Jul, 2009 03:23 4881 Marime text

cumpana_primar_mariana_gaju.jpgO delegaţie alcătuită din zece voluntari americani a sosit la Cumpăna pentru a ajuta la construcţia celui de-al cincilea duplex.

Este vorba despre o unitate locativă dublă, construită de către asociaţia Habitat for Humanity.

„Înfiinţată în anul 2006, Habitat for Humanity Cumpăna a ajutat până acum 23 de familii, schimbând pozitiv sensul vieţii pentru 83 de persoane. Dintre acestea, şapte familii se bucură acum de îndeplinirea unui vis, acela de a avea o locuinţă", a afirmat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. Potrivit acesteia, cu sprijinul autorităţii locale, care a atribuit asociaţiei Habitat for Humanity Cumpăna un nou teren, cu suprafaţa de 12.500 mp, în următorii ani, 50 de familii vor beneficia de case decente.

Habitat for Humanity este o asociaţie creştin-ecumenică non-profit, care a sprijinit în România mai mult de 1.500 de familii defavorizate, fără adăpost, să se mute în case simple, dar decente şi solide. Organizaţia este activă în judeţele Bihor, Cluj, Argeş, Suceava, Bacău, Dolj, Constanţa, Prahova, Neamţ şi Timiş. De precizat că familiile beneficiare lucrează la construirea propriilor locuinţe, alături de voluntarii români şi străini. Companiile multinaţionale româneşti sunt principalii parteneri ai Habitat for Humanity, alături de autorităţile locale ce alocă terenurile necesare construcţiilor. La nivel internaţional, asociaţia a construit peste 300.000 de locuinţe în 92 de ţări, pentru un număr de peste un milion şi jumătate de oameni nevoiaşi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii